Scapă dependenţii de insulină de injecţii?
15 Noiembrie 2012, Ora 00:00, 2 comentarii
Premieră naţională în România! Bolnavii care
suferă de diabet ar putea renunţa la injecţiile zilnice cu insulină, cu
ajutorul unei operaţii care constă în montarea unui dispozitiv în care
se pot implanta celule pancreatice de la un donator. Aparatul e încă în
fază de testare, urmând ca în câteva zile să fie implantat unei femei
(34 de ani) care suferă de zece ani de diabet insulino-dependent.
Sistemul, experimentat în Germania
Singura intervenţie externă care să ajute celulele pancreatice să funcţioneze este o injecţie cu oxigen pe care pacientul o va face o dată pe zi”, a declarat profesorul dr. Irinel Popescu (foto), directorul Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic Fundeni. Irinel Popescu a precizat că acest tip de transplant a mai fost aplicat pe un singur pacient din Germania.
S-au epuizat testele într-o oră şi jumătate
Tot ieri, cu ocazia Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului, 363 de oameni din Galaţi au venit la Casa de Cultură a Sindicatelor pentru testările gratuite, ca să afle dacă suferă sau nu de această afecţiune. “Au venit mult mai multe persoane decât ne aşteptam şi toate testele s-au terminat într-o oră şi jumătate”, a spus Magdalena Moroşanu, medic la Spitalul de Urgenţă Galaţi. Rezultatele nu au fost deloc îmbucurătoare. “Ne îngrijorează rezultatele. 1 din 4 testaţi au diabet deja manifestat şi nu ştiau asta. Am chemat la internare 42 de persoane cu glicemii foarte mari, de 300 şi 340”, a spus medicul la finalul testării. (Maria Vlad)fotografii: Shutterstock, Gabriel Pătruţ, captură PRO TV
Mai mult: Scapă dependenţii de insulină de injecţii? - Ştiri | Libertatea.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu