Banalul cartof, un adevărat medicament natural. Iată ce poate face |
Sucul de cartofi cruzi este recomandat a fi preparat din tuberculi
sănătoși, neîncolţiţi, care nu au fost păstraţi la lumină, unde se
acumulează cantităţi mari de alcaloizi, mai ales solanină toxică. După
spălare, tuberculii se curăţă de coajă și se introduc în apă, într-un
vas emailat sau din sticlă, pentru a evita înnegrirea în urma procesului
de oxidare. Urmează mărunţirea prin trecere pe răzătoare sau prin
mașina de tocat. După strecurare prin tifon, sucul se conservă în stare
proaspătă, fără a fi păstrat timp îndelungat. Având un gust mai puţin
plăcut, sucul poate fi amestecat cu extracte din alte legume proaspete,
pe care pacientul le suportă.
Sucul de cartofi cruzi, consumat intern, are acţiune favorabilă în afecţiuni ale aparatului digestiv, respectiv în tratarea ulcerului gastric și duodenal, ca și în gastritele acide, cronice sau acute, de origine nervoasă (boli cunoscute ca nervi la stomac). Se beau câte 75-100 ml suc înainte de mesele de dimineaţă și de prânz, în cure de două-trei săptămâni. Se poate folosi atât sucul simplu, cât și în amestec cu suc de morcov și de ţelină. Câteva dintre efectele benefice ale cartofului fiert: – scade aciditatea gastrică și este indicat în tratarea ulcerului gastric și duodenal și a inflamaţiilor intestinale. Un consum zilnic de 200-300 grame cartofi timp de un an reglează procesele de secreţie acidă și reduce riscul apariţiei ulcerelor stomacale; – în colitele cronice, crampe stomacale și în constipaţia cronică se prepară meniuri cu cartofi fierţi din soiurile mai bogate în amidon, preparate sub formă de supe, creme, budinci, piure cu lapte, unt sau brânză de vaci. Se vor consuma 250-300 g cartofi curăţaţi care conţin circa 50-60 g glucide; – se recomandă în boli ale ficatului și ale căilor biliare, consumat fiert sau copt (interzis în formă prăjită); – scade de cinci ori riscul îmbolnăvirii de cancer de colon, tot datorită acţiunii solaninelor, care elimină mediatorii chimici din terminaţiile nervoase ale intestinului gros; – la nivelul rinichilor dizolvă sărurile de calciu (oxalaţi, uraţi, fosfaţi) din structura calculilor renali, iar prin efectul alcalinizant și diuretic elimină acidul uric, fiind indicat în gută, glomerulonefrită, reumatism și poliartroze; – în cazul persoanelor diabetice, consumat în cantităţi controlate, reduce glicemia din sânge și glicozuria din urină. În general, la diabetul zaharat și în caz de obezitate, dieta alimentară prevede limitarea consumului de cartofi, iar totalul de glucide și lipide să nu depășească 1.450 calorii pe zi. – tusea nervoasă, insomniile, migrenele și ameţelile pot fi diminuate cu piure de cartofi ușor încălzit; – conţinutul ridicat de potasiu are efect direct în dezintoxicarea sângelui și în favorizarea tranzitului intestinal; – în durerile reumatice sunt eficienţi cartofii fierţi și terciuiţi care se pun, calzi, pe părţile dureroase. |
Autor: Doctorul zilei Sursa: www.doctorulzilei.ro Marti, 11 August 2015 |
miercuri, 12 august 2015
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu