ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

miercuri, 11 mai 2011

Bebelușii alăptaţi în primele luni de viaţă dezvoltă mai puţine probleme de comportament mai târziu

 Bebelușii alăptaţi în primele luni de viaţă dezvoltă mai puţine probleme de comportament mai târziu
Bebelușii alăptaţi în primele luni de viaţă dezvoltă mai puţine probleme de comportament mai târziu Copiii alăptaţi la sân timp de patru luni sau peste au mai multe șanse să nu aibă probleme de comportament mai târziu, comparativ cu cei hrăniţi cu biberonul. Concluzia aparţine unui grup de cercetători britanici, care au realizat studiul pe un eșantion de peste 10.000 de copii. Încercând să vadă dacă există vreo legătură între alăptatul la sân și manifestările comportamentale ulterioare, un grup de specialiști de la universităţile din Oxford, Essex, York și Universitatea College din Londra au analizat obiceiurile de hrănire a 10.037 de bebeluși. Mamele au fost rugate să evalueze comportamentul copiilor timp de cinci ani, inclusiv stările de anxietate, neliniște, dependenţa acestora faţă de adulţi. De asemenea, mamele au consemnat dacă micuţii au tendinţa să fure sau să mintă. În urma observaţiilor, experţii au constatat că doar 6 la sută dintre copiii care au fost alăptaţi la sân au manifestat probleme de comportament, comparativ cu 16 la sută dintre copiii care au fost hrăniţi cu înlocuitori ai laptelui matern. În urma tuturor calculelor, oamenii de știinţă din Marea Britanie au ajuns la concluzia că există un risc cu 30 la sută mai mare în rândul micuţilor care nu sunt alăptaţi la sân să aibă probleme de comportament. Se pare că nu există o cauză exactă a acestui fapt. "Chiar nu știm dacă este din cauza constituenţilor existenţi în laptele matern sau datorită interacţiunii apropiate dintre bebeluș și mamă", a declarat pentru BBC Maria Quigley de la Universitatea din Oxford, specialista care a coordonat întreg studiul. În acest sens, Quigley a precizat că laptele matern conţine cantităţi mari de acizi grași, precum și factori de creștere sau hormoni, componente esenţiale în dezvoltarea creierului și a sistemului nervos. De asemenea, mamele care alăptează tind să interacţioneze mai mult cu copiii lor, ceea ce ar putea însemna că micuţii află mai multe despre modalităţile de a se comporta acceptabil. � Specialiștii și-au reunit rezultatele cercetării în revista "Archives of Disease in Childhood" ("Arhive ale bolilor din copilărie "), unde au mai notat și câteva sfaturi pentru tinerele mame. Printre altele, ei recomandă ca perioada de alăptare să nu depășească șase luni. Potrivit acestora, alăptarea este deja asociată cu beneficii pentru sănătate, inclusiv un procentaj mai mic al infecţiilor și reducerea riscului de obezitate.
Autor: Gandul
Sursa: www.gandul.info  Miercuri, 11 Mai 2011

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu