Remediul natural care ține glicemia în frâu
În
prezent, complicaţiile diabetului reprezintă principala cauză de deces
în rândul persoanelor diagnosticate cu această afecţiune devastatoare
dacă nu este bine tratată. Conform Federaţiei Romane de Diabet, Nutriţie
şi Boli metabolice, peste 800.000 de romani suferă de diabet zaharat şi
se estimează că până în 2030 proporţia acestora va fi de 11,1% din
populaţie.
Prin urmare, chiar dacă e greu de crezut, monitorizarea glicemiei vă poate salva viaţa!
Ştiaţi că după masă, nivelul glucozei din sânge
creşte, iar când sunteţi stresaţi, epuizaţi sau nu mâncaţi regulat,
glicemia scade? Un nivel scăzut al glicemiei (hipoglicemia) poate fi
identificat cu ajutorul celor mai comune simptome: stările de ameţeală
şi oboseală subite, în timp ce nivelul ridicat al glicemiei
(hiperglicemie) este mai greu de detectat deoarece nu apare după minute
sau ore, ci după câteva zile. Astfel, dacă nivelul glicemiei oscilează
sau creşte, în timp, acesta poate cauza diabet, boli cardiovasculare,
boli renale, distrugerea retinei sau afecţiuni microvasculare.
Adoptarea unor măsuri simple, dar eficiente, precum
activităţi fizice zilnice (30 minute/zi), o dietă echilibrată, bogată în
fructe şi legume cu un conţinut scăzut de zahăr (3-5 portii/zi),
menţinerea greutăţii corporale normale şi evitarea tutunului pot avea
efecte benefice în lupta cu diabetul.
Dudul alb reduce absorbtia glucozei
O bună metodă de menţinere a nivelului glicemiei sub
control este administrarea de suplimente alimentare care conțin extracte
de dud alb. Acesta se număra printre remediile eficiente în menţinerea
nivelului glicemiei în limite normale prin absorbţia glucozei.
Insa beneficiile dudului alb nu se opresc aici:
Știați că în medicina chineză, fructele de dud alb
sunt foloiste ca remediu natural pentru tratarea albirii premature a
parului, purificarea sângelui şi combatarea diabetului?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu