ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

duminică, 13 martie 2011

Când este indicată ecografia oculară

  • Text: Andrada Floria
  • 138 afişări
  • Vineri 11 mar 2011
Gelul folosit pentru vizualizarea structurilor ochiului poate crea
 un uşor disconfort
Foto: Fotolia

Gelul folosit pentru vizualizarea structurilor ochiului poate crea un uşor disconfort

Foloseşte ultrasunete, similar ecografiei în sarcină, şi are drept scop vizualizarea şi măsurarea structurilor interne ale ochilor.
Atunci când metodele clasice de vizualizare a structurilor oculare profunde nu pot fi utilizate, de exemplu în caz de cataractă, se apelează la ecografia oculară. Pentru această investigaţie nu este necesară niciun fel de pregătire din partea persoanei în cauză.

Medicul aplică un gel (metilceluloză), care facilitează realizarea ecografiei, şi apoi plimbă sonda de ecografie pe suprafaţa pleoapei pentru a obţine imagini cât mai clare ale interiorului ochiului. Investigaţia este neinvazivă şi nu presupune nicio durere pentru persoana în cauză.

«Vede» cancerul de retină

Există două tipuri de ecografie oculară: modul A-scan şi modul B-scan. Primul tip se utilizează pentru evaluări cantitative ale structurilor oculare, permiţând, de asemenea, vizualizarea marginilor eventualelor leziuni de pe orbită şi observarea vascularizării, mobilităţii şi consistenţei ţesuturilor. Cu modul B-scan se poate depista localizarea unei leziuni, forma acesteia şi legăturile cu structurile apropiate.

Ecografia oculară poate depista firişoare de sânge în lichidul care se găseşte între retină şi cristalin (hemoragie vitreană), celule canceroase la nivelul retinei (retinoblastom) sau sub retină ori în alte zone ale ochiului (melanom), leziuni ale orbitei oculare, corpi străini sau deplasarea retinei.

De asemenea, ecografia oculară se foloseşte şi pentru a observa cu exactitate dimensiunile şi gradul de deteriorare a cristalinului înaintea unei intervenţii chirurgicale în vederea tratării cataractei.

Specialistul nostru
Dr. Adina ­Grigorescu

medic specialist oftalmolog

Ecografia oculară reprezintă o metodă de diagnostic esenţială pentru medicul oftalmolog atunci când vizualizarea directă a structurilor intraoculare este împiedicată din anumite motive: pleoapa inflamată sever, opacităţi corneene, cataractă avansată, opacităţi vitreene, sânge în camera anterioară. În anumite si­tuaţii, ecografia este folosită pentru stabilirea diagnosticului diferenţial, chiar în condiţiile unor medii oculare transparente.


Adevarul.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu