Cancerul la copil, vindecabil 90% De ce nu și în Romania?

Cancerul la copil, vindecabil 90% De ce nu și în Romania?

Copiii cu afecţiuni oncologice au mai multe șanse de vindecare decât adulţii, rata de succes în vindecare ajungând până la 90%. În România, procentul de supravieţuire este de doar 60% din cauza problemelor majore în aprovizionarea cu medicamentele esenţiale și a aparaturii insuficiente Dacă ar fi să ne luăm după toate apelurile umanitare semnalate de Facebook, Yahoo Messenger sau Twitter am spune că numărul copiilor diagnosticaţi cu cancer în România a crescut considerabil. Nu este deloc așa, susţin medicii oncologi. „Sunt diagnosticate mai multe cazuri, dar nu înseamnă că se și îmbolnăvesc mai mulţi copii", precizează medicul Eugen Gruber, oncopediatru la Institutul de Oncologie „Aleandru Trestioreanu", din București. Spre deosebire de cancerul adultului în apariţia căruia sunt implicaţi și factorii de mediu (stres, poluare, fumat), la copil este de vină în principal moștenirea genetică, ceea ce face ca afecţiunea lor să fie 90% vindecabilă. În România, din cele 500 de cazuri nou depistate în fiecare an, mai bine de jumătate se vindecă. Proporţia copiilor vindecaţi ar urca spre 90%, dacă Ministerul Sănătăţii ar rezolva problemele legate de aprovizionarea cu medicamente și dacă ar înlocui aparatele obosite cu altele funcţionale. În ciuda lipsurilor, medicii oncopediatri reușesc de multe ori să facă minuni și să vindece copii care nu au șansa de a se trata peste graniţe. Opt luni de citostatice Doctorul Eugen Gruber, oncopediatru la Institutul Oncologic din București, își amintește cu precizie cinematografică fiecare caz care i-a trecut prin mână. Cel al lui Daniel Vesteman, diagnoticat cu cancer la 11 ani, vindecat perfect până la vârsta majoratului, cel al Lilianei M., depistată cu cancer în adolescenţă, acum măritată și cu doi copii, dar și cel al lui Emil, un băieţel care i-a murit în braţe, într-o gardă. Pentru fiecare caz pierdut, medicului i se citesc lacrimi în ochi. „Este cumplit să îi privești pe acești copii cum se sting și să știi că într-un sistem bine pus la punct ai fi putut face mai multe pentru ei", spune Gruber. Daniel Veșteman (18 ani) este unul dintre copiii vindecaţi de medicul Eugen Gruber, care i-a aplicat cele mai noi tratamente, așa cum a citit în revistele internaţionale de medicină. „Am primit diagnosticul de cancer când aveam 11 ani. A fost groaznic. Am făcut opt luni de citostatice și am stat mai mult chel decât cu păr. Nici nu mai puteam să mă uit în oglindă, dar familia m-a susţinut, iar un vecin de-al meu, domnul Poenaru, s-a tuns și el la chelie ca să mă încurajeze", povestește Daniel, diagnosticat cu neuroblastom (tumoră solidă) în urmă cu șapte ani. Tot domnul Poenaru i-a promis că o să îl ducă în America, iar cât timp avea de făcut drumuri la spital îl găzduia în casa lui din București. „Mă făcea să visez și să vreau să rămân în viaţă", își aduce aminte băiatul. Cât timp a suferit de cancer, Daniel devenise un copil necomunicativ, trist, resemnat. Dacă ar fi putut să se ascundă într-o gaură de șarpe ar fi făcut-o. „Mă gândeam mereu la un bătrân de la noi din sat care fusese prizonier de război, scăpase din ambele Războaie Mondiale, dar murise călcat de mașină. Și eu îmi acceptasem cumva soarta. Citeam mult, noaptea la lanternă ca să nu mă vadă mama. Lectura mă liniștea", povestește Daniel. Îi era rușine să meargă la școală, chiar dacă toţi colegii se purtau frumos cu el și nu îl întrebau niciodată nimic despre șapca pe care o purta pe cap. „Câteodată și tăcerea asta durea", spune el acum. În cele din urmă și-a îngheţat un an de școală și a recuperat ulterior cu note de 9 și 10. I-a rugat pe toţi profesorii să nu îi pună note de milă. „Când ești într-o situaţie ca asta nu te ajută la nimic să fii privit cu milă", zice el. Medicul care l-a tratat, Eugen Gruber, își amintește că afecţiunea lui Daniel a fost una rară, dar relativ ușor de tratat. „I-am aplicat două tipuri de tratament, așa cum citisem în revistele străine, a făcut și intervenţii chirurgicale, și chimioterapie, iar medicamentele necesare bolii lui s-au găsit, din fericire, în ţară", spune doctorul. Cu leucocitele la valoarea 700, Daniel s-a aflat în multe etape ale tratamentului la limita dintre viaţă și moarte. La chimioterapie i-a fost cel mai greu: nu putea să mănânce nimic, vomita fiecare linguriţă de iaurt gustată, iar când nu leșina abia se se putea ţine pe picioare. „Veștile proaste veneau una după alta. Când auzeam medicii că ma roagă «să iau loc», mă lua cu ameţeală. Știam că urmează ceva rău", povestește acum Nicoleta, mama lui Daniel, o femeie simplă de la ţară, dar tobă de cunoștinţe privind dieta sănătoasă. „Celulele bolnave se hrănesc cu toxine, așa că mă străduiesc să îi dau lui Daniel doar mâncare sănătoasă. Nu are voie biscuiţi, prăjeli, condimente, ciocolată, sucuri, carne de pasăre cu pieliţă sau carne de miel", povestește Nicoleta. Pentru ca întreaga familie să trăiască sănătos, părinţii lui Daniel se ocupă de grădină și de creșterea animalelor. Au un cal, șapte capre, două vaci, iepuri și orătănii de toate felurile. „Dacă nu l-ași fi hrănit sănătos, nu știu dacă evolua așa de bine. Acum analizele îi ies aproape perfect", spune mama lui, mândră de rezultatele extraordinare pe care băiatul le obţine la școală. Un sfert din moleculele inventate, folosite în tratarea copiilor Diagnosticul de cancer testicular la vârsta de 16 ani a fost un șoc care i-a lăsat cu moralul la pământ și pe părinţii lui Alexandru din București. „Era clasa a noua și îi cădeau smocuri-smocuri de păr din cap, plus genele, sprâncenele și părul de pe picioare. Suferea cumplit și noi odată cu el", zice Olga, care e fericită că în sfârșit Alexandru și-a făcut prieteni, se descurcă la școală și a trecut cu bine peste tragedia de la 16 ani. „Cea mai fericită zi din viaţa noastră a fost când a început să îi creacă părul. Și-l verifica în fiecare seara cât era de mare și de creţ și îi ziceam că-l vom lăsa să îi crească până la genunchi", spune Olga, cu emoţie în glas. Alexandru merge acum la spital doar pentru controalele de rutină, iar alimentaţia îi este foarte strictă. Nu are voie să bea cola, să mănânce chipsuri, hamburgeri și ale produse fast-food, iar carne poate să guste doar în cantităţi mici. „Îi este destul de greu pentru că îi place carnea, dar se împacă bine și cu fructele ori cu legumele", spune Olga. Spre deosebire de cancerul adultului, care se tratează cu o multitudine de molecule noi ce prelungesc viaţa și cu cinci ani, la copii se folosesc doar un sfert din medicamentele inventate, întrucât firmele nu fac profit din vânzarea de astfel de produse", explică medicul oncopediatru Monica Dragomir. În ultimii ani, de când Agenţia Europeană a Medicamentului a obligat companiile să fabrice și astfel de medicamente situaţia s-a mai îndreptat, însă este departe de a fi rezolvată. Cu atât mai drastică este situaţia în România, unde copiii bolnavi nu au acces la medicamentele de bază, iar mămicile sunt nevoite să încheie înţelegeri cu șoferi de tir care le aduc produse din Turcia, Bulgaria, Austria. Totodată, medicii oncologi atrag atenţia oficialilor din Ministerul Sănătăţii că nu au reușit să creeze o strategie naţională privind tratarea cancerului la copii și că lipsesc o serie de aparate cu care s-ar putea face investigaţii esenţiale. „Nu se face scintigrafie cu MIBG, este o invesigaţie pentru care îi trimitem pe copii la Budapesta sau Viena, nu se face examen citogenetic NMYC și nu există reactor care să facă substanţă reactivă pentru investigaţiile PET-CT", exmplifică doar câteva dintre lipsuri medicul Monica Dragmir. Aceasta susţine că, în condiţiile în care societatea civilă ar lupta pentru acoperirea acestor lipsuri, cancerul la copiii s-ar trata și în România în proporţie de 90%. „ Soluţia nu este să trimitem toţi copiii la tratament în străinătate, unde costurile de cazare, transport și spitalizare sunt mari, ci să mai rezolvăm problemele care există în sistemul românesc de oncopediatrie", subliniază medicul. Dacă la adulţi, sunt implicaţi pe lângă factorii genetici și cei de mediu (poluare) ori de stil de viaţă (consum de alcool, tutun, infecţiile virale), la copil, afecţiunile oncologice sunt 99% genetice. „Sunt cam 5.000 de copiii cu cancer în România și aproximativ 500 de cazuri noi depistate în fiecare an. Cam așa stă situaţia și la nivel internaţional", adaugă medicul. Faţă de adulţii cu cancer, copiii stau însă mult mai bine cu moralul, iar optimismul lor ajută la o vindecare mult mai rapidă. Puţin mai dificil este însă în cazul adolescenţilor pentru care căderea părului, după curele de chimioterapie, devine o dramă mai profundă decât cea a diagnosticului de cancer. „Au un psihic foarte dificil și majoritatea adolescenţilor preferă să moară decât să le cadă părul, iar tu ca medic trebuie să stai, să le explici că e doar temporar și că e important să își continue tratamentul", povestește Monica Dragomir. Am putea egala ţări precum Austria, Olanda, Franţa în privinţa tratamentului performant, dacă am rezolva, printre altele, problema aparaturii de radioterapie, care este învechită și uzată. Pentru că sunt puţine la număr aparatele merg încontinuu, iar timpii de răcire nu sunt respectaţi. „Dar vedetele de televiziune preferă să promoveze spitalele din străinătate în loc să facă lobby pentru rezolvarea problemelor din sistemul românesc", atrage atenţia medicul Eugen Gruber. La oncopediatrie întâlnești mulţi doctori implicaţi, entuziaști după 20 de ani de meserie și dornici să transmită mai departe știinţa lor. Nu în ultimul rând, au făcut totul ca să atragă de partea lor fundaţii care îi ajută să procure medicamente din străinătate și să le ofere micuţilor, gratuit, investigaţii scumpe. Totodată, au adus în spital psihologi tineri care oferă suport familiilor îndurate și copiilor acestora. De aici și revolta lor faţă de cei care promovează izolat cazuri umanitare. „La un moment dat am avut-o în secţie pe fetiţa unei coafeze din televiziune și colegii săi au organizat un apel umanitar pentru achiziţionarea unei proteze de os. I-am rugat pe reporteri ca, pe lângă cazul fetiţei, să promoveze unul similar, tot de la mine din secţie. Dacă tot strângeţi fonduri, le-am zis, mai ajutaţi un copil amărât. Replica lor a fost că nu se pot ocupa de toate cazurile din secţie, iar pe mine gândirea asta superficială m-a dezamăgit", povestește medicul Monica Dragomir, șeful secţiei de oncopediatrie la Institutul de Oncologie „Alexandru Trestioreanu", din București. Apeluri umanitare Cum le distingeţi pe cele reale de falsuri Fiţi rezervaţi atunci când donaţi bani îndemnaţi de apelurile umanitare. Medicii oncologi vă sfătuiesc ca înainte să viraţi banii în conturi să verificaţi cazul în spitalul în care se tratează copilul. „Sunaţi însecţie la medicul care tratează respectivul copil, uitaţi-vă cu atenţie pe rapoartele medicale. În felul acesta se mai evită din falsuri și nu se compromit cazurile reale", vă sfătuiește medicul oncolog Monica Dragomir. Un alt indiciu care vă arată că un caz promovat pe internet este real ţine de cum este acesta „branduit". „Cazurile umanitare au în spate o fundaţie, o asociaţie, un preot, o școală, o organizaţie. Altfel, pe internet se mai pot strecura mici falsuri", spune Olga Cridland de la Fundaţia Pavel, care ajută copiii diagnosticaţi cu cancer. Pe de altă parte, dacă aceste cazuri sunt susţinute de o fundaţie, organizaţia poate redirecţiona suma spre alte cazuri, în cazul unui eșec și astfel pot fi salvate alte vieţi. Olga Cridland vă sfătuiește ca atunci când vă puneţi în cap să ajutaţi copiii cu cancer să nu vă gândiţi doar la bani. „Mulţi dintre ei provin din familii sărace și pot avea nevoie de bunuri, de rechizite, de alimente", spune președinta Asociaţiei Pavel. Peste 1.600 de copii din întreaga lume sunt diagnosticaţi anual cu cancer și mai bine de jumătate dintre aceștia se vindecă. Majoritatea afecţiunilor oncologice la copil sunt de natură genetică, iar diagnsoticul precoce reprezintă premisa esenţială pentru vindecare. „Cea mai fericită zi din viaţa noastră a fost când lui Alexandru a început să îi creacă părul. Și-l verifica în fiecare seara cât era de mare și de creţ și îi ziceam că-l vom lăsa să îi crească până la genunchi“. Olga mama unui băiat diagnosticat cu cancer testicular

Autor: Romania Libera Sursa: www.romanialibera.ro  Miercuri, 1 Iunie 2011