ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

vineri, 16 noiembrie 2012

Trataţi laringita pe cale naturală

 Trataţi laringita pe cale naturală
Trataţi laringita pe cale naturală Laringita este o afecţiune de sezon care implică cel mai adesea prezenţa tusei, răgușeala și o stare generală supărătoare. Printre principalele cauze care declanșează această afecţiune se numără infecţia tractului respirator superior, iritarea corzilor vocale, sinuzita, refluxul gastro-esofagian și alergiile. Chiar și vorbirea excesivă, fumul de ţigară sau expunerea la noxele din mediul înconjurător duc la disconfort și la iritarea corzilor vocale. În ciuda tuturor factorilor neprielnici, laringita poate sfârși rapid dacă știi ce pași trebuie urmaţi.

„Consumul de lichide, îngrijirea igienei personale, evitarea tutunului și a fumatului pasiv reduc riscul apariţiei infecţiilor respiratorii și previn laringita”, a explicat dr. Carmen Nonn, medic specialist în medicină complementară.

Ce trebuie să facem și ce trebuie să evităm


Corzile vocale sunt sensibile și iritate, iar condimentele, nucile, seminţele uscate sau mâncărurile acide nu fac altceva decât să accentueze disconfortul și inflamaţia din gât. Forţarea acestora prin ridicarea tonalităţii sau vorbitul excesiv este absolut interzisă, deoarece poate duce la leziuni care se vor resimţi și după tratarea afecţiunii. De asemenea, băuturile carbogazoase și cele bazate pe cafeină trebuiesc evitate, întrucât tind să deshidrateze organismul și să producă iritaţii la nivelul laringelui.


Pentru o refacere rapidă, fumatul și consumul de alcool sunt activităţi care trebuiesc întrerupte. O importanţă deosebită trebuie acordată alimentaţiei, recomandate fiind alimente moi, semilichide, lichide, călduţe. Temperatura mâncării joacă un rol deosebit, întrucât alimentele prea fierbinţi sau  prea reci inflamează mai mult zona afectată.


Tratament în 48 de ore


Laringita își poate găsi sfârșitul printr-un tratament natural local care garantează rezultate rapide. Pentru început, este esenţial
repausul vocal, urmat de odihna la pat sau în cameră la o temperatură potrivită, între 20-22 grade Celsius. Urmează apoi inhalaţiile cu substanţe balsamice și aplicarea de căldură locală în jurul gâtului pentru a calma și diminua disconfortul.

Aerosolii
cu antibiotice naturale, asemenea eucaliptului sau uleiului esenţial de lavandă, administrarea de antiinflamatorii sau de antibiotice naturale, precum uleiul esenţial de cuișoare,  sunt de nelipsit în vindecarea laringitei.

Ceaiurile vindecă din interior, liniștesc și hidratează zona inflamată. Cele mai eficiente ceaiuri în tratarea laringitei sunt urmatoarele:

·    Ceaiul de cimbru sau cimbrișor este calmant, antiviral, antiseptic, expectorant și cicatrizant. Infuzia se face prin scufundarea unei linguriţe de plantă într-o cană de apă caldă, două cani de ceai pe zi fiind de ajuns pentru a avea un efect rapid și garantat.
·    Ceaiul de flori de mușeţel este antiinflamator, antiseptic, emoilent și cicatrizant și se consumă de două ori pe zi. O linguriţă de plantă la o cană de apă este de ajuns pentru a crea o infuzie puternică și eficientă. Este recomandat consumul a două căni de ceai pe zi.
·    Ceaiul din frunze de pătlagină este bactericid, hemostatic, cicatrizant, antiinflamator și antiseptic. Se folosește atât ca gargară, cât și ca infuzie rezultată din scufundarea unei linguriţe de plantă la o cană cu apă clocotită.

Pe lângă aceste ceaiuri, inhalaţiile cu soluţie de uleiuri esenţiale de eucalipt, cimbru, mentă, fenicul, muguri de plop sau scoarţă de salcie sunt de asemenea indicate.


Complicaţii


Dacă infecţia nu este tratată în timp util, pot apărea complicaţii locale, caracterizate prin persistenţa infecţiei, inflamaţiei și accese de sufoare, sau generale, care presupun extinderea procesului infecţios la alte organe. Imunitatea organismului va scadea treptat, acesta devenind vulnerabil și predispus laringo-traheo-bronșitei, otitei, sinuzitei,  bronhopneumoniei  sau meningitei.


Netratată la timp, laringita poate degenera în insuficienţă respiratorie, accese de sufocare și tuse lătrătoare, simptome care debutează adesea pet imp de noapte. Ignoranţa sau automedicamentaţia pot croniciza afecţiunea, tusea și răgușeala persistând pe o perioadă îndelungată de vreme.


Autor: Ce se intampla doctore?
Sursa: www.csid.ro  Joi, 15 Noiembrie 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu