ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

marți, 1 ianuarie 2013

 Ce se întâmplă în corpul nostru când consumăm alcool
Ce se întâmplă în corpul nostru când consumăm alcool

Sărbătorile oferă un motiv în plus de petrecere și de a exagera cu alcoolul și, chiar dacă cei mai mulţi dintre noi știu că acesta poate cauza accidente rutiere sau poate crea dependenţă, puţini realizează cu adevărat cât de periculos este.

Suntem conștienţi de faptul că alcoolul, consumat moderat, ne dă o stare euforică, ne face mai plângăcioși sau mai zâmbăreţi, ne provoacă foame sau dureri de cap, dar cam la asta se limitează cunoștinţele noastre și, de multe ori, ignorăm ceea ce se întâmplă cu adevărat în corpul nostru pentru a provoaca aceste reacţii.
Chiar și în cele mai mici doze, alcoolul poate afecta creierul, circulaţia sângelui și sistemul imunitar. Consumat în doze mici spre moderate, el asigură o viaţă mai lungă și o inimă mai puternică. Experţii au estimat că un pahar de alcool este suficient pentru femei și două sunt de ajuns pentru bărbaţi. Dar în doze mari poate aduce daune permanente asupra corpului nostru.
Concentraţia alcoolului în sânge poate fi influenţată de mai mulţi factori precum sexul consumatorului și masa corporală a acestuia. Experţii ne sfătuiesc să alternăm băuturile alcoolice cu cele non-alcoolice de fiecare dată când plănuim să bem mai mult, deoarece alcoolemia este afectată în mod direct de volumul apei din corp și ajută împotriva deshidratării.
Jurnaliștii de la „Huffington Post“ au stat de vorbă cu experţii de la Institutul Naţional american de Alcoolism și Abuz de Alcool, pentru a descoperi ce se întâmplă exact în corpul nostru, atunci când ne aflăm sub influenţa alcoolului.
Gura
Alcoolul nu rămâne prea mult timp în cavitatea bucală, trecând repede în stomac, astfel încât enzimele care au rolul de a-l descompune nu apucă să își facă treaba.
Stomac
Alcoolul este descompus de două tipuri de enzime. Prima se găsește preponderent în stomac și transforma etanolul (alcoolul pe care noi îl bem) în  acetaldehidă, o substanţă toxică, ce trece mai departe în ficat.
Dacă mâncaţi înainte de a consuma alcool, este cu atât mai bine, deoarece acesta trece mai greu prin stomac, unde enzimele au timp sa îl descompună cât mai mult. Datorită acestui lucru, ne îmbătăm mai greu și ne apărăm și stomacul, care, dacă este iritat, ne provoacă greţuri și chiar vomă.
De asemenea, din cauza faptului că alcoolul conţine multe calorii, fără a constitui ceva cu adevărat hrănitor, corpul nostru este păcălit să simtă nevoia de a mânca.
Ficatul
Ficatul este responsabil cu cea de-a doua parte a descompunerii alcoolului. De reţinut este faptul că, indiferent de cât de mult alcool bei, ficatul nu poate metaboliza decât o anumită cantitate pe oră.
În plus, viteza metabolismului este diferită de la individ la individ și este influenţată și de sexul consumatorului și de cantitatea de alimente pe care acesta o are în stomac, iar anumite grupuri de oameni întâmpină multe greutăţi deoarece au mai puţine enzime sau chiar deloc. Din cauza acumulării de acetaldehidă apar simptomele precum creșterea pulsului, transpiaraţia, înroșirea feţei, greţurile și voma.
Inima
Deși nu există dovezi știinţifice concludente referitoare la intensificarea bătăilor inimii, experţii sunt de părere că alcoolul le influenţează în mod direct, iar acest lucru se întâmplă în special celor care nu beau în mod regulat.
Sistemul circulator
Alcoolul este cunoscut ca fiind un vasodilatator, ceea ce înseamnă că mărește vasele de sânge, provocând îmbujorarea și senzaţia de căldură din corp.
Sistemul imunitar
Sistemul imunitar are două părţi: una luptă pentru a ţine la distanţă bolile, în timp ce cealaltă se ocupă de germenii și de bacteriile deja pătrunse în sistem. Din cauza faptului că alcoolul le suprimă pe ambele, ești complet expus pericolelor. Din fericire, potrivit cercetătorilor, acest efect ţine 24 de ore de la momentul ingerării lui.
Rinichii
Corpul produce un hormon numit vasopresină, care are rolul de a redirecţiona apa, din rinichi înapoi în corp. Prezenţa alcoolului îl suprimă și face ca acesta să fie trimis direct în vezică.
Vezica
În afară de apa ce este redirecţionată de către rinichi, vezica se confruntă și cu restul fluidelor secretate, deoarece alcoolul are rolul unui diuretic natural.
Din această cauză, simţim nevoia să mergem mai des la toaletă atunci când consumăm alcool. Cu cât bei mai mult, cu atât crește aportul de fluide, iar vasopresina fiind suprimată, face ca vizitele la baie să fie mai dese.
Libidoul
Din cauza suprimării din lobul frontal, unii oameni devin mai ușor excitabili, dar consumul de alcool în cantiţăţi mari amorţește simţurile în tot corpul, făcând ca atingerea orgasmului să fie mai dificilă, iar dilatarea vasele de sânge îngreunează menţinerea penisului în stare erectă.
Articulaţiile
Alcoolul afectează metabolizarea unei proteine ce poate duce la o producţie crescută a acidului uric, care, în cantităţi mari, duce la gută. De aceea, unora li se întâmplă să se trezească cu dureri ușoare la încheieturi, a doua zi după ce au consumat alcool.
Creierul
Neurotransmiţătorii sunt chimicale ce permit comunicarea mesajelor între celulele nervoase, iar unul dintre cei mai comuni neurotransmiţători, acidul gama-aminobutiric, sau GABA, folosit pentru încetinirea activităţii creierului, crește în intensitate, ceea ce ne face să fim mai lenţi.
Lobul frontal
Lobul frontal este cunoscut ca fiind acea parte a creierului responsabilă cu luarea deciziilor și controlarea impulsurilor, de aceea, atunci când alcoolemia depășește 0,5%, această zonă a creierului ajunge să aibă probleme.
Începi să iei decizii mai proaste sau să nu-ţi mai poţi controla poftele. Cu cât cantitatea ingerată de alcool crește, cu atât mai mult este suprimat lobul frontal al creierului și pierzi controlul asupra exprimării emoţiilor. De multe ori, confesiunile făcute atunci când esti turmentat nu oglindesc ceea ce gândești cu adevărat.
Amigdala creierului
Această parte a creierului ne avertizează atunci când ne aflăm în pericol, ne dă acea stare de teamă atunci când ne confruntăm cu o ameninţare. Când te afli sub influenţa unor doze mici de alcool, amigdala este puţin suprimată, ceea ce te face să ignori consecinţele faptelor tale. Pe măsură ce bei mai mult, nu mai poţi realiza când ești în pericol, lucru ce duce la numeroase scenarii sexuale periculoase și la bătăi în baruri. Este, de asemenea, motivul care-i face pe oameni să creadă că este o idée bună să sară de pe acoperiș, de exemplu.
Cerebelul
Cerebelul este responsabil cu memoria, dar și cu executarea mișcărilor fizice, motiv pentru care, pe măsură ce nivelul alcoolului din sânge crește, avem probleme cu echilibrul, reacţionăm mai greu și avem dificultate în a ne exprima.
Sistemul de recompensare
Din cauza efectelor euforice pe care le provoacă, alcoolul păcălește creierul în a considera că ingerarea lui este esenţială pentru existenţa noastră și că trebuie să continuăm să bem. Unii oameni pot ignora această dorinţă de a mai consuma un pahar, dar conform experţilor, cei care sunt predispuși alcoolismului simt nevoia de a se agăţa de această euforie și atunci continuă să bea, pentru a nu o pierde. Adevărul este că, de la prima înghiţitură de alcool, creierul muncește ca să revină la starea de homeostazie, de dinainte de a fi influenţat.

Autor: adevarul.ro
Sursa: adevarul.ro  Luni, 31 Decembrie 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu