ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

miercuri, 2 septembrie 2015

 Beneficiile consumului de ciuperci
Beneficiile consumului de ciuperci Ciupercile pot înlocui cu succes carnea din alimentaţie. Ele conţin puţine calorii, dar o mare varietate de vitamine și minerale: seleniu, cupru, vitamine B2 și B3, vitamina D. Aflaţi care sunt beneficiile consumului de ciuperci.
Ciupercile sunt alimente care pot fi incluse în orice preparat culinar. Sunt pe cât de gustoase și săţioase, pe atât de sănătoase. O serie de studii epidemiologice au demonstrat că un consum frecvent de ciuperci ajută la diminuarea riscului de boli cardiovasculare, anumite forme de cancer și alte boli cronice, mai ales la nivelul intestinului.
Beneficiile consumului de ciuperci: previn constipaţia
Ciupercile conţin diferite glucide care au demonstrat acţiuni benefice asupra sănătăţii. Ele au în compoziţie fibre alimentare care joacă un rol important în reglarea tranzitului intestinal și prevenirea constipaţiei. Un alt compus al ciupercilor este amidonul rezistent, un tip de zahăr care asemenea fibrelor alimentare nu este distrus în cursul digestiei și ajunge intact în colon. Sub acţiunea florei intestinale (bacterii benefice prezente în intestin), acest amidon ajută la prevenirea tulburărilor digestive.
Beneficiile consumului de ciuperci: luptă împotriva cancerului
Potrivit unor studii de laborator, anumiţi compuși din ciuperci au capacitatea de a anihila proliferarea celulelor tumorale. Aceste efecte au fost studiate în cazul cancerului de sân și de colon. Însă sunt necesare studii suplimentare pentru a vedea în ce măsură consumul de ciuperci poate reduce riscul de apariţia a acestor forme de cancer. Cercetările au loc mai ales în ţările asiatice, unde tratamentele naturale pe bază de ciuperci sunt foarte populare. Cele mai cunoscute ciuperci medicinale sunt Miitake și Shiitake, utilizate pentru proprietăţile lor antitumorale. La japonezi, ciupercile Shiitake sunt folosite in tratarea bolilor de inima, pentru fortificarea sistemului imunitar si pentru cresterea rezistentei la boli virale.
Atenţie la intoxicaţii!
În ţara noastră cele mai cunoscute ciuperci comestibile sunt champignon (Agaricus bisporus), bureţii de fag (Pleurotus), mânătarca (Boletus edulis). Recomandarea insistentă a medicilor este să nu cumpărăm ciuperci decât din surse sigure, ambalate și etichetate. Altfel, riscăm să punem pe masă ciuperci otrăvitoare, care provoacă intoxicaţii grave ce se pot solda cu deces. Risc de intoxicaţii pot provoca și ciupercile comestibile care au crescut într-o zonă în care sunt prezente substanţe toxice în sol sau în vecinătatea celor otrăvitoare încrucișându-se cu ele. De aceea este bine să evităm cumpărarea ciupercilor de la vânzători ambulaţi în ideea că le cunoaștem soiul. Nu știm însă cu siguranţă de unde provin.

Autor: Adevarul.ro
Sursa: adevarul.ro  Marti, 1 Septembrie 2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu