| Detoxifierea, ţinută după ureche |
Românii elimină toxinele din organism așa cum fac curăţenia de Paște: o dată pe an. Specialiștii spun că astfel de obiceiuri pot face mai mult rău decât bine. În fiecare primăvară, apelăm la cure rapide de curăţare a organismului, atrași de reclamele produselor-minune și de regimurile vedetelor, pe care le găsim pe internet. Timp de trei săptămâni, Diana Rotaru a mâncat numai fructe și legume crude, la indicaţia unui specialist în presopunctură și tratamente naturiste. Fără nicio excepţie, în fiecare dimineaţă, la prânz și seara, brașoveanca de 32 de ani s-a hrănit numai cu portocale, banane, grefuri, mere, rodii, struguri, roșii, morcovi, ţelină, păstârnac și pătrunjel. Din când în când, atunci când nu mânca fructele și legumele ca atare, ci își făcea salată, Diana avea „dezlegare" la câte un praf de sare sau vreun strop de ulei de măsline. În rest, n-a pus gura nici măcar pe o grisină, ce să mai vorbim de pâine sau dulciuri. În schimb, a băut multă apă, cel puţin doi litri, cu program, între 15.00 și 19.00, când, i se spusese, vezica și rinichii lucrează la capacitate maximă. De la crud la fiert și de la fiert la copt „Regimul mi-a fost recomandat de doamna la care mergeam pentru ședinţele de presopunctură, pe care le făceam pentru a rezolva niște probleme de sănătate legate de fiere, ficat și altele, mai delicate. Mi s-a spus că e un regim de scoatere a toxinelor din organism și că îmi va face bine, așa că l-am urmat. Prima săptămână a fost ușoară. Pe parcurs, însă, au intervenit poftele, îmi era din ce în ce mai greu, mai ales când vedeam că toţi din casă mănâncă normal", povestește Diana. Pentru că fusese atenţionată că se va simţi slăbită, și-a luat concediu. Primele trei săptămâni au sleit-o de puteri și, admite acum - la aproape doi ani de la regim -, că dacă n-ar fi avut multă voinţă, s-ar fi dat bătută în faţa toxinelor. „După cele trei săptămâni, am mâncat șapte zile numai legume fierte, apoi am trecut la legume coapte. Aveam voie, din când în când, și iaurturi. După un astfel de regim nu poţi să revii direct la carne, totul se face treptat. Așa că a mai durat alte câteva săptămâni până am putut mânca pâine și alte mâncăruri obișnuite. Chiar și după ce am terminat cura, am rămas cu câteva bune obiceiuri: fără prăjeli, fără sucuri acidulate, fără prea multe dulciuri, în schimb beau apă multă și mănânc fructe și legume zilnic", spune Diana. Șase linguriţe de praf amar în fiecare zi La polul opus experienţei Dianei se află Georgiana Puiu, din București, care a încercat un regim de detoxifiere în primăvara asta, însă fără prea mult succes. „Am decis, la recomandarea șefei mele, să încep o cură cu Detoxicolon, un mix de plante măcinate, cumpărat de la plafar. Am eliminat prăjelile și cola și am mâncat mai multe salate și fructe", spune Georgiana. „Regimul presupune ca în fiecare zi, dimineaţa și seara, să iei câte trei lunguriţe de Detoxicolon, diluat în apă, în suc de portocale sau de mere ori în iaurt. Eu am luat praful cu suc de portocale; cu apă mi-a fost foarte greu, iar cu iaurt n-am încercat, nu cred că ar fi fost o combinaţie prea plăcută. Praful acesta are un gust foarte neplăcut, e foarte amar, e greu să-l iei zilnic", povestește tânăra de 27 de ani. Georgiana recunoaște că a urmat regimul în special ca să mai slăbească, știind că produsul a dat rezultate la șefa ei. Într-adevăr, în două săptămâni, cât a reușit să ţină cura, „colăceii" au mai intrat la apă, faţa îi era mai curată și avea o stare de bine, ba chiar era ușor euforică. În schimb, s-a pomenit și cu niște dureri în zona coapselor, dar „era normal", îi spusese și șefa, scria și pe internet. Georgiana a renunţat la regim pentru că n-avea timp să-și pregătească mereu salate proaspete și alte mâncăruri de tip vegetarian, recomandate pentru a avea rezultate cât mai bune în cura cu Detoxicolon. Poveștile Dianei și Georgianei vorbesc, de fapt, despre cele două mari categorii de români care urmează cure de detoxifiere: pe de o parte sunt persoanele care urmează sfatul medicilor, încearcă să-și introducă în meniu alimente sănătoase și își propun să aibă parte de starea de „bine" promisă de detoxifiere cât mai mult timp cu putinţă; pe de altă parte sunt cele care ţin un astfel de regim la întâmplare, la recomandarea prietenilor sau a cunoscuţilor ori după ce și-au luat informaţiile de pe forumurile online. Avem o abordare greșită „Din păcate, în a doua categorie se înscriu cei mai mulţi dintre români. Iar abordarea e greșită. Ei văd detoxifierea ca pe o curăţenie generală, pe care o faci o dată sau de două ori pe an. Curele acestea de zece zile sau de două săptămâni sunt lucruri fanteziste, care mai rău ne dau peste cap organismul. Grija pentru stimularea detoxifierii trebuie să existe pe tot parcursul anului, nu numai primăvara", explică Gheorghe Mencinicopschi, de la Institutul de Cercetări Alimentare București. Acesta spune că româncele urmează orbește curele de detoxifiere popularizate de vedetele de la Hollywood, precum cura cu zeamă de lămâie, sirop de arţar și piper roșu a cântăreţei Beyoncé sau regimul cu salate și piureuri din fructe al actriţei Gwyneth Paltrow. 140 de lei costă unul dintre cele mai scumpe produse de detoxifiere din magazinele naturiste. ![]() "Curele acestea de zece zile sau de două săptămâni sunt lucruri fanteziste, care mai rău ne dau peste cap organismul. Grija pentru stimularea detoxifierii trebuie să existe pe tot parcursul anului, nu numai primăvara.'' Gheorghe Mencinicopschi specialist în nutriţie Cât costă produsele de la plafar Magazinele naturiste sunt pline de tablete, prafuri și ceaiuri care promit detoxifierea organismului. Produse precum Detoxifiant pe bază de fructe de soc, Aloe vera cu pulpă, Orz verde, Colon Help, Liver Help, Fibromix, Slim Drink, Colonix, Ceai Zein detoxifiant, Detoxicolon, Cleantox, Denoxinal, Herbapur, Coloncleanse Detoxifiere în 15 Zile, Kit de detoxifiere general cu minerale - și lista poate continua - au preţuri cuprinse între 31 și 230 de lei, în funcţie de producător și de promovare. Dacă alegeţi, de exemplu, un singur produs dintre cele mai ieftine, trebuie să plătiţi în medie, 100 de lei, pentru că cele mai multe astfel de produse sunt recomandate pentru minimum o lună, două. Dacă mergeţi pe o variantă promovată intens la TV și pe internet, atunci trebuie să scoateţi din buzunar cel puţin 140 de lei, cât costă un singur tub de curăţător intestinal și detoxifiant, care vă ajunge pentru o lună. Sigur, dacă urmaţi sfatul producătorului, să faceţi o cură de trei luni pe an, suma crește la 420 de lei. De banii aceștia, spun nutriţioniștii, dacă aţi cumpăra fructe și legume de la piaţă, zi de zi, aţi ieși mult mai câștigaţi. Miturile detoxifierii - E o metodă bună de slăbit. Detoxifierea se realizează prin adoptarea unei diete bogate în fibre și lichide - apă și ceaiuri. Astfel, ești încurajat să consumi mai multe alimente organice, dar și mâncăruri bogate în vitamine, nutrienţi și antioxidanţi. Rezultatul: îmbunătăţirea stării de sănătate. Ca efect secundar apare pierderea în greutate. Acesta din urmă nu trebuie să fie pe primul plan. - E periculoasă. Procesul de detoxifiere e periculos numai dacă suferi de anemie, dezechilibru alimentar, insuficienţă renală, afecţiuni ale tiroidei, cancer, boli cronice. Detoxifierea se face numai pe baza unor produse sigure, la recomandarea medicului. - Te face să te simţi mai energic. E greu de demonstrat că acest lucru e valabil pentru toată lumea. O persoană aflată la cură de detoxifiere se poate simţi excelent, alta, îngrozitor. „Otrăvurile din noi sunt aduse de alimentaţie" În fiecare secundă, celulele încearcă să scape de toxinele din corp. Detoxifierea nu se face așadar în cure, ea se întâmplă în permanenţă, iar așa-numitele diete de detoxifiere sunt, de fapt, cure de stimulare a detoxifierii naturale, spun specialiștii. „Corpul nostru nu a fost proiectat să facă faţă poluanţilor de azi, de aceea, organele care pot realiza detoxifierea - ficatul, rinichii, intestinul, plămânul, pielea - trebuie ajutate să ne scape de toxine. Otrăvurile din noi sunt aduse, în mare parte, de alimentaţia nesănătoasă, dar și de factorii de agresiune din exterior - tutunul, alcoolul, produsele cosmetice. Iar primele semne de intoxicare sunt oboseala persistentă, dificultăţile de concentrare, insomniile, durerile de cap, depunerile de grăsime", arată Gheorghe Mencinicopschi. „Modul cel mai sănătos de a încerca să reducem nivelul toxinelor se leagă de consumul de legume și de fructe. Dar e obligatoriu ca acestea să fie proaspete, pentru că nu mă ajută la nimic dacă mănânc plăcintă cu mere", spune și medicul nutriţionist Alina Jiletcovici. Potrivit acesteia, abordarea cea mai înţeleaptă presupune introducerea în meniul zilnic a alimentelor care conţin cât mai mulţi antioxidanţi, alimente cât mai puţin preparate. Tot ea precizează că două săptămâni de detoxifiere la foc rapid, o dată pe an, aduc doar o îmbunătăţire de moment, la fel cum se întâmplă și cu dietele care te scapă de cinci kilograme în șapte zile. Meniu echilibrat și mișcare Atfel, pe lângă crudităţile cât mai colorate, Mencinicopschi recomandă consumul de apă plată și suplimente pe bază de fibre alimentare sau alte produse naturiste care stimulează detoxifierea, însă e foarte important să știi ce conţin acestea, pentru că și acolo se ascund destule pericole. O dietă echilibrată și diversificată ajută pe termen lung, dar ea trebuie completată, obligatoriu, cu mișcare, pentru că lâncezeala nu ajută la detoxifiere. Și nu trebuie să tragem de fiare, putem să facem lucruri mai la îndemână - să mergem pe jos, să alergăm prin parc, să urcăm scările, să nu ne mai supărăm când se strică liftul. |
| Autor: Adevarul Sursa: www.adevarul.ro Luni, 11 Aprilie 2011 |
luni, 11 aprilie 2011
Detoxifierea, ţinută după ureche
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu