ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

duminică, 4 septembrie 2011

Dieta californiană, simplă, dar miraculoasă

 Dieta californiană, simplă, dar miraculoasă
Dieta californiană, simplă, dar miraculoasă Dacă te-ai decis să începi o dietă ușoară și sănătoasă, care să te scape de kilogramele în plus în doar câteva zile, atunci cea californiană este potrivită. Denumită și dieta Sonoma, acest regim este folosit în cele mai mari clinici americane pentru tratarea obezităţii
Dieta californiană este foarte recomandată mai ales în perioada verii deoarece conţine zece alimente de sezon. Acestea sunt incluse în diverse preparate, ele fiind nu numai delicioase, ci și foarte importante pentru sănătate și slăbit. Mai mult, această dietă este și foarte ușor de ţinut, deoarece nu se bazează pe înfometare, ci te încurajează să te bucuri de preparate dintre cele mai savuroase. Altfel spus, este mai degrabă un mod de viaţă sănătos, care nu interzice niciunul dintre nutrienţii necesari organismului.

Dieta în 3 etape
Foarte important este faptul că dieta californiană îţi permite să consumi pâine și cereale integrale încă din prima zi, aceste alimente fiind  interzise în cadrul altor diete. Dar sunt total interzise preparatele care conţin grăsimi saturate și hidrogenate, zahărul și făina albă rafinată. Dieta californiană cuprinde trei faze, prima fiind faza de iniţiere, care durează 10 zile. Aceasta presupune acomodarea organismului cu acest regim, fiind etapa cea mai dificilă. De ce? Deoarece va trebui să excludem brusc din alimentaţie preparatele pe care le consumam până acum, preparatele fast-food, alimentele procesate, mezelurile, lactatele, untul sau chips-urile.
Prima fază, de iniţiere
În aceste zile va trebui să renunţi în totalitate la alimentele care conţin făină albă rafinată, zaharuri, grăsimi și orice fel de ulei, în afară de uleiul extravirgin de măsline, cartofi, dar și la dulciuri sau fructe. Acum vei avea voie să consumi legume proaspete (ardei gras, broccoli, roșii, spanac), fructe de mare, carne slabă, câteva sortimente de lactate, unele sortimente de cereale, nuci, migdale și alune în cantităţi mici, afine, ulei de măsline, ceai, cafea neagră și câteva sortimente de condimente.
Migdalele, prin conţinutul bogat de grăsimi bune, ajută la arderea grăsimilor din ţesuturile adipoase, ardeii grași conţin numeroase substanţe nutritive deși au un conţinut caloric scăzut, afinele conţin foarte multe vitamine și o cantitate impesionantă de antioxidanţi, iar broccoli e foarte bogat în vitamina C, calciu și antioxidanţi. Totodată, uleiul de măsline ajută la scăderea colesterolului „rău”, spanacul este bogat în vitamine și minerale, iar roșiile conţin cantităţi mari de substanţe nutritive.
Fiind etapa cu cel mai mic conţinut de calorii, este și cea mai dificilă, dar și cea mai benefică. Din cauză că trebuie să renunţi la alimentele de mai sus, în această perioadă de 10 zile vei reuși să slăbești rapid. În funcţie de greutatea pe care ai avut-o la începerea dietei, dar și de activitatea fizică pe care o practici, în această fază vei putea da jos între unu și trei kilograme.

Exemplu de meniu potrivit pentru faza întâi:

Micul dejun: cafea sau ceai fără zahăr, cereale integrale cu lapte degresat, un ou sau legume dintre cele permise
Prânz: friptură din carne slabă, o felie de pâine integrală, salată de legume permise, lactate fără grăsime
Cină: friptură din carne slabă, legume fierte sau la cuptor

A doua fază, pierderea în greutate gradual
În această perioadă slăbirea se va produce mai lent, aproximativ un kilogram pe săptămână. Acum poţi consuma oricare dintre alimentele recomandate în prima fază, dar poţi adăuga și câteva fructe, mult mai multe legume, iaurt, miere, dulciuri fără zahăr, o bucăţică de ciocolată neagră și chiar și un pahar de vin. Foarte important! Poţi să consumi toate aceste alimente atâta timp cât dorești, adică până ajungi la greutatea dorită. După aceea poţi să treci la etapa a treia, ultima, care te ajută să-ţi menţii greutatea la care ai ajuns.
Exemplu de meniu pentru faza a doua:
Micul dejun: cafea sau ceai fără zahăr, cereale integrale cu lapte degresat, un ou, legume și fructe permise
Prânz: friptură din carne slabă, salată de legume permise, fructe
Cină: friptură din carne slabă cu garnitură de orez, legume la cuptor și fructe permise

A treia fază, de menţinere

În cea de-a treia fază poţi să mănânci alimentele recomandate în prima și a doua fază, iar în plus poţi să adaugi mai multe legume și fructe și poţi să introduci în dietă și câteva dulciuri, suc sau prăjituri. Ocazional poţi să consumi și unt, iar în plus poţi introduce apa minerală.


Autor: Revista Felicia
Sursa: www.revistafelicia.ro  Duminica, 4 Septembrie 2011

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu