Soluţii naturale prentru buze crăpate |
În fiecare iarnă, aceeași poveste. Frigul și vântul de afară îţi usucă pielea și buzele, acestea din urmă se exfoliază, uneori până la sânge, și se crapă. Te-ai săturat de produsele cosmetice care îţi promit rezultate imediate și nu-și fac efectul? Încearcă leacurile naturale! Miere de albină și vaselină, pentru hidratare Mierea de albine este un excelent remediu pentru buzele crăpate. Gustul ei dulce însoţește ceaiurile din plante și-ţi hidratează suprafeţele uscate din corp. În plus, are proprietăţi antimicrobiene și, împreună cu vaselina, sprijină crearea unui protector tegumentar pe buze. Ca să ai parte de beneficiile ei, aplică puţină miere de albine pe buze și las-o câteva momente să se întărească. Apoi adaugă vaselină pe vârful buzelor. După un sfet de oră, îţi cureţi zona cu apă călduţă. Uleiul de măsline calmează durerea Înmoaie un disc demachiant în ulei de măsline și șterge-ţi cu el buzele. Este mai hrănitor decât orice produs din comerţ și mult mai natural. În plus, uleiul de măsline are proprietăţi calmante și face pielea buzelor mult mai rezistentă. Este bine să te dai cel puţin o dată la trei zile, mai ales seara, înainte de culcare. Suc de ridichii negre, pentru nuanţarea buzelor La fel de bun pentru tratarea buzelor uscate este și sucul de ridichii negre. Îl găsești de cumpărat la plafar și te ajută să-ţi recapeţi nuanţa rozalie a buzelor. Îmbibă un beţișor de ureche cu această substanţă și dă-te cu el pe buze, de 2-3 ori pe zi, câte 10-15 minute. Afecţiunile trec cu ulei de cătină Pe lângă condiţiile de mediu, deshidratarea este cauza principală a buzelor crăpate sau uscate. De aceea, este bine să bei cel puţin doi litri de apă pe zi. Nu în ultimul rând, buzele crăpate și dureroase se tratează cu ulei de cătină. Îl găsești la orice magazin cu produse naturiste și te ajută în special când neplăcerile se transformă în afecţiuni. |
Autor: Click pentru femei Sursa: www.clickpentrufemei.ro Miercuri, 18 Ianuarie 2012 |
miercuri, 18 ianuarie 2012
Soluţii naturale prentru buze crăpate
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu