| Copiii cocoloșiţi devin fricoși |
Micuţii care nu merg din timp la grădiniţă, cei care nu dorm în camera lor sau care nu-și fac temele singuri riscă să dezvolte anxietate.Încrederea de sine se conturează de la vârs¬te fragede, chiar și de la 3-4 ani. Una dintre greșelile frecvente pe care le fac părinţii este să amâne înscrierea la grădiniţă a copiilor aflaţi la această vârstă. „Doar pentru că la o primă vizită copilul începe să plângă sau se înfurie, părinţii cred că nu este pregătit pentru grădiniţă. Aceasta este însă vârsta optimă să intre în relaţie cu ceilalţi, să înveţe să salute, să împartă jucăriile etc.", spune Diana Stănculeanu, psiholog la Organizaţia „Salvaţi Copiii". Un alt comportament care-i face pe copii să fie dependenţi este dormitul în aceeași cameră cu părinţii sau chiar în același pat. Micuţii riscă să dezvolte tulburări anxioase și le va fi teamă să meargă fără părinţi în excursii, tabere sau să rămână peste noapte la un prieten. Unii copii care nu pot dormi fără părinţii lor au inclusiv teama ca adulţii să nu păţească ceva rău în lipsa lor. „De multe ori, mămicile care au anxietate de separare sunt supraprotectoare, transmiţând fricile micuţilor. Copilul este pregătit să doarmă singur încă de când este adus de la maternitate, dar eu am văzut și copii de 10-12 ani care dorm cu părinţii", mai spune Diana Stănculeanu. Acestea sunt doar câteva dintre sfaturile pe care părinţii le vor putea auzi sâmbăta aceasta la conferinţa „Ai copil. Învaţă să fii părinte", organizată de Asociaţia Părinţilor Isteţi și Fundaţia Varlaam Mitropolitul împreună cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului și Sportului. Conferinţa se va ţine în Aula Mare a Academiei de Studii Economice din București, de la 10.00 la 19.00, iar preţul unui bilet este de 90 de lei. Lăudaţi-i când fac bine un lucru! Un alt aspect despre care psihologii prezenţi la conferinţă vor discuta este obiceiul greșit al unora dintre părinţi de a nu-i lăsa pe copii să-și facă temele singuri. Dacă nu vreţi un copil dependent și neîncrezător în forţele proprii, lăsaţi-l să-și facă lecţiile singur, iar la final identificaţi ce a făcut bine și lăudaţi-l. Apoi, observaţi eventualele greșeli și găsiţi împreună soluţii. „De multe ori, părinţii punctează doar greșelile. Unii dintre ei rup paginile cu greșeli din caietele micuţilor și-i pun să refacă tema. Copiii înţeleg de aici că nu sunt capabili să facă lucrurile bine", explică Stănculeanu. O altă greșeală pe care o fac părinţii este confundarea propriilor nevoi cu cele ale copiilor. Spre exemplu, o mamă care are nevoie de liniște și care îi spune copilului „E bine să fie liniște" face această confuzie. Ea ar putea spune, în schimb, „eu am nevoie de liniște", iar copilul și?ar putea găsi un alt loc de joacă. „Reproșul «tu nu înveţi bine la școală» ar putea fi reformulat așa: «eu m-aș simţi mult mai bine dacă ai învăţa zi de zi, pentru că aș simţi că viitorul tău este în siguranţă»", sugerează Adriana Titieni, membru fondator al Asociaţiei Părinţilor Isteţi. De asemenea, părinţii trebuie să identifice abilităţile copilului, să le susţină și să le dezvolte și să nu reacţioneze violent atunci când micuţii au rezultate proaste la școală. Argumentele, cheia succesului Un alt lucru pe care părinţii îl pot învăţa la conferinţa „Ai copil. Învaţă să fii părinte" este cum să le explice copiilor de ce nu sunt bune dulciurile sintetice sau iaurturile cu arome. „Eu am doi copii care mănâncă iaurt amestecat cu pastă de fructe preparată în casă. Așa i-am obișnuit de mici. Se mai întâmplă în concediu să mai mănânce iaurturi cu arome, dar revenind acasă, își reiau obiceiurile sănătoase",spune medicul de familie Raluca Ghionaru. Meniul copiilor trebuie să conţină în schimb cereale, fructe, brânzeturi și lapte integral. „O farfurie de paste conţine jumătate din necesarul zilnic de cereale. Evitaţi mezelurile, pentru că pot cauza alergii, tulburări de tranzit sau hepatice din cauza substanţelor chimice", explică Raluca Ghionaru. În plus, copiii trebuie să consume 7-8 porţii de apă pe zi de câte 150 ml. |
| Autor: Romania Libera Sursa: www.romanialibera.ro Joi, 14 Aprilie 2011 |
joi, 14 aprilie 2011
Copiii cocoloșiţi devin fricoși
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Micuţii care nu merg din timp la grădiniţă, cei care nu dorm în camera lor sau care nu-și fac temele singuri riscă să dezvolte anxietate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu