Ce efect uimitor poate avea reducerea consumului de sare
Scăderea consumului de sare cu 15% între anii 2003 și 2011 a contribuit la reducerea semnificativă a cazurilor de deces provocate în Marea Britanie de atacuri de cord și de accidente vasculare cerebrale, se arată într-un studiu publicat marți de revista British Medical Journal (BMJ).
Autorii studiului precizează că un consum redus de sare a contribuit și la reducerea numărului pacienților care suferă de hipertensiune arterială.
Conform datelor cuprinse în cercetare, consumul mediu de sare pe cap de locuitor a scăzut în această țară de la 9,5 grame în anul 2003 la 8,1 grame în anul 2011. O astfel de evoluție s-a datorat în special eforturilor Agenției britanice de reglementare în sectorul alimentar (Food Standards Agency — FSA) de a convinge producătorii de alimente să diminueze conținutul de sare în preparatele comercializate.
Se estimează că în Marea Britanie numărul deceselor provocate de afecțiunile cardiovasculare a scăzut între anii 1971 și 2012 de la 335.000 la 161.000.
Printeaza |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu