Ce e bine să știţi despre halva |
Deși este un produs alimentar specific ţărilor orientale, halvaua s-a
răspândit în numeroase ţări europene. În ţara noastră, halvaua este un
aliment preferat în timpul oricărui post religios. În comerţ, găsim mai
ales două sortimente ale deliciosului aliment: simplă sau marmorată
(când conţine un adaos de migdale, de arahide, de fistic sau de cacao).
Valoarea nutriţională a acestui aliment variază în funcţie de
ingredientele folosite la preparare. De obicei, sortimentul autohton de
halva se prepară din seminţe de floarea-soarelui care se prăjesc, se
macină și se amestecă împreună cu o cantitate egală de pastă fierbinte,
folosită la prepararea halviţei. În schimb, în compoziţia sortimentelor
de halva din import predomină mai multe feluri de seminţe, printre care
și cele de susan.
Fiecare popor are o reţetă proprie de preparare a acestei delicatese, iar halvaua preparată la Istanbul este un produs -vedetă, preferat în multe ţări europene. Halvaua care conţine și seminţe de susan este foarte apreciată pentru valoarea ei terapeutică deosebită, deoarece acest ingredient este apreciat de specialiști ca fiind un tonic pentru organism, mai ales în anotimpul rece. Seminţele sale modeste conţin substanţe active importante: fibre, proteine, minerale (calciu, potasiu, fosfor, zinc, fier), acizi grași nesaturaţi (cum ar fi acidul oleic, care depășește necesarul zilnic de 40 la sută), acizi poli-nesaturaţi (Omega 6) și lecitină. „Renumele susanului de aliment complet se datorează calităţilor medicinale recunoscute încă din Antichitate. Susanul este indicat ca adjuvant în tratamentul bolilor respiratorii, în indigestii și în infecţii urinare. Mai mult, susanul mai conţine acid folic (Vitamina B9), esenţială în formarea celulelor, alături de lecitină- un nutriment valoros pentru sistemul nervos, endocrin, cardiovascular și pentru creier. Seminţele de susan alină, de asemenea, alte suferinţe frecvente : constipaţia, crizele hemoroidale și deranjamentele cauzate de ciclul menstrual. Cercetările recente menţionează că modestele seminţele de susan sunt remedii recomandate și în tratamentul unor boli grave, cum ar fi neuroparaliziile", ne spune Eugen Giurgiu, doctor în biochimie cu competenţe în fitoterapie și nutriţie. Totodată, efectele depurative, antioxidante, remineralizante și tonice, în cazul tulburărilor de memorie, pledează pentru calităţile de aliment complet atribuiete susanului. Fiind bogată în calorii, halvaua se consumă cu moderaţie, chiar dacă este foarte gustoasă. Reţeta săptămânii Cea mai sănătoasă halva de casă Timp de preparare: o oră Calorii: 375/100 g Ingrediente: Câte 50 g de fructe caju, alune de pădure, seminţe de floarea soarelui, 5 linguri seminţe de susan crude, 5 felii de banane, câte o lingură de miere și una de cacao. Preparare: Puneţi într-un castron toate seminţele și nucile, spălate și decojite, apoi acoperiţi-le cu apă plată. Vasul trebuie să-l puneţi frigider, până a doua zi. Atunci scurgeţi apa, adăugaţi feliile de banană, mierea și cacaoa, după care amestecaţi ingredintele în blender, până când obţineţi o pastă. Halvaua preparată în casă se păstrează în frigider timp de patru-cinci ore, după care deliciosul produs poate fi degustat. |
Autor: Click Sursa: www.click.ro Duminica, 16 Decembrie 2012 |
luni, 17 decembrie 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu