Fructe din pădurile toamnei, pentru o sănătate de fier |
![]() Scăpaţi de boli cu ajutorul fructelor de pădure, spun nutriţioniștii europeni. De aceea, pentru farmacia casei trebuie să faceţi provizii până la recolta următoare și cu aceste tonice ale naturii. Adunate din păduri în drumeţiile voastre de toamnă sau din pieţe, în lunile septembrie și octombrie, porumbele, fructele de păducel, coarnele, măceșele, scorușele de munte și cătina pot fi folosite sub formă de ceaiuri, de tincturi sau de conserve. Eugen Giurgiu, doctor în biochimie, cu competenţe în fitoterapie și nutriţie, ne recomandă să valorificăm fructele de pădure pentru numeroasele beneficii pe care acestea le aduc sănătăţii noastre: „Bogate în vitamine (în special în vitamina C), în minerale, zaharuri, acizi organici și în taninuri, fructele de pădure, care se culeg toamna, sunt remedii dovedite știinţific într-o gamă largă de afecţiuni: tensiune arterială, stres, oboseală, balonări, colesterol, îmbunătăţesc funcţia cardiacă, circulaţia periferică, pielea deshidratată și, nu în ultimul rând, imunitatea". Măceșele pot fi considerate campioane în ceea ce privește conţinutul de vitamina C, cu o cantitate de 1700-2000 de mg/100, de 35-40 de ori mai mult decât lămâile și fructele kiwi. Ele conţin și vitaminele B, D, E și K, acizi grași esenţiali și flavonoide. De asemenea, aproape toată gama de antioxidanţi se regăsește în compoziţia acestor fructe. Preparatele din măceșe-ceai, tinctură, gem, lichior, vin, marmeladă- sunt imunostimulatoare, combat răcelile, infecţiile și oboseala. ![]() Scorușele de munte conţin vitamine, minerale, uleiuri eterice, zaharuri și sunt folosite pentru gemuri, marmelade și rachiu. Consumate crude sau deshidratate, scorușele au efecte benefice în ateroscleroză, hipovitaminoze, balonări, gingivite și în colici intestinale. Decoctul și tinctura din scorușe sunt recomandate și în tratamentul bronșitelor. Fructele și frunzele de porumbe, la fel de bogate în antioxidanţi, ca și suratele lor, sunt folosite ca adjuvant în litiazele renale, în combaterea laringitei, constipaţiei și în profilaxia aterosclerozei. Cercetările recente au demonstrat că tinctura de porumbe este un leac excelent împotriva colesterolului „rău". Alte extracte de porumbe (siropul sau sucul adăugate în salatele de fructe) acţionează pozitiv în depresii sau oboseală, stabilizând labilitatea emoţională. Păducelul este apreciat în lumea întreagă pentru efectele sale terapeutice. Chinezii, de exemplu, îl folosesc pentru digestie, în timp de occidentalii valorifică puterea plantei în boli cardiovasculare sau în afecţiuni ale sistemului nervos. Se folosește sub formă de infuzie, decoct, pulbere și de tinctură. Pentru creșterea imunităţii, ceaiul sau fructele de păducel se consumă perioade îndelungate de timp. ![]() În scopuri terapeutice, din coarnele de pădure se folosesc fructele și frunzele, ca remedii pentru o varietate de boli : diaree, anemie, viermi intestinali, tensiune, lipsa poftei de mâncare. După zmeură și mure, coarnele sunt cele mai apreciate fructe de pădure. Infuzia, tinctura și siropul au efecte dezinfectante, cicatrizante și astringente. De asemenea, din coarne, în amestec cu alcool, se obţine o băutură tonică, eficientă în convalescenţă după viroze, în anemii severe sau pentru îmbunătăţirea circulaţiei periferice în zilele geroase. Cătina este vedeta fructelor de pădure. Beneficiile sale asupra sănătăţii se datorează „rezervorului" de nutrienţi pe care-i conţine: vitamine (C, B1, B2, B6, B9, E, K), minerale (calciu, magneziu, fosfor, fier, sodiu, precum și betacarotenului și licopenului). Cătina este indicată în detoxifierea ficatului, împotriva infecţiilor, oboselii, ajută la combaterea stresului și a efectelor chimioterapiei, îmbunătăţește funcţia cardiacă, pentru a enumera doar o parte dintre efectele sale terapeutice. |
Autor: Click Sursa: www.click.ro Vineri, 9 Septembrie 2011 |
sâmbătă, 10 septembrie 2011
Fructe din pădurile toamnei, pentru o sănătate de fier
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu