| Antibioticele distrug pentru totdeauna bacteriile �bune |
Când luăm antibiotice, odată cu bacteriile „rele” sunt distruse și cele „bune”, care ar trebui să ne protejeze împotriva bolilor. Ele nu se mai refac după administrarea de antibiotice. Prescrierea excesivă de antibiotice, mai ales în cazul copiilor și gravidelor, poate favoriza apariţia rezistenţei microbilor la aceste medicamente și boli precum diabetul de tip 2, alergiile, astmul sau obezitatea. Potrivit microbiologului american Martin Blaser, de la Universitatea din New York, predispoziţia la aceste boli este cauzată de faptul că antibioticele distrug și bacteriile „bune” odată cu cele „rele”. Cantitatea de bacterii „bune” nu va mai fi niciodată la fel de mare ca cea de dinaintea administrării antibioticelor, a observat specialistul în cadrul unui studiu. Consecinţa este o creștere a susceptibilităţii la infecţii și la boli precum diabetul și alergiile.„O femeie născută în anii '40 ar fi putut urma două tratamente cu antibiotic în copilărie. Dacă va avea o fiică, femeia ar putea să-i transmită acesteia mai puţine bacterii benefice. Fiica va urma și ea probabil câteva tratamente cu antibiotice, iar nepoata femeii va avea deci și mai puţine bacterii de acest fel. Așadar, fiecare generaţie își va începe viaţa cu o zestre mai redusă”, a explicat Martin Blaser. |
| Autor: Adevarul Sursa: www.adevarul.ro Vineri, 26 August 2011 |
vineri, 26 august 2011
Antibioticele distrug pentru totdeauna bacteriile �bune
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu