Medicamentul revoluționar anti-Alzheimer
Tratamentul contra maladiei Alzheimer a înregistrat un pas major spre viitor, miercuri, în momentul în care oamenii de ştiinţă au anunţat că au creat un medicament care încetineşte cu 30% evoluţia acestei boli neurodegenerative, informează dailymail.com.
Maladia Alzheimer şi alte forme de demenţă afectează peste 40 de milioane de persoane pe plan mondial. Acest număr va creşte, potrivit estimărilor specialiştilor, la 75,6 milioane de persoane în 2030, datorită fenomenului de îmbătrânire a populaţiei mondiale.
Medicamentele existente vizează doar simptomele, iar faptul că ele nu distrug cauza principală care declanşează maladia determină o atenuare rapidă a efectelor acestor substanţe, iar boala îşi reia în scurt timp evoluţia sa cu urmări devastatoare asupra creierelor pacienţilor.
În schimb, medicamentul experimental Solanezumab atacă plăcile de beta-amiloid, o proteina cu efect toxic, care se acumulează în creierele pacienţilor cu Alzheimer, distrugând conexiunile vitale dintre celulele cerebrale.
Totuşi, o analiză mai atentă a datelor funizate de acea cercetare a sugerat că au existat anumite beneficii pentru sănătate, atunci când medicamentul era prescris în etapele incipiente ale bolii.
Pacienţii cu simptome moderate au continuat, după acel studiu, să ia medicamentul Solanezumab timp de încă doi ani, iar compania farmaceutică americană Eli Lilly a dezvăluit miercuri rezultatele noului studiu, ce erau aşteptate cu mare nerăbdare de comunitatea ştiinţifică.
Pacienţii cu o formă moderată de Alzheimer şi care au luat Solanezumab într-un stadiu incipient al bolii şi-au păstrat un procent mai mare din capacităţile şi funcţiile lor cognitive, au declarat reprezentanţii companiei americane.
Studiul, prezentat la o conferinţă organizată de Alzheimer’s Association International la Washington, a oferit astfel rezultate promiţătoare în ceea ce priveşte administrarea acestui medicament.
Rezultatele au sugerat că, dacă medicamentul este prescris în stadiile incipiente ale bolii, această terapie cu anticorpi este capabilă să încetinească declinul cognitiv cu aproximativ 30 de procente.
De asemenea, o analiză pe termen lung a demonstrat că pacienţii cu o formă moderată de Alzheimer care au luat acest medicament timp de 3,5 ani au prezentat o serie de beneficii cognitive în comparaţie cu aceia care au luat medicamentul timp de doar doi ani.
Plăcile de beta-amiloid se acumulează timp de 10-15 ani în creier, distrugând în mod constant neuronii pacienţilor, înainte ca simptomele maladiei Alzheimer să apară.
Pacienţii care au luat Solanezumab încă de la începutul studiului şi-au păstrat astfel mai multe celule cerebrale, în timp ce aceia care au luat medicamentul mai târziu nu au fost protejaţi în timpul perioadei iniţiale a bolii. “Pacienţii din al doilea grup nu au putut să îşi recupereze acele celule. Ele au dispărut pentru totdeauna”, au explicat autorii studiului.
Rezultatele finale ale studiului vor fi anunţate peste 18 luni.
La aceeaşi conferinţă de la Washington au fost prezentate şi primele rezultate ale unui studiu realizat pe un nou medicament, Aducanumab, administrat într-un test clinic pe pacienţi diagnosticaţi cu o formă incipientă de Alzheimer.
Rezultatele intermediare sugerează că acest medicament, creat de compania Biogen, reduce depozitele de beta-amiloid din creier, iar efectul benefic se intensifică odată cu creşterea dozelor de substanţă activă.
Totuşi, medicamentul nu este lipsit de efecte adverse. Peste un sfert dintre voluntarii care au luat doze mari de Aducanumab au raportat migrene, iar aproape jumătate dintre ei au prezentat anumite anomalii cerebrale în timpul tomografiilor realizate de medici.
Printeaza |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu