ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

vineri, 30 noiembrie 2012

Plânsul bebelușului, indiciu pentru autism

Plânsul bebelușului, indiciu pentru autism
Plânsul bebelușului, indiciu pentru autism
Bebelușii cu un risc crescut de autism plâng mai ascuţit decât cei care nu prezintă o astfel de predispoziţie, au constatat oamenii de știinţă americani.
În prezent, diagnosticul de autism este pus de medic de-abia în jurul vârstei de doi-trei ani, neexistând criterii după care să poată fi confirmată tulburarea mai devreme. Totuși, cercetătorii de la Universitatea Brown din SUA au descoperit că anumite tonalităţi ale plânsului la bebeluși ar putea oferi indicii în ceea ce privește riscul de autism imediat după naștere.
Mai exact, ei au realizat un studiu în cadrul căruia au analizat tonalităţile plânsului unui număr de 40 de bebeluși. O parte dintre aceștia erau consideraţi cu risc crescut de a suferi de autism ţinând cont de istoricul familial, iar restul erau consideraţi ca prezentând un risc minim de a face tulburarea. La vârsta de șase luni, toţi bebelușii au fost filmaţi în timp ce plângeau (fără o cauză evidentă, adică au fost excluse episoadele de plâns atunci când se loveau, de exemplu). Apoi, toate filmările au fost analizate din punct de vedere acustic pentru a observa eventualele asemănări și deosebiri între bebelușii cu risc de autism și cei aparent sănătoși.
Sunetele ascuţite trădează un risc crescut
Potrivit specialiștilor americani, cei 21 de bebeluși care aveau deja în familie fraţi cu autism și, deci, prezentau un risc crescut de a dezvolta și ei tulburarea, plângeau mai ascuţit decât ceilalţi. Sunetele pe care le emiteau aceștia în timp ce plângeau erau mai puţin clare, mai zgomotoase, ceea ce sugerează că acești bebeluși aveau coardele vocale mai tensionate decât ceilalţi bebeluși. Mai mult, trei dintre bebelușii cu un plâns foarte ascuţit au primit chiar diagnosticul de autism la vârsta de doi ani.
Părinţii nu trebuie să se îngrijoreze
Studiul american deschide o nouă cale pentru diagnosticarea precoce a autismului și nu ar trebui să-i îngrijoreze pe părinţi, sunt de părere autorii studiului. „Nu vrem în niciun caz ca părinţii să devină anxioși în ceea ce privește plânsul copilului. Nici măcar nu știm dacă urechea umană poate percepe diferenţele subtile ale sunetelor emise de bebelușii cu risc de autism", precizează psihologul Stephen Sheinkopf, coordonatorul cercetării.
Explicaţia oferită de cercetători este că modul în care copilul plânge indică stadiul de dezvoltare a creierului. De exemplu, bebelușii născuţi prematur sau care au avut mult de suferit la naștere (naștere dificilă, forceps etc.) tind să aibă un plâns mai ascuţit, în timp ce nou-născuţii cu sindrom Down emit sunete mai lipsite de vlagă, mai joase atunci când plâng.
De asemenea, studiul american s-a bazat și pe faptul că micuţii diagnosticaţi cu autism la vârsta de doi-trei ani se manifestă prin sunete atipice. „Plânsul bebelușului oferă indicii în legătură cu ceea ce se întâmplă la nivel neurologic", completează Sheinkopf.
Manifestări care trebuie să dea de gândit
Oamenii de știinţă spun că, deși părinţii nu pot estima încă riscul de autism din plânsul bebelușului, ei pot observa alte semne care ar trebui să-i trimită cu copilul la medic.
-Zâmbește rareori (nu-și manifestă bucuria nici măcar atunci când părinţii se întorc de la serviciu, de exemplu).
-Doar în puţine cazuri imită sunetele sau mișcările celor din jur.
-Începe târziu să gângurească și, chiar și atunci, o face rareori.
-Răspunde doar ocazional atunci când este strigat (problema se agravează între 6 și 12 luni).
-Nu gesticulează, ca formă de comunicare, la vârsta de 10 luni.
-Nu face contact vizual.
-Nu caută decât rareori atenţia părinţilor.
-Își mișcă foarte rigid mâinile și picioarele sau face mișcări neobișnuite (își rotește mâinile din încheieturi) sau repetă la nesfârșit o anumită mișcare.
-Nu-și întinde braţele spre tine atunci când te apleci să-l ridici.
-Își dezvoltă cu dificultate capacităţile motorii (mersul de-a bușilea, ridicarea în picioare, mersul).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu