Descoperire de senzaţie a cercetătorilor japonezi. Este un pas uriaş în lupta cu cancerul
Oamenii de ştiinţă japonezi au creat, în laborator, celulele care „ucid” tumorile canceroase. Cercetătorii de la Centrul de Cercetare în Alergologie şi Imunologie RIKEN susţin că această descoperire reprezintă un pas uriaş pentru crearea unor noi tratamente împotriva cancerului, boală care ucide anual milioane de persoane, la nivel global, notează Daily Mail.Savanţii spun că aceste celule, demunite limfocite T killer, se găsesc în mod natural în organismul uman. Rolui acestora este de a creşte sistemul imunitar, atunci când organismul uman este atacat de tumorile canceroase. Din păcate, acest tip de celule care se găsesc în corpul uman nu fac faţă bolii deoarece sunt în număr mic, mai scrie cotidianul britanic.
Potrivit datelor studiului, dacă i s-ar injectat un număr mai mare de astfel de celule unui pacient bolnav de cancer, rata de vindecare ar creşte considerabil.
Cercetătorii japonezi de la RIKEN reprezintă prima echipă de savanţi care au reuşit să creeze în laborator acest tip de celule. Pentru a reuşi această descoperire, savanţii au pornit de la celule stem pluripotente induse (iPS), limfocite T killer capabile să distrugă celulele tumorale.
Datele obţinute arată că celulele create în laborator reacţionează asupra tumorilor canceroase la fel ca şi cele care se găsesc în mod obişnuit în organism.
Studiile precedente pe acest subiect au arătat că celulele care „ucid” tumorile canceroase create în laborator nu reprezintă o metodă prea eficientă în lupta împotriva cancerului, deoarece acestea au o speranţă de viaţă mult prea mică, spre deosebire de cele care se găsesc în organism.
Pentru a rezolva acest inconvenient, savanţii japonezi, coordonaţi de Hiroshi Kawamoto, susţin că au reuşit să reprogrameze limfocite T specializate în distrugerea unui anumit tip de cancer al pielii, transformându-le în iPS. Acest proces a făcut ca iPS să genereze ulterior limfocite T complet active, capabile să distrugă celulele canceroase.
sursa; gandul.info
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu