| 10 mituri despre îngrijirea dinţilor |
| Mit: Dacă dinţii arată sănătos nu mai este nevoie să mergi la dentist. Adevăr: Doar pentru că dinţii tăi arată bine nu înseamnă că trebuie să eviţi dentistul. Ar trebui să mergi de două ori pe an la un control. Multe afecţiuni pot debuta fără să ne dăm seama și numai medicul le poate descoperi. Paradontoza, de exemplu, debutează fără simptome, de aceea, se mai numește și „boala dinţilor frumoși”. Tocmai dinţii care nu sunt cariaţi pot, cu timpul, prin lipsa controalelor periodice, să aibă sângerări gingivale, dureri, mobilitate și să se ajungă chiar la pierderea lor. Mit: Părinţii mei au avut dinţi sănătoși așa că nu trebuie să-mi fac griji. Adevăr: Chiar dacă ereditatea joacă un rol important, sănătatea dinţilor depinde și de tine. O bună igienă este factorul hotărâtor. Mit: Dacă-mi spăl dinţii de mai multe ori pe zi le pot strica smalţul. Adevăr: Periajul se face de minimum 2 ori pe zi dimineaţa și seara. La modul ideal, ar trebui făcut după fiecare masă cu o periuţă de duritate medie. Periile dure și excesul de pastă de dinţi abrazivă (pentru albirea dinţilor) pot strica într-adevăr smalţul, dar în timp îndelungat. Totodată, medicul dentist îţi poate indica cea mai potrivită tehnică de periaj pentru tine. Mit: Guma de mestecat fără zahăr este la fel de eficientă ca spălatul dinţilor. Adevăr: Aceasta ajută în mare măsură, dar nu poate înlocui periajul dinţilor. Se recomandă și folosirea aţei dentare și a apei de gură. Mit: Nu trebuie să mă spăl pe dinţi dacă îmi sângerează gingiile. Adevăr: Din contră, pentru că gingiile sângerează din cauza unei inflamaţii, iar curăţarea lor temeinică poate ajuta vindecarea lor. Se recomandă folosirea unei periuţe moi, iar, dacă problema nu se rezolvă este nevoie de un consult stomatologic. Mit: Tratamentele pentru albirea dinţilor îmi strică smalţul. Adevăr: Nu s-a constatat știinţific o relaţie directă între tratamentele pentru albirea dinţilor și leziunile smalţului. Acum există metode de albire foarte eficiente care se pot efectua la cabinet și care nu provoacă sensibilitate după tratament. Mit: Nu este important ce se întâmplă cu dinţii de lapte ai copiilor pentru că ei vor cădea oricum în câţiva ani. Adevăr: Nu este deloc adevărat, pentru că sănătatea danturii influenţează calitatea vieţii copilului. Dacă există probleme stomatologice, el nu se va alimenta corect, ceea ce influenţează direct starea de sănătate. Mergi la stomatolog cu copilul de câte ori este nevoie. În plus, este bine ca cei mici să deprindă obiceiuri pentru îngrijirea dinţilor de acum și apoi să le respecte toată viaţa. Mit: Toate procedurile stomatologice trebuie evitate în timpul sarcinii. Adevăr: Chiar dacă este bine ca înaintea unei sarcini să rezolvi toate problemele legate de dantură, tratamentele stomatologice de urgenţă se pot efectua și în timpul sarcinii. În această perioadă sunt interzise însă radiografiile și tratamente cu antibiotice. În cazuri grave, în funcţie de situatie, se poate face anestezie și tratament de urgenţă (drenaj abcese, etc) în al doilea trimestru de sarcină. În primul și ultimul trimestru de sarcină anesteziile trebuie evitate. Mit: Detartrajul afecteaza smaltul dentar. Adevăr: Din contră: prin depunerea tartrului se retrag gingiile și se favorizează apariţia cariilor și a gingivitei. Detartrajul efectuat la cabinetul dentar este obligatoriu o dată pe an. Mit: Radiografiile dentare sunt nocive. Adevăr: Cu aparatura folosită în prezent, radiografiile nu mai reprezintă o problemă. Sunt totuși contraindicate gravidelor, persoanelor cu afecţiuni tiroidiene sau atunci când medicul specifică acest lucru. Efectele radiografiilor dentare sunt nesemnificative comparativ cu cele pulmonare sau osoase. |
| Autor: Click sanatate Sursa: www.clicksanatate.ro Marti, 18 Octombrie 2011 |
miercuri, 19 octombrie 2011
10 mituri despre îngrijirea dinţilor
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu