Peste 15 ani, numărul total de cazuri de cancer va crește cu 50%

Oncologul Florin Băcanu spune că, din păcate, multe persoane cu cancer ajung târziu la medic pentru acordă încredere mai întâi unor metode fără efect terapeutic dovedit. Cu ocazia interviului, medicul Florin Băcanu ne-a oferit o mostră a ceea ce înseamnă o zi din viaţa unui oncolog pe care îl recomandă poveștile de succes în lupta cu boala. Ne-am întâlnit cu el chiar pe terenul de luptă: cabinetul său de la spitalul bucureștean „Sfânta Maria", unde dă consultaţii în regim ambulatoriu. O cameră lungă, aglomerată, în care parcă te strâng pereţii. Și totuși, aici, grotescul, absurdul și speranţa au loc să se joace de-a baba oarba în fiecare zi. M-am așezat cu reţinere pe scaunul pe care stau de obicei oameni ușori cu diagnostice grele, refuzând să-mi imaginez cum ar fi să... Om de acţiune, medicul Băcanu m-a întrebat din prima: „De cât timp avem nevoie?". „O oră", am estimat eu. Discuţia s-a desfășurat între consultaţii loco sau prin telefon, eliberări de bilete de internare și o inspecţie, pentru care medicul a trebuit să plece o vreme.  Între timp, asistenta Doina Rehner s-a oferit să-mi ţină de urât. Și cum într-un loc ca acesta, viaţa, dacă nu bate mereu moartea, bate sigur filmul, am descoperit că și ea îi fusese pacientă.  „Weekend Adevărul": La ușa cabinetului dumneavoastră sunt tot mai mulţi bolnavi de cancer. E vorba de prestigiul dumneavoastră sau ne confruntăm cu o creștere a numărului de  cazuri? Florin Băcanu: Numărul de cazuri pe cap de oncolog este mai mare din cauză că numărul oncologilor nu a crescut conform creșterii numărului de cazuri. Creșterea estimată în Uniunea Europeană este de 2-3% pe an. Se știe că, peste 15 de ani, numărul total de cazuri de cancer va crește cu 50%. Boala numărul unu n-o să fie cardiovascularele, de exemplu, ci cancerul. Statisticile nu mint. Știm bine că, în vestul Europei, populaţia este din ce în ce mai îmbătrânită. Și în România, ponderea populaţiei vârtsnice crește. Ne înscriem în trendul general și atunci, dacă populaţia îmbătrânește, știm că procesele sistemului imunitar îmbătrânesc, mecanismele de control a creșterii celulare îmbătrânesc și atunci știm de ce boala neoplazică este boala vârstei a treia. Asta, așa, în linii mari. Evident că boala poate apărea și la vârste mai mici. Sunt fete de 15 ani care au cancer de sân, sunt copiii, 3.000-4.000 în România, cu neoplazii, care sunt specifice acestei vârste mici. Asta e o statistică generală, sunt organisme internaţionale care ţin aceste evidenţe și este clar că, și în România, numărul oncologilor ar trebui să crească. Asta înseamnă să creezi locuri, să deblochezi locuri... Toată lumea știe că e nevoie de specialiști și, totuși, din constrângeri economice, aceste posturi sunt blocate. Nu avem nici numărul de asistente... Cum apare cancerul? Cancerul este o înmulţire necontrolată a celulelor care uită să și îmbătrânească și să moară după ce s-au maturizat. Ele sunt imortale, astfel încât cuceresc organismul gazdă și dau metastaze în organisme la distanţă. În multe cazuri, bolnavii se prăpădesc din cauza metastazelor care sunt mai agresive decât tumora primară, pentru că suferă mutaţii în plus, care oferă o supravieţuire în plus, chiar dacă sunt iradiate, chiar dacă sunt expuse la citostatice. Cum le vorbiţi pacienţilor despre boală? Le explic prin comparaţii simple cum este cu stadiile bolii. Dacă ai un incendiu la subsol sau la parter și chemi pompierii în stadiul incipient, adică stadiul 1, atunci stingi rapid focul. În stadiile 1 și 2, cancerul este vindecabil. Dacă incendiul s-a extins la nivelurile 3 și 4 ale casei, atunci este mai greu să stingi incendiul, rata de succes este mult mai mică. Atunci când ești în poziţia de a lua o decizie, este clar că ai mai mult șanse dacă soliciţi pompierii decât dacă nu-i chemi. Le daţi termene când vă întreabă cât mai au de trăit? Nu, le povestesc ce spun statisticile: „Durata medie de supravieţuire în cancerul pulmonar, fără niciun tratament, este de 6 luni. E o medie, unii trăiesc 4 luni, alţii trăiesc un an. Și, totuși, oamenii întârzie cu decizia? Da, sunt oameni care spun (continui comparaţia): „Am auzit că pompierii când vin, udă perdeaua, covorul, Doamne ferește! În fond, nu simt miros de fum la etajul trei al clădirii!". Păi tu aștepţi să ţi se pârlească pielea ca, în sfârșit, să chemi pompierii?! Acuma, nici cei din jur nu sunt prea instruiţi de multe ori. Pot să-ţi spună: „Ce religie ai?". „Musulmană."„Cred că e foarte bine să te întorci cu faţa la Mecca și hai să ne rugăm fierbinte!" E bine să ai intervenţii spirituale, să fii senin, dar să nu amâni prezentarea la medic. În religia musulmană, în Coran, dar și în Biblie, și în religia hindusă, există recomandări prin care se spune să-ţi păzești sănătatea. Nicăieri intervenţia vindecătorului nu e blamată. Iisus a fost învăţător, dar a fost și vindecător. Sunteţi adeptul „dovezilor știinţifice" în tratarea cancerului, excludeţi elementul „miracol". Cum vă explicaţi, totuși, cazurile de pacienţi care supravieţuiesc mulţi ani faţă de estimările medicilor? Dacă miracolele nu au adus până acum nicio dovadă, nu pot promite pacienţilor că se vor vindeca pentru că muntele vine la Mahomed. Pacienţii, cel puţin 80% din ei, din disperare sau la îndemnul cunoscuţilor, care sunt neavizaţi în domeniul oncologic, cumpără, dau bani, uneori chiar câteva sute de euro pe lună pe terapii nedovedite. De obicei, când cineva primește diagnosticul de cancer, se gândește, ca acum 30 de ani, că o să dea colţul în câteva luni. Prognosticul depinde de stadiul bolii și nu poţi să pretinzi altceva. Doar în stadiile incipiente, șansa de supravieţuire este mare, iar pacientul poate ajunge să trăiască până la vârsta medie imprimată de genetica familiei și de mediul de viaţă. După ce o persoană este diagnosticată cu cancer, care sunt etapele pe care trebuie să le urmeze? Tot ce facem noi este conform unor ghiduri terapeutice europene sau americane. Tratamentul constă în trei arme terapeutice și anume: dacă tumora este în stadiul 1 sau 2, are dimensiunea de un centimetru și nu prezintă ganglion palpabil în axilă, se poate opera. Cu ocazia operaţiei, o să avem diagnosticul histopatologic, adică diagnosticul de certitudine și, în plus, o să avem și informaţii despre extensia celulelor canceroase. În cazul cancerului de sân, de exemplu, scoatem 10-15 ganglioni din zona axilei. Dacă un singur ganglion este invadat, știm sigur că-i mai trebuie și chimioterapie. În caz contrar, nu trebuie deloc chimioterapie. Cam un sfert din cancerele sânului au o genă care imprimă o evoluţie foarte agresivă și rapid metastazantă. Din fericire, de 10-12 ani, există și pe piaţa din România un tratament cu rol inhibitor faţă de receptorii acestei gene. Din păcate, accesul la aceste tratamente nu este imediat și costă în jur de 3.500 de euro pe lună. De aceea, există o listă de așteptare, o comisie la nivelul Casei de Asigurări care aprobă aceste medicamente. De exemplu, în cancerul în stadiul 1 sau 2, după ce face chimioterapie șase cure, urmează acest tratament un an, iar rezultatele pe termen lung sunt mult mai bune. Pentru că dacă o celulă malignă rămâne în afara câmpului operator, în afara câmpului de iradiere sau dacă deja a migrat la distanţă, boala poate recidiva în altă parte. Ele devin rezistente pentru că sunt parșiv de inteligente și chiar dacă iniţial o parte dintre ele mor la chimioterapie, după trei-patru cure se pot adapta. Așa se explică de ce nici măcar pacientele în stadiul 1 sau 2 nu primesc prognosticul de vindecare de 100% . În concluzie, dacă boala este localizată, în stadiile 1, 2, atunci avem succes cu bisturiul și cu radioterapia. Dacă boala este extinsă, este nevoie de chimioterapie. Unde apar metastazele, de obicei? Celulele maligne care migrează poartă boala în sedii la distanţă, unde se cuibăresc și dau metastaze. În cazul cancerului de sân, metastazele apar de obicei în oase, dar se poate și în plămâni, în ficat sau în creier. Cancerul de prostată metastazează în 99% din cazuri în oase. Cancerele tubului digestiv, de obicei cel de colon, în mod deosebit în ficat. Dacă metastazele sunt grupate, dacă nu sunt alipite sau dacă nu sunt lipite de vase, se pot opera. Chirurgul n-are voie să râcâie aorta pentru că au apărut ganglioni tumorali, de exemplu. "Vorbim cu oamenii, le explicăm, dar noi nu avem capitalul de timp necesar când sunt atâţia oameni la ușă." 4.500 de pacienţi  români fac tratamente anticancer prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. CV: Se luptă de aproape 30 de ani cu cancerul Numele: Florin  Băcanu Data și locul nașterii: aprilie 1952, Odorheiu Secuiesc Starea civilă: căsătorit, are doi copii Studiile și cariera: - 1972-1978,  Facultatea de Medicină Generală, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila" - 1985 - prezent, coordonator al Serviciului Oncologic sector 1, Spital „Sfânta  Maria", București - 1990 - prezent, vicepreședinte al Societăţii Române de Oncologie, filiala București - 1991, medic specialist oncolog-chimioterapeut - 1991, medic primar în oncologie-chimioterapie - 1996 - doctorand la UMF București, Catedra de Oncologie - 2006 - vicepreședinte Societatea Naţională a Medicilor Oncologi din România Locuiește în: București „La bărbaţi, cancerul pulmonar ocupă locul doi, la femei locul cinci" Cu ce tipuri de cancer vă confruntaţi cel mai des la pacienţii dumneavoastră? Acuma, eu lucrând într-un spital general și în ambulatoriu, prin contract cu Casa de Asigurări de Sănătate sunt obligat să tratez toate cancerele solide. La femei, cancerul de sân și cel de col uterin sunt cele mai întâlnite. Mai exact, cancerul de sân ocupă aproape o treime din totalitatea cancerelor care se înregistrează la femei. La bărbaţi, preponderent este cancerul întregului tub digestiv, grosso modo, adică de stomac, de esofag, de intestin subţire, de pancreas și mai ales de colon. După aceea, cancerele bronho-pulmonare ocupă un loc important: la bărbaţi ocupă locul doi, la femei, cam locul cinci.  Bărbaţii sunt marii fumători. Unii cred că dacă nu fumează, nu sunt bărbaţi adevăraţi, însă ei nu știu că bărbăţia călăreţului de la Marlboro s-a terminat cu faptul că acel actor a murit de cancer pulmonar. Iar la noi, au început să se tragă semnale de alarmă, sigur, cam blând, după opinia mea. În Statele Unite, celebra reclamă are acum varinta cu mesajul: „Cine îl mână din urmă pe călăreţ? Cum cine? Moartea!". Și se spune la sfârșitul reclamei: a murit în data de... Dar pe producătorul de ţigări Chesterfield cine l-a omorât? Consumul de ţigări! Acolo (n.r. - în State Unite ale Americii), s-a reușit, deja de vreo 10-12 ani, crearea unui profil psihologic detrimentar al fumătorului. Adică, dacă ești fumător, probabil ești și băutor, dacă ești fumător și băutor, probabil că te părăsește nevasta, nu mai ești îngrijit, te dă afară patronul și ajungi un loser (n.r. - un ratat), îţi scurtezi viaţa. Pe când la noi, dacă fumezi anumite ţigări înseamnă că ai succes la sexul frumos, că ai un anume statut social. La noi, în Europa de Est, predomină imaginea cuceritorului, câștigătorului, ceea ce este o mare greșeală, pentru că aceste persoane, chiar dacă nu fac cancer, își scurtează viaţa cam cu 17 ani. Ei trebuie să înţeleagă că nu e parfum, cu fiecare ţigară fumată își bat un cui în sicriu. Trebuie să vă spun ce frustrări am eu, unul, când un pacient vine cu o radiografie sau cu o computer-tomografie, și acolo văd o tumoră inoperabilă, cu dimensiuni de 10 cm.  Se știe că, în cancerul pulmonar, cu toate mijloacele noastre terapeutice, prognosticul de supravieţuire nici nu se dă la 5 ani, ci undeva la 2-3 ani, așa de mic e. De obicei, termenul este de 2 ani, numai pentru pacienţii care se tratează cu bisturiul, cu citostatice și cu toate mijloacele ţintite de care dispunem azi. Iar asta doar pentru o cincime din ei. Mă simt ca preotul când mă uit la câte o imagistică de asta inoperabilă, care nu dă nicio șansă, și când pacientul îmi spune: „Nu-i așa că mă ajutaţi?". "Mă simt ca preotul când mă uit la câte o imagistică de asta inoperabilă, care nu dă nicio șansă, și când pacientul îmi spune: «Nu-i așa că mă ajutaţi?»." "În Europa de Est, predomină imaginea fumătorului cuceritor, câștigător, ceea ce este o mare greșeală." „Extirparea tumorii nu înseamnă decât vindecare chirurgicală" „Weekend Adevărul": Terapiile noi ce fac în plus? Florin Băcanu: Terapiile noi costă 100-200 de milioane pe lună pentru că datorită lor se obţin rezultate deosebite. Adică, să ai burta plină de gâlme, și în trei-șase luni să dispară. Aceste tratamente se duc fix în călcâiul lui Ahile al tumorii maligne, pentru că trebuie să faci teste mai speciale. Nu este suficient ca pacientului care a ieșit din spital să-i fie extirpată tumora, pentru că nu este vindecat decât chirurgical. Au acces românii la terapiile scumpe? La terapiile ţintite au acces după aprobarea de către Casa Naţională de Asigurări. Există o listă de așteptare, poţi să riști să aștepţi două luni sau nouă luni. Din păcate, în stadiul metastazic nu ai timp să aștepţi nouă luni. Nici aprovizionarea cu medicamente nu este cea dorită de noi. Pacienţii chiar mă întreabă: „Cum de m-aţi tratat așa de bine în ultimii patru ani și în anul acesta, de ce nu mai găsesc medicamente?". Or, eu îi spun că-i dau aceeași reţetă gratuită, dar el n-o mai găsește. Uneori e de acord să o cumpere, mai ales dacă e ieftină, sub un milion, și, surpriză, n-o găsește nici cu bani. De exemplu, în leucemie, există un medicament de câţiva lei și de care depinde supravieţuirea pacienţilor, dar nu se găsește pe piaţă. Ce urmări are întreruperea terapiei? Vă întreb așa: „Ce înseamnă pentru un pompier faptul că i se întrerupe apa din furtun deși este în poziţia de a stinge focul?". Ce părere aveţi despre terapia naturistă folosită ca adjuvant? Din păcate, terapiile naturiste nu și-au dovedit efectul de a omorî celulele maligne. Pe de altă parte, în timpul tratamentelor cu citostatice, acele terapii naturiste, să zicem ceaiuri, care necesită metabolizare cu ajutorul unei familii de super­enzime, numite P-150, solicitând acele enzime pentru prelucrare, de fapt, scad  prelucrarea optimă a citostaticelor cu 20-30%. De aceea, eu contraindic terapiile naturiste în timpul tratamentului cu citostatice și 10 zile după. Sunt mulţi pacienţi care pierd timp preţios, cu lunile, și tumora crește nestingherită. Iar pacientul zice: „Nu mă doare și parcă s-a mai micșorat". De fapt, din practică, vă spun că, în miezul tumorii, afluxul tumorii nu asigură afluxul de sânge și, deci, nici supravieţuirea tumorii. De aceea, tumora care creștea iniţial de la mărimea unei portocale la cea a unui pepene a început să scadă, să se înmoaie. Iar pacienţii ce zic: „A, de când am pus frunza de varză a început să se înmoaie tumora!". Și așa capătă încredere în tratamentele naturiste. Cât de importantă este alimentaţia în lupta cu cancerul? Pacienţii au în folclorul lor cum că nu e bine să mănânci carne, că e toxică. Nu e adevărat! Excesul nu este bun, dar este important ca terapiile cu citostatice să se facă pe un organism care să reziste. Inducem, prin folosirea substanţelor împotriva tumorilor, anemie. Și atunci, noi îi rugăm să mănânce inclusiv carne roșie: 100 g pe zi, cinci zile pe săptămână. Eu îi sfătuiesc să evite cele trei droguri albe: zahărul, sarea și făina. Să mănânce, în schimb, fructe sau zarzavaturi de cinci ori pe zi. Aţi avut pacienţi vegetarieni? Da. Vegetarienii nu fac mai puţine cancere și nici nu au o evoluţie mai blândă a cancerului. "În leucemie, există un medicament de câţiva lei și de care depinde supravieţuirea pacienţilor, dar nu se găsește pe piaţă." "Eu contraindic terapiile naturiste în timpul tratamentului cu citostatice și 10 zile după." „Și ce dacă îmi cădea părul, eu trebuia să trăiesc!" „Weekend Adevărul": Când au început necazurile dumneavoastră? Doina Rehner: Era într-o joi, pe 18 mai, în anul 1997, când, la un control (lucram la „Grigore Alexandrescu"), mi s-a spus că am sarcină în luna a șaptea. Am fost trimisă la Spitalul Filantropia și acolo mi s-a spus că e vorba despre o sarcină în luna a șaptea, cu fătul mort și luni urma să mă prezint pentru intervenţie. Fiind deja mamă, mi-am dat seama că nu poate fi adevărat, pentru că nu avusesem până atunci semne cum că aș fi însărcinată. M-am dus la Spitalul „Sfântul Ioan" să mai cer o opinie și să-mi mai fac unele investigaţii. Diagnosticul care mi s-a pus în urma investigaţiei a fost: chist ovarian gigant (tumoră). Am intrat în operaţie chiar în acea zi, iar chimio­terapia am început-o chiar a doua zi, cu citostatice pe dren. La trei săptămâni după ce am ieșit din spital, am venit la domnul doctor Băcanu, fiindu-mi recomandat de directorul de la „Grigore Alexandrescu" de atunci, cu care fusese coleg. Dar nu aţi mers la medic până în luna a șaptea? Ba da, mă urmărea un medic de la Policlinica din Dorobanţi. Cum vă explicaţi că el credea că era un copil acolo? Nu știu, este o enigmă și pentru mine. Câţi ani aveaţi atunci? Aveam 35 de ani și un copil de 4 ani. Totuși aţi avut noroc că tumora nu s-a extins... După examenul anatomo-patologic, mi s-a spus că tumora a fost la graniţă, nu se extinsese spre alte organe. Am făcut terapie cu citostatice, șase cure. După aceea, pe 22 septembrie, am fost operată din nou, am făcut histerectomie totală (n.r. - i s-a scos întregul aparat reproducător), ca să nu mai existe suspiciune de cancer. Am făcut din nou citostatice. N-am apelat nici la ceaiuri, nici la altceva, am făcut doar ceea ce mi-a spus domnul doctor să fac. În cât timp aţi învins cancerul? După un an, în 1998. Însă după aceea, am început să mă informez. Știu că există risc de metastază la plămâni, la creier, la ficat, la colon. Acum am diabet zaharat cu insulină, îmi ajunge glicemia și la 500. V-a schimbat boala? Da, mă simt mai puternică și trăiesc fiecare clipă. Contează foarte mult cât de puternic ești psihic. Foarte mulţi când află verdictul cancer, nu au tăria de a învinge. Sau spun: „De ce să-mi fac eu citostatice, că-mi cade părul și oricum tot mor". Nu este chiar așa. Eu am spus așa: „Și ce dacă îmi cade părul, eu trebuie să trăiesc! Cât mai am, fiecare zi în plus contează". Da, mergem mai departe.

Autor: Adevarul Sursa: www.adevarul.ro  Sambata, 22 Septembrie 2012