ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

vineri, 2 septembrie 2011

Cum să tratezi astenia de toamnă

 Cum să tratezi astenia de toamnă
Cum să tratezi astenia de toamnă Toamna, schimbările climatice provoacă dereglări ale ritmului biologic al organismului, multe persoane întâmpinând dificultăţi în adaptarea la noile condiţii.

Pe măsură ce zilele se micșorează și vremea începe să se răcească se accentuează oboseala, sistemul imunitar este mai slăbit, iar psihicul are și el de suferit. Suntem predispuși la depresie, devenim mai irascibili, ne confruntăm cu dificultăţi de concentrare, cu insomnie și cu fluctuaţii ale apetitului. Toate aceste simptome indică un singur vinovat: astenia de toamnă.
Modificările climatice afectează, în special, femeile cu vârste între 18 și 30 de ani, acestea fiind mai sensibile și predispuse, astfel, la depresii sezoniere. Natura vine în sprijinul celor care suferă din cauza asteniei de toamnă și oferă numeroase remedii, la îndemâna oricui. Specialiștii în nutriţie recomandă, în această perioadă, alimente și plante care să ajute organismul să facă faţă provocărilor climatice.

Adoptaţi o alimentaţie sănătoasă
Câteva plante pot fi folosite pentru prevenirea și ameliorarea simptomelor asteniei de toamnă.
    Valeriana are efect calmant, antidepresiv și este folosită pentru tratarea hiperexcitabilităţii nervoase, anxietăţii și insomniei. Se găsește sub formă de capsule, tinctură și ceai, iar dacă este administrată cu 30 de minute înainte de culcare oferă un somn liniștit. Atenţie la efectele adverse! Consumată în doze mari, valeriana poate cauza dureri de cap, ameţeală și poate reduce viteza de reacţie.
    Și sunătoarea combate insomniile și depresiile, fiind excelentă în perioadele de astenie. Însă și aceasta poate avea efecte adverse - cele mai întâlnite sunt disconfortul gastric, durerile de cap, senzaţia de uscăciune a gurii.
    Sub formă de ceai, frunze sau ulei, rozmarinul ajută la combaterea oboselii și a durerilor de cap, având efect tonifiant.
Produse apicole pentru întărirea sistemului imunitar
Mierea, polenul, lăptișorul de matcă și celelalte produse ale stupului sunt o sursă importantă de vitamine și minerale, esenţiale pentru întărirea organismului, și pot fi consumate de oricine, cu excepţia bolnavilor de diabet. Combat stările gripale, bolile de stomac, anemia, insomniile și multe alte afecţiuni, menţinând sănătatea fizică și psihică. Mierea de tei și cea de salcâm sunt cele mai indicate pentru ameliorarea simptomelor asteniei de toamnă.
Unul dintre cele mai eficiente remedii pentru astenia de toamnă este “terapia prin lumină". Petreceţi mai mult timp în aer liber și profitaţi de lumina naturală, aceasta fiind cea mai simplă modalitate de a spori cantitatea de vitamina D din organism.
Organizaţi-vă timpul, stabiliţi-vă un program și rezervaţi-vă cel puţin 8 ore de somn pe noapte.
În această perioadă trebuie mărit consumul de fructe, lactate, cereale, făinoase, spun specialiștii. O dietă cât mai echilibrată și sănătoasă vă poate feri de depresie.



Autor: Evenimentul zilei
Sursa: www.evz.ro  Vineri, 2 Septembrie 2011

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu