ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

joi, 7 aprilie 2011

Terapii tradiţionale versus terapii revoluţionare

 Terapii tradiţionale versus terapii revoluţionare
Terapii tradiţionale versus terapii revoluţionare Îngrijirea tenului este un lucru de care orice femeie se preocupă în mod special. Cât de bine o face ţine de atenţia și timpul pe care și le acordă ei înșiși, dar și de cât de deschisă este la tot ceea ce apare ca noutate în această zonă.
Cu atât mai mult cu cât tenul suferă și el diverse modificări în funcţie de vârstă, anotimp etc., iar tratamentele și produsele de îngrijire se adaptează tuturor acestor factori. N-ar fi rău ca din când în când să facem o vizită la un cabinet cosmetic unde se fac tratamente profesioniste și se dau sfaturi competente de îngrijire personalizată.
Există atât procedee revoluţionare de tratament, dar și unele ce folosesc produse ale căror remedii sunt cunoscute de zeci de ani, însă cu tehnologii de aplicare noi.
Tratamente apicole
Apiterapia este o terapie tradiţională care folosește mierea, polenul, ceara, lăptișorul de matcă, propolisul și veninul albinelor. Tocmai de aceea poate la Honey Care Salon se spune că colo se scoate la lumină „Frumuseţea din sănătate". Produsele apicole sunt o mină de aur pentru tratamentele cosmetice. Ele acţionează profund asupra epidermei, având nu doar efecte locale, ci și generale, asupra întregului metabolism, asigurând un echilibru indispensabil sănătăţii și frumuseţii pielii. Tratamentele apicole efectuate la acest salon au la bază aceste produse combinate, în funcţie de tipul de ten, cu extracte din plante, flori, uleiuri și alge. Curăţarea profundă a pielii se face cu lapte și tonic, expunere la abur, măști de gomaj sau peeling, aparatură pentru dezinfectat și închis porii. Masajele personalizate au rol de activare a circulaţiei sangvine, limfatice și a tonusului muscular. Hidratările tip ionoforeză introduc principiile active direct în derm, de unde trec în circulaţia sangvină, iar la final, se aplică măștile adaptate tipului de ten.
Terapie cu safire
De curând, cosmetica beneficiază de proprietăţile unei frumoase pietre preţioase în noile tratamente cu safire, recent aduse în România de esteticiana Diana Gulan. Tratamentul conţine pudră de safire, cu efect puternic antistres și antirid, dar și extract de nufăr albastru, ce conferă tenului o puternică hidratare.
Safirele au fost preferatele reginelor din toate timpurile, fiind simbolul bogăţiei și al luxului. În vechime se credea că pot alina durerile și că aduc putere și nemurire posesorului. În terapiile cu pietre, safirul are proprietăţi care scad tensiunea arterială și tratează insomnia.
Această terapie se adresează în special tenu¬lui sensibil, dar și celorlalte tipuri de ten, cu precădere în anotimpul mai rece, care determină o scădere a rezistenţei pereţilor capilarelor. Tratamentul contracarează aceste efecte, crește rezistenţa capilarelor și îmbunătăţește circulaţia periferică, având ca efect tonifierea și revitalizarea epidermei, ca și activarea metabolismului celular. Linia cu safire cuprinde un ser concentrat, o mască și o cremă, care se aplică într-o suită de pași specifici, la care contribuie aparatul cu ultrasunete și masajul facial, întreaga procedură durând aproximativ o oră.
Și asta nu este tot. Această terapie se alătură altor terapii faciale precum cea cu diamante, cu pudră de rubine, cu colagen, cu caviar sau alge marine, terapiile cu fitoestrogeni sau mezoterapia la nivel epidermal.
Autor: Romania Libera
Sursa: www.romanialibera.ro  Joi, 7 Aprilie 2011

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu