| DESCOPERIRE UIMITOARE: Gena care este reponsabilă de ORICE INFEC?IE |
|
O genă care decide momentul în care sistemul imunitar trebuie să se activeze, pentru ca organismul să înceapă să lupte contra infecţiilor, și care ar putea controla virusul HIV, hepatita și tuberculoza, a fost descoperită de oamenii de știinţă australieni. Această genă, denumită Arih2, este esenţială pentru supravieţuirea embrionului. Cercetătorii au descoperit faptul că ea controlează funcţionarea sistemului imunitar, luând decizii de o importanţă critică, precum stabilirea momentului cel mai oportun pentru activarea sistemului imunitar, ca acesta să reacţioneze la o infecţie din organism, informează dailymail.co.uk. Descoperirea ar putea fi folosită pentru punerea la punct a noi tratamente contra infecţiilor care "copleșesc" sistemul imunitar, precum cele cu HIV, sau a altor maladii care cauzează inflamaţii cronice, precum artrita reumatoidă. Gena a fost descoperită în celule dendritice de o echipă de cercetători de la Walter and Eliza Hall Institute din Australia. Aceste celule acţionează ca un sistem de atenţionare timpurie, care dă "alarma" dacă detectează organisme străine în corp. "Gena Arih2 este responsabilă cu cea mai importantă și fundamentală decizie pe care sistemul imunitar trebuie să o ia - dacă o reacţie imunitară trebuie iniţiată și avansată sau dacă sistemul imunitar trebuie oprit, pentru a evita dezvoltarea unei inflamaţii cronice sau autoimunitare", a explicat medicul Marc Pellegrini, coordonatorul acestui studiu. "Dacă este luată decizia greșită, organismul va sucomba fie din cauza infecţiei, fie din cauza autoimunităţii", a adăugat el. Deși sistemul imunitar funcţionează bine împotriva multor infecţii, anumite organisme și-au dezvoltat mecanisme speciale pentru a scăpa sau pentru a contraataca sistemul imunitar, graţie cărora reușesc să rămână în corp. "Pe parcursul evoluţiei, anumite organisme și-au creat mecanisme prin care obosesc până la epuizare sistemul nostru imunitar, până când acesta se oprește singur. Așa se întâmplă în cazul infecţiei cu HIV, cu virusul hepatic și cu cel al tuberculozei", a spus profesorul australian. "Aceste organisme contrează reacţia imunitară - obosind celulele T care sunt stimulate din nou și din nou de către infecţie până când devin epuizate sau până paralizează. Graţie acestei descoperiri noi, vom putea să blocăm acele mecanisme și să revigorăm reacţia imunitară temporar pentru a stimula sistemul imunitar și pentru a distruge acele infecţii", a adăugat medicul Marc Pellegrini. Potrivit cercetătorilor australieni, Arih2 are o structură unică, care îi permite să devină un excelent purtător al unor medicamente și substanţe terapeutice, care să vizeze în mod direct bacteriile sau virusurile, fără să afecteze celelalte proteine din corp și fără să cauzeze efecte secundare. Studiul a fost realizat cu sprijinul National Health and Medical Research Council of Australia și al guvernului statului australian Victoria. |
| Autor: Realitatea.net Sursa: www.realitatea.net Duminica, 2 Decembrie 2012 |
ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3
▼
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu