| O bacterie periculoasă sperie Germania: sute de cazuri confirmate, cel puţin un mort |
Autorităţile sanitare germane erau îngrijorate, marţi, de propagarea rapidă a unei bacterii care provoacă hemoragii ale sistemului digestiv și care a determinat, probabil, moartea unei persoane."O femeie în vârstă de 83 de ani a decedat la 21 mai, după ce a fost internată în spital la 15 mai pentru colită hemoragică. Analizele de laborator au arătat o infecţie" cu E.coli enterohemoragic (Eceh), bacterie care generează probleme grave, a declarat Ministerul Sănătăţii din Saxonia Inferioară, într-un comunicat. Totuși, o anchetă este în curs de desfășurare pentru a se stabili cu certitudine cauza morţii, adaugă ministerul. În cursul ultimelor două săptămâni, sute de cazuri confirmate de infecţie cu Eceh au fost înregistrate în Germania, potrivit Institutului Robert-Koch (RKI), instituţie federală care se ocupă de controlul și combaterea bolilor. Din sute de cazuri, peste 80 de pacienţi au dezvoltat sindromul hemolitic-uremic (SHU). "Au mai fost puncte culminante în cazurile de SHU în trecut, dar niciodată într-un timp atât de scurt", a subliniat RKI într-un comunicat publicat marţi. RKI este îngrijorat, de asemenea, că bolnavii sunt în principal adulţi, în timp ce această patologie afectează în general copiii cu vârste mici. |
| Autor: Realitatea Sursa: www.realitatea.net Miercuri, 25 Mai 2011 |
joi, 26 mai 2011
O bacterie periculoasă sperie Germania: sute de cazuri confirmate, cel puţin un mort
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Autorităţile sanitare germane erau îngrijorate, marţi, de propagarea rapidă a unei bacterii care provoacă hemoragii ale sistemului digestiv și care a determinat, probabil, moartea unei persoane.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu