ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

joi, 28 aprilie 2011

Dieta cu lămâie. Cum să pierzi 10 kilograme în 16 zile

 Dieta cu lămâie. Cum să pierzi 10 kilograme în 16 zile
Dieta cu lămâie. Cum să pierzi 10 kilograme în 16 zile Dieta cu lămâie este recomandată persoanelor care nu vor să își schimbe radical regimul alimentar pentru a scăpa de kilogramele în exces. Specialiștii în nutriţie susţin că acest regim este unul dintre cele mai ușoare, deoarece presupune consumarea a maximum șapte lămâi pe zi, însă treptat, pe o perioadă de 16 zile.
În prima zi se va bea zeama de la o lămâie, în a doua zi, sucul a două lămâi, în a treia zi, sucul obţinut de la trei lămâi și tot așa, progresiv, până în ziua a șaptea, în care se va bea sucul a șapte lămâi. După o pauză de două zile, dieta continuă, dar de data aceasta se vor consuma lămâile în mod descrescător, începând cu sucul de la șapte lămâi și terminând în a șaptea zi cu sucul unei singure lămâi.
Sucul obţinut de la fructe nu se va bea concentrat, ci amestecat cu apă sau ceai. De asemenea, zeama de la lămâie va fi folosită și peste salate.
Bogat în vitamina C, A, B, acid citric, aminoacizi, calciu, magneziu, fosfor și potasiu, sucul de lămâie are efect purgativ, deoarece stimulează digestia. Datorită conţinutului ridicat de vitamina C, acesta este și un puternic antioxidant, grăbește arderea grăsimilor și reduce celulita.
Cura cu lămâie durează 16 zile, perioadă în care specialiștii susţin că organismul va pierde până la 10 kilograme. Regimul este eficient dacă respecţi șase reguli, susţin nutriţioniștii.
? Regula 1: Bea suc de lămâie cu apă călduţă imediat ce te trezești dimineaţa (3-4 linguri de suc la un pahar de apă) și ia micul dejun peste jumătate de oră. Apoi, pe parcursul întregii zile trebuie să bei cel puţin doi litri de apă.
? Regula 2: Suplimentează aportul de vitamina C. Specialiștii recomandă ca pe parcursul dietei cu lămâie să includeţi în regimul zilnic cinci porţii de legume și fructe pe zi. Ideal ar fi două gustări de fructe, sucul de lămâie de dimineaţa ţine locul unui fruct, și salate la toate cele trei mese principale. De asemenea, se poate pasa o banană care poate fi mâncată cu un bol de cereale dimineaţa. La prânz se recomandă o salată de roșii sau verde în care se adaugă morcov ras.
? Regula 3: Reglează concentraţia de zahăr din sânge. Folosește suc de lămâie la prepararea tuturor mâncărurilor care permit acest lucru. În paralel, optează pentru alimente cu un indice glicemic scăzut, cum ar fi pâinea, orezul și cerealele integrale, legumele și carnea albă. De asemenea, fibrele nu trebuie să lipsească din alimentaţie pentru că încetinesc trecerea zahărului în sânge. Această regulă trebuie respectată deoarece un nivel ridicat de zahăr în sânge favorizează stocarea zaharurilor sub formă de grăsimi.
? Regula 4: Cât mai puţine dulciuri. Nutriţioniștii recomandă limitarea consumului de dulciuri nu doar în timpul dietei, ci și după, deoarece aceste alimente au un conţinut ridicat de zahăr, fapt ce duce la creșterea producţiei de insulină și, implicit, la stocarea grăsimilor. Fructele coapte, nucile, migdalele și mierea pot constitui desertul ideal.
? Regula 5: Evită alimentele intens procesate. Specialiștii recomandă o alimentaţie bazată pe produse naturale - pâine, orez și paste integrale, legume și fructe proaspete, mâncare gătită în casă. De asemenea, nutriţioniștii recomandă citirea cu atenţie a etichetelor produselor alimentare și alegerea celor care conţin mai puţine substanţe chimice, fără conservanţi, coloranţi și aditivi. Carnea roșie, produsele de patiserie și produsele de tip fast-food trebuie excluse din regim, deoarece conţin grăsimi "rele" care favorizează stocarea grăsimilor.
? Regula 6: Îmbunătăţește-ţi funcţiile digestive. Experţii în nutriţie recomandă stabilirea unui program de mese, realizarea unui regim echilibrat din punct de vedere nutriţional, evitarea exceselor culinare. În plus, se recomandă evitarea micilor gustări între mese.
Dieta cu lămâie este contraindicată persoanelor care suferă de afecţiuni renale, biliare sau digestive.
Autor: Gandul
Sursa: www.gandul.info  Joi, 28 Aprilie 2011

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu