 Mâncăm bine la 7.30, facem dragoste la 9.00, învăţăm între 10.00 și 12.00. Cronobiologia te învaţă cum să profiţi de ritmul corpului tău.
Doctorii spun că ne putem planifica multe dintre activităţi cu ajutorul cronobiologiei. Astfel, putem găsi momentele potrivite pentru studiu, somn sau activităţi fizice. EVZ a împărţit ceasul în patru intervale și, cu ajutorul studiilor Asociaţiei de Cronobiologie și Cronoterapie din SUA, vă oferă un model de planificare.
Ce e cronobiologia
Cronobiologia studiază ritmurile circadiene (termen preluat din latină, de la circa - aproximativ și diem - zi). Aceste ritmuri definesc schimbările fizice, mentale și comportamentale din corp, care urmează un ciclu de 24 de ore.
Responsabile de schimbări sunt ceasurile biologice, grupuri de molecule în interacţiune, din plămâni, ficat, pancreas, splină, piele, esofag și timus. Orologiile mici sunt sincronizate de un "ceas de control" din creier - un grup de celule nervoase din vecinătatea zonei unde nervii optici se încrucișează.
Ceasul din creier decide pentru tine
În funcţie de lumina primită de ochi, ceasul de control poate hotărî sporirea cantităţii de melatonină, hormonul somnolenţei. Tot în funcţie de oră se activează și secreţia hormonului fericirii, care oferă o stare de spirit bună. Chiar și secreţia de testosteron are ora sa, 9.00 dimineaţa.
6.00 - 12.00
Ești fericit la 10.00, lucrezi cu spor până la prânz
- TREZIREA. În jurul orei 6.45 are loc cea mai rapidă creștere a presiunii sângelui, iar corpul se pregătește pentru trezire. La ora 7.00, nivelul de cortizol, hormonul care răspunde la stres, este cel mai ridicat. Nutriţioniștii recomandă să începem ziua cu câteva pahare de apă sau ceai neîndulcit, însoţite de un mic dejun bogat, dar sănătos.
- ORA FERICIRII. Între orele 9.00 și 10.00, corpul începe să producă hormoni sexuali, așa că este un moment potrivit pentru o partidă de sex. Nivelul de serotonină, zis și "hormon al fericirii", atinge nivelul maxim, așa că vei avea o stare de spirit bună. Poţi miza pe asta când îţi rogi partenerul să te ajute sau poţi citi la această oră facturile de peste zi.
- VREMEA CREIERULUI. Creierul e foarte receptiv între orele 10.00 și 12.00. E timpul potrivit pentru a învăţa, a lucra la un proiect, dar și pentru a lua decizii. De asemenea, corpul tău începe să ardă grăsimi mai rapid, iar tu l-ai putea ajuta cu puţină mișcare.
12.00-18.00
Un somn scurt la 13.00, apoi un pic de sport și un vin bun
- UN PUI DE SOMN. Începând cu ora 12.00, secreţia de adrenalină scade, iar ora 13.00 este numai bună pentru un pui de somn (nu mai mult de o oră). Nivelul de atenţie este foarte scăzut, iar dispoziţia la activitate fizică scade.
- SPORT. Orele 15.00-16.00 găsesc corpul la parametri buni pentru mișcare, este vremea pentru activităţi ce necesită efort fizic.
- ORA SIM?URILOR. Între 17.00 și 18.00, chiar până spre ora 19.00, activitatea creierului atinge un nou vârf. Perioada este una fastă pentru simţuri ca gustul și mirosul, care sunt foarte fine. Vei aprecia un vin și o mâncare la adevărata lor valoare. Este și perioada în care unghiile și părul cresc cel mai rapid. Corpul este foarte tolerant la administrarea de medicamente, iar porii pielii sunt deschiși larg. E un bun moment pentru tratamente cosmetice, de exemplu. Seara, riscul de atac de cord e mai scăzut faţă de dimineaţă. În zori, presiunea sângelui e mare, în timp ce vasele de sânge sunt groase și rigide, iar sângele - dens.
18.00 - 24.00
Dacă bei, fă-o la 20.00. Mergi devreme la culcare!
- Ficatul funcţionează la parametri înalţi, atingând un maximum în jurul orei 20.00. Așa că, dacă aveţi obiceiul de a consuma alcool seara (deși medicii nu recomandă), intervalul 20.00-21.00 este cel potrivit. Temperatura corpului și metabolismul scad. Hormonul somnului, melatonina, invadează corpul, care resimte o mare nevoie de odihnă.
- După ora 21.00, ficatul funcţionează din ce în ce mai slab, acesta fiind și motivul pentru care mesele târzii sunt de evitat.
- Mari cantităţi de hormon al creșterii sunt produse între orele 22.00 și 24.00. Intervalul ar trebui să-i găsească dormind pe cei mici, dar și pe adulţi. Sunt secretaţi hormoni care ajută la înnoirea celulelor și la recuperarea după oboseală. Temperatura corpului scade, la fel și activitatea cardiacă. Am văzut că seara e vremea medicamentelor. Însă, dacă vreţi să preveniţi un atac de cord, luaţi pastilele de tensiune și colesterol la ora 22.00. Folosiţi aţa dentară, deoarece bolile de gingii sunt deseori pe lista "vinovaţilor" pentru un atac de cord.
24.00-6.00
Somn profund la ora 2.00. Nu conduceţi la 4.30!
- În jurul orei 2.00 avem cel mai profund somn, așa că nu este bine să pierdem acest moment la televizor, de exemplu. Când ești în tură de noapte, acesta este momentul în care somnul te "tentează" cel mai mult.
- La ora 4.30, corpul înregistrează cea mai scăzută temperatură. Dacă vă aflaţi la volan, sunteţi foarte expus accidentelor. Spre exemplu, să luăm persoanele cu hipotermie (temperatura corpului sub 35 de grade). În cazul lor, la această oră, temperatura e chiar mai joasă, fiind asociată, printre altele, cu oboseala, durerile de cap, concentrarea scăzută și atacurile de panică.
- Dacă trebuie să vă treziţi înainte de ora 6.00 pentru a scrie un proiect, aveţi mari șanse să iasă ceva prost. Ideal e intervalul 10.00-12.00, dar, dacă nu dispuneţi de el, încercaţi 17.00-20.00. E bine de știut că, atunci când schimbaţi fusul orar, corpul se adaptează abia după câteva zile. În prima zi în Japonia, de exemplu, dacă vă treziţi la ora locală 7.00, corpul "va gândi" ca la ora 24.00 a României.
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu