ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

vineri, 28 august 2015

Medicina naturista – remedii cu plante

Despre
Medicina naturista implica folosirea unor seminte, fructe, radacini, fruze, flori sau alte parti ale plantelor in scopuri medicinale. Este o traditie indelungata, practicata in afara tratamentelor conventionale si tinde sa devina din ce in ce mai populara, datorita faptului ca s-au observat rezultate pozitive. Au aparut imbunatatiri in analiza si controlul calitatii, dar si progresele din domeniu arata ca plantele sunt de valoare in prevenirea si tratarea unor boli. remedii plante

Scurt istoric

Diverse plante au fost utilizate in scopuri medicinale de mii de ani. In scrierile vechi din Egipt si China se descriau modurile in care anumite plante pot fi intrebuintate. Culturile indigene din Africa si America foloseau diferite plante in ritualurile de vindecare, in timp ce in alte parti ale lumii s-au dezvoltat adevarate sisteme medicale bazate pe remedii naturale (Ayurveda, medicina traditionala chineza). S-a descoperit ca oamenii ce proveneau din toate colturile lumii au avut tendinta de a utiliza aceleasi plante (sau unele similare) pentru aceleasi scopuri.
La inceputul secolului al 19-lea, a avut loc o schimbare – oamenii de stiinta au inceput sa extraga ingredientele active din plante, sa le combine si sa faca propria versiune. In timp, s-a propagat astfel o preferinta pentru tablete si pastile, desi aproape un sfert din medicamentele farmaceutice contin substante ce sunt derivate din plante.
Recent, Organizatia Mondiala a Sanatatii (World Health Organization) a estimat ca 80% din oamenii din intreaga lume inca se bazeaza pe anumite plante pentru cel putin o parte a ingrijirii medicale primare. Costul crescut sau disponibilitatea scazuta a unor tratamente medicamentoase, impreuna cu un interes din ce in ce mai mare pentru remediile naturale au dus la o reintoarcere catre medicina naturista.

Cum se folosesc remediile cu plante

In multe cazuri, nu se stie ce ingredient specific dintr-o planta actioneaza penru a trata o afectiune sau boala. Plantele contin multe substante care pot interactiona pentru a produce un efect benefic. Insa multi factori determina eficacitatea, de pilda tipul de mediu in care aceasta a fost cultivata (climatul, calitatea solului, prezenta pesticidelor), la fel ca si modul in care a fost recoltata si prelucrata.
Cele mai des intalnite suplimente pe baza de plante le includ pe cele cu echinaceea (Echinacea purpurea si alte specii), sunatoare (Hypericum perforatum), ginkgo biloba (Ginkgo biloba), usturoi (Allium sativum), ginseng (Panax ginseng sau ginseng asiatic, si Panax quinquefolius sau ginseng american), goldenseal (Hydrastis canadensis), valeriana (Valeriana officinalis), musetel (Matricaria recutita), spilcuta (Tanacetum parthenium), ghimbir (Zingiber officinale), ciubotica-cucului (Oenothera biennis) sau armurariu (Silybum marianum).
Se iau multi factori in considerare atunci cand se recomanda un tratament naturist, inclusiv specia si soiul de planta, habitatul plantei, cum a fost prelucrata, precum si daca exista sau nu agenti de contaminare (pesticide sau metale). In acelasi timp, anumite medicamente din plante sunt contraindicate daca sunt administrate impreuna cu alte tratamente prescrise si pot chiar agrava afectiunile, deci trebuie sa se consulte un specialist sau un farmacist inainte de orice astfel de asociere.
Iata doar cateva plante binefacatoare, pentru ce pot fi ele folosite, precum si posibile reactii adverse.

Ginko biloba

Ginkgo biloba poate stimula memoria si gandirea, poate reduce inflamatiile si este benefic pentru atenuarea simptomelor asociate cu sindromul premenstrual. Se recomanda prudenta in cazul persoanelor care au probleme de coagulare a sangelui sau care folosesc medicamente pentru asemenea afectiuni (inclusiv ibuprofen). Reactiile adverse frecvente includ tulburari gastrice si dureri de cap, dar in general acestea sunt moderate.
CITESTE SI: Remedii naturale pentru afectiuni comune

Schinduf

Semintele de schinduf se regasesc in preparatele din bucataria traditionala mediteraneana sau cea din Orientul Mijlociu si sunt foarte bogate in antioxidanti. Foarte multe persoane sustin ca schinduful este de ajutor pentru multe afectiuni, de la sindromul premenstrual la pierderea apetitului sau chiar atenuarea simptomelor de menopauza. Cercetatorii admit insa ca are capacitatea de a reduce nivelul de glucoza din sange, fiind benefic pentru persoanele cu diabet zaharat sau persoanele pre-diabetice. Condimentul a fost folosit la gatit de foarte multi ani, astfel incat daca este utilizat cu moderatie, nu apar efecte secundare. Este contraindicat in timpul sarcinii, deoarece poate induce nasterea prematura.

Menta

Ceaiul de menta calmeaza durerile de stomac si durerile in gat. Studiile arata ca atenueaza unele simptome ale sindromului de colon iritabil si arsurile la stomac. Aplicarea topica a uleiului de menta poate ameliora intensitatea durerilor de cap. Rezultatele sunt inca neconcludente pentru unele utilizari, dar nu s-au inregistrat efecte secundare si cei mai multi considera ca este un mod delicios si natural pentru a se trata.

Merisoare

Merisoarele se folosesc cel mai des pentru prevenirea unor infectii urinare. Sucul de merisoare este o metoda preventiva in primul rand si nu este la fel de eficienta pentru tratarea infectiei odata ce aceasta apare. Alte beneficii au legatura cu scaderea riscului de aparitie a ulcerului si reducerea placii dentare. Nu s-au raportat efecte secundare sau reactii adverse.

Echinaceea

Odata cu aparitia sezonului rece, se poate incepe administrarea suplimentelor pe baza de echinaceea pentru intarirea sistemului imunitar. Rezultatele studiilor sunt uneori contradictorii, datorita variatiilor din continutul pilulelor testate, insa o anumita specie, Echinacea purpurea, pare a fi mai eficienta decat altele. Nu este recomandat celor ce sufera de o boala autoimuna.

Castan salbatic

Aparitia varicelor este un semn de ingrijorare pentru femei. Dincolo de aspectul estetic, un flux scazut de sange poate provoca dureri, mancarimi si umflaturi. Insa extractul din seminte de castan salbatic poate fi de ajutor. S-au prezentat rezultate in cadrul unor studii care arata ca aceasta planta ajuta la tratarea venelor varicoase la fel de eficient ca purtarea ciorapilor compresivi. Extractul este sigur atunci cand a fost prelucrat in mod adecvat, deoarece semintele crude, frunzele, scoarta si florile contin o substanta chimica (esculina) care este toxica.

Ghimbir

Ghimbirul este o planta ce ofera foarte multe beneficii. In afara de adaugarea unei arome distincte in diverse preparate, este utilizat si pentru a trata diferite probleme – rau de miscare, greata si varsaturi (inclusiv cele ce apar dupa interventii chirurgicale), gaze, diaree si pierderea poftei de mancare. Totusi, ghimbirul interactioneaza cu medicamentele anticoagulante, deci trebuie consultat un medic, chiar si in cazul administrarii de aspirina.
CITESTE SI: Plante si medicamente pe care sa nu le asociezi niciodata

Unde se gasesc remediile din plante

Aceste tipuri de remedii naturiste se pot cumpara din magazinele specializate si sunt disponibile in diferite forme: ceai, sirop, praf, ulei, extract lichid, tinctura, capsule. Ierburile uscate se pot infuza sau se pot fierbe si strecura. Siropurile se consuma ca atare sau se adauga in bauturi pentru tratarea durerii de gat sau a tusei. Uleiurile extrase din plante se folosesc la masaj sau ca parte a unor tratamente sub forma de crema sau unguent. Tincturile si extractele de plante contin ingrediente active ce sunt dizolvate in lichid (de obicei apa, alcool sau glicerol). Au concentratii diferite, o parte de planta la 5 sau 10 parti de lichid in cazul tincturilor si un raport egal (o parte de planta la o parte de lichid) in cazul extractelor. Extractul uscat este forma cea mai concentrata (proportie intre 2 si 8 parti produs din planta la o parte de alt compus) si se comercializeaza sub forma de tablete, capsule sau pastile.

Specialisti in medicina naturista

Exista cativa specialisti ce pot face recomandari cu privire la folosirea plantelor pentru tratarea si prevenirea unor afectiuni, printre care: biologi, botanisti, chiropracticieni, consultanti naturopati, farmacisti, medici cu diferite specializari, practicieni de medicina traditionala chineza si alti experti din domeniul sanatatii. Unii sustin ca organismul uman se afla intr-o continua lupta pentru (re)stabilirea unui echilibru si ca terapiile naturale pot sprijini acest proces. Cativa sunt instruiti in institutii specializate, unde se combina cursuri din domeniul stiintei medicale (patologie, microbiologie, farmacologie si chirurgie) cu formarea clinica in medicina baza pe homeopatie, nutritie si consiliere pentru un stil de viata sanatos.

Contraindicatii

Daca sunt utilizate corect, plantele medicinale pot ajuta la tratarea unor afectiuni si, in cele mai multe cazuri, pot avea mai putine efecte secundare decat medicamentele conventionale. Dar unele produse din plante sunt etichetate in mod gresit, pot contine aditivi si substante care nu sunt incluse in lista de ingrediente. Unele pot provoca reactii alergice sau pot interactiona cu pastilele prescrise, iar altele sunt toxice daca sunt folosite in mod abuziv sau administrate in doze mari. Exista un risc, deci este importanta o consultatie si o discutie in prealabil cu medicul sau farmacistul, pentru a evita aparitia unor reactii adverse.
Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on Pinterest

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu