ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

marți, 24 aprilie 2012

STUDIU. Exerciţiile fizice cresc nivelul de inteligenţă

 STUDIU. Exerciţiile fizice cresc nivelul de inteligenţă
STUDIU. Exerciţiile fizice cresc nivelul de inteligenţă O echipă de cercetători de la Universitatea din Carolina de Sud, SUA, a ajuns la concluzia că exerciţiile fizice ne fac mai inteligenţi prin creșterea nivelului de energie din creier, scrie Daily Mail.
Oricine știa până acum că exerciţiile fizice cresc rezistenţa organismului la efort. Cercetările anterioare descoperiseră faptul că exerciţiile fizice stimulează producerea de noi mitocondrii în celulele musculare (organite celulare responsabile cu producerea energiei în interiorul celulei), iar prin acest proces crește rezistenţa la efortul fizic. Acum, oamenii de știinţă au descoperit că exerciţiile regulate în sala de gimnastică pot antrena creierul în același mod.
 Conducătorul studiului, doctorul Mark Davis, spune că exerciţiile regulate oferă un surplus de energie creierului și reduc oboseala mentală. De asemenea, acestea ne ascut mintea și împiedică apariţia bolilor cerebrale legate de vârstă, cum ar fi Alzheimer. ’’Surplusul de energie rezultat în urma exerciţiilor fizice ajută creierul să lucreze mai repede și mai eficient și îl ţin tânăr pentru mai mult timp’’, adaugă el.
Studiul a fost publicat în ’’Journal of Applied Psychology’’ (’’Revista de Psihologie Aplicată’’).

Autor: Gandul.info
Sursa: www.gandul.info  Marti, 24 Aprilie 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu