ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

vineri, 14 decembrie 2012

Unguente naturale pentru dureri reumatice


14 decembrie 2012 | Mariana Marcu, Adela Baboschi



Vremea rece îţi poate accentua durerile reumatice. Vestea bună este că pot fi ameliorate cu soluţii simple, preparate chiar de tine. În top sunt unguentele pe bază de ardei iute, dafin, castan sălbatic şi chiar de scorţişoară. Toate au proprietăţi calmante, antiinflamatoare şi vasodilatatoare.   
Un leac inedit: foile de dafin
Unguentul cu frunze de dafin te ajută să-ţi calmezi durerile intense ale articulaţiilor. Îl prepari din 200 g de frunze de dafin, pe care le laşi la macerat 24 de ore, în 200 ml de apă rece. În această soluţie, adaugi 150 g de osânză de porc, pentru a transforma preparatul într-o cremă.
Amestecul se lasă să fiarbă timp de trei ore, la foc mic, folosind tehnica bain-marie. Când e gata, strecori conţinutul prin tifon, amestecând bine până se omogenizează şi dobândeşte consistenţa unei creme. Seara, te masezi pe locul dureros şi rămâi la căldură. Unguentul are efect calmant în cazul reumatismului cronic, iar tratamentul trebuie continuat până la atenuarea durerilor.
Castanul combate artrita
Cine are artrită se poate folosi de proprietăţile antiinflamatoare ale castanului!  Unguentele preparate prin macerarea plantei în ulei de măsline sunt un remediu excelent pentru calmarea durerilor. Iată cum se prepară: într-o sticlă de 2 litri, pui 20 de castane tăiate şi stropite cu puţin spirt. A doua zi, adaugi 250 ml de ulei de măsline şi 100 g de untură de porc topită.
Pui vasul la fiert, pe baia de aburi, timp de două ore.

După o zi, încălzeşti compoziţia până la punctul de fierbere şi strecori. Torni totul într-un borcănel cu capac. Seara, te masezi în zonele dureroase.
Cel mai bun antiinflamator:  ardeiul iute
Ştii, desigur, cât de eficient este ardeiul iute în durerile reumatice. O mulţime de studii au dovedit că el conţine capsaicină, o substanţă care calmează durerile provocate de reumatism. Iată o reţetă pe care o poţi prepara în casă şi de la care vei avea cele mai bune rezultate: pui un pachet de unt într-o cratiţă, la topit. Când devine lichid, îl torni fierbinte în alt vas şi adaugi în el 5 linguri de ardei iute măcinat. Amesteci bine şi mai fierbi un minut. Strecori unguentul cât e cald şi-l pui la păstrat în frigider. Îl foloseşti ungând şi masând uşor articulaţiile dureroase, până când pătrunde în piele.   
Scorţişoara, mirodenia care ajută articulaţiile
Această mirodenie este un antiinflamator şi un calmant al durerilor articulare datorită conţinutului bogat în uleiuri volatile. S-a dovedit că intensificarea durerilor cauzate de artrită sau de gută în sezonul rece poate fi „îmblânzită“ cu ajutorul pastei de scorţişoară, care stimulează circulaţia periferică în zona dureroasă şi calmează inflamaţia. Pasta se prepară dintr-un amestec de miere cu scorţişoară (în părţi egale) şi se aplică sub formă de unguent la nivelul articulaţiilor bolnave, după care se acoperă cu un pansament de bumbac.
sursa; revista click

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu