ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

miercuri, 20 aprilie 2011

Cum ne afectează ciuperca piciorului

Cum ne afectează ciuperca piciorului
Cum ne afectează ciuperca piciorului
Cunoscută și sub numele de „picior de atlet“, micoza produce iritaţii și fisuri la nivelul pielii tălpilor crescând riscul de suprainfecţii. Ciuperca piciorului este cea mai frecventă formă de micoză și afectează mai ales adulţii care poartă încălţăminte închisă ce păstreză umiditatea.
În lipsa tratamentului, micoza se poate extinde la unghii și poate duce la căderea acestora. Transpiraţia excesivă favorizează înmulţirea fungilor care atacă pielea. În unele cazuri, tulburările circulatorii agravează acest tip de afecţiuni. Micoza piciorului se poate localiza în spaţiul dintre degete, mai ales între degetele patru și cinci, adică între degetul mic și următorul. Apar descuamaţii, prurit, dar și fisuri ale tegumentelor.

Poate macera pielea

Potrivit specialiștilor, această manifestare a micozei prin fisuri ale pielii este forma cea mai severă, fiindcă duce la maceraţia tegumentelor, provocând umezirea șosetelor și a încălţămintei. Din acest motiv, provoacă jenă în timpul mersului și, mai mult decât atât, tegumentele lezate pot fi o poartă de intrare a streptococilor în organism.

Generează suprainfecţii

O formă mai rară de manifestare a micozei piciorului constă în apariţia unor vezicule pline cu lichid. Acestea se localizează între degete, dar se pot extinde și între degete și spre talpă. Acest tip de micoză evoluează în valuri cu acutizări și remisiuni, iar infecţia se poate extinde de la întreaga talpă a piciorului și la nivelul altor zone ale corpului: palme, braţe, trunchi. O complicaţie a acestui tip de micoză veziculoasă constă în suprainfectarea cu bacterii.

Dă picioarelor un miros neplăcut

Simptomele date de ciuperca piciorului sunt diferite în funcţie de fungul care a produs infecţia. „Mirosul urât al transpiraţiei picioarelor, mâncărimea, descuamările tăplii și pielii dintre degete, precum și afectarea unghiei, care se poate îngălbeni și care poate ajunge să se dezlipească sau să cadă, sunt manifestări date de ciuperca piciorului", explică prof. dr. Anca Zbranca, medic dermatolog la Clinica Roderma din Iași.

Soluţii recomandate

Tratamentul micozelor se face în funcţie de evoluţie. „Dacă ciuperca afectează numai pielea și unghiile, tratamentul poate fi local, cu soluţii și creme antimicotice sau cu comprimate luate pe cale orală, de la zece zile până la patru luni", spune prof. dr. Anca Zbranca. Dacă pielea nu este afectată, ci numai un număr mic de unghii, se poate utiliza soluţia filmogenă (lac de unghii antimicotic) pe o perioadă de circa trei luni, folosit pe unghiile afectate.
Autor: Adevarul
Sursa: www.adevarul.ro  Miercuri, 20 Aprilie 2011

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu