| Ce spitale se desfiinţează |
| Economia rezultată din comasarea și reprofilarea celor 182 de spitale este de 20 de milioane de lei și provine mai ales din desfiinţarea a numeroase funcţii de conducere. Personalul medical din unităţile ce urmează a fi comasate sau reprofilate nu va fi disponibilizat, ci doar cel de conducere. "Au fost desfiinţate 330 de funcţii de manager, director medical, director financiar contabil, la care se adaugă 230 de funcţii de conducere de la unităţile ce urmează a fi reprofilate. Personalului medical i se va oferi posibilitatea să lucreze în secţiile exterioare nou înfiinţate sau să-și continue activitatea în centrele reprofilate", afirmă ministrul sănătăţii, Cseke Attila. Spitalele reprofilate au posibilitatea fie să devină centre de permanenţă, fie cămine pentru persoane vârstnice. "Dacă în 2005 existau 288 de centre de permanenţă, acum mai sunt doar 83, iar 17 judeţe nu au niciun centru. Prin aceste centre se asigură continuitatea asistenţei primare cu ajutorul medicilor de familie arondaţi zonei, care vor fi remuneraţi. În ceea ce privește căminele, există doar 25, iar peste 2.800 de oameni sunt pe liste de așteptare", spune ministrul. Pe ce criterii s-au luat decizii Printre criteriile care au "departajat" spitalele ce urmează a fi comasate sau reprofilate se numără existenţa a două linii de gardă și distanţa dintre un spital mai mic și unul mai mare. "14 spitale nu aveau linii de gardă, iar alte 49 aveau doar una", a explicat ministrul Cseke Attila. Revolte din partea medicilor a stârnit mai ales comasarea de unităţi medicale perfomante. Spre exemplu, Institutul de Pneumologie "Marius Nasta" e comasat cu Institutul de Boli Infecţioase "Matei Balș". Se unesc doi monștri "Practic, se unește un monstru cu alt monstru. Institutul «Nasta» reprezintă de fapt trei unităţi ce însumează peste 600 de paturi. Desfășurăm programe de sănătate (STOP FUMAT, supraveghere TBC, combatere a hipertensiunii pulmonare). Coma sarea înseamnă că toate acestea nu se vor mai realiza. O variantă mai bună era să ne unească cu Tunari sau cu un alt institut de pneumologie", e de părere Nicolae Galie, șef secţie chirurgie toracică. Și unirea Institutului "C.C. Iliescu" cu Institutul Fundeni e văzută ca fără logică. "Nu e o decizie raţională, având în vedere că avem un nivel superior de organizare și de performanţă. În plus, suntem într-o reţea unică ca și eficienţă în România în ceea ce privește activitatea de chirurgie cardiovasculară și cardiologie intervenţională de urgenţă. Cred că e un pas înapoi", comentează dr. Horaţiu Moldovan, chirurg cardiovascular la "C.C. Iliescu". La fel de aberantă pare unirea a două institute cu profiluri diferite, respectiv Institutul de Medicină Complementară (IMC) cu cel de Recuperare. "Avem un specific aparte. Institutul de Medicină Complementară e unic în România și a șasea unitate de profil din UE. Nu văd cum să se facă înglobarea în Institutul Naţional de Recuperare, nu avem ace lași obiect de activitate", comentează directorul IMC, Corneliu Moldovan. REPROFILARE Spitale care se transformă în cămine de bătrâni
LISTĂ Exemple de spitale care se comasează
|
| Autor: Evenimentul zilei Sursa: www.evz.ro Miercuri, 2 Februarie 2011 |
ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3
▼
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu