CAMPANIE Știi ce mănânci: Oţetul, acidul care face minuni pentru sănătate |
Dacă ar fi să descriem această licoare în câteva cuvinte, cu siguranţă
printre ele ar fi: „acru", „salate", „remediu", „popular" și
„accesibil". Însă valenţele sale nutriţionale și terapeutice îi
prilejuiesc o caracterizare semnificativ mai bogată.
Asemănător vinului și uleiului (untdelemnului), oţetul se găsește
menţionat în numeroase texte vechi, unele aparţinând Bibliei. Însă
menţiunile referitoare la această licoare nu apar doar în cultura
creștină, însuși profetul Muhammad spunând: „Cel mai bun dintre
condimente este oţetul". Iar reputaţia oţetului a călătorit în cele
câteva mii de ani de când a fost descoperit pe întregul cuprins al
planetei.
Oţetul se fabrică în două etape: mai întâi drojdiile
transformă zahărul în alcool, apoi bacteriile contribuie la procesul de
fermentaţie, transformând alcool în acid acetic. Oţetul utilizat în
alimentaţie conţine apă și acid acetic (cam 5 g la 100 g), acidul
dându-i mirosul înţepător. Oţetul de mere, de exemplu, conţine și
mici cantităţi de potasiu și de magneziu și substanţe fitochimice
benefice pentru sănătate.
Sortimentele de oţet variază ca aromă și culoare în funcţie de tipul de alcool din care a fost obţinut. Cele mai rafinate oţeturi se fac, în general, din vinuri albe sau roșii în care se macerează ierburi aromatice, condimente sau fructe (tarhon, mărar, rozmarin, usturoi, boabe de piper, ardei iute, zmeură etc.).
Ce beneficii terapeutice aduce
Unele dintre întrebuinţările medicinale ale oţetului au fost
reconfirmate de practică de-a lungul timpului sau chiar prin studii
știinţifice ulterior, altele însă rămân sub semnul întrebării, fiind
asociate cu riscuri serioase pentru sănătate.
Calmează pielea arsă de soare
Pulverizarea oţetului alb pe pielea înroșită de soare este o metodă
simplă și eficientă cu efect de calmare. De fapt, el produce o
reechilibrare a pH-ului de la nivelul tegumentul și răcorește pielea
care dogorește. De asemenea, calmează durerile de cap provocate de
expunerea la căldură.
Păstrează vasele de sânge „curate"
Mai multe studii de laborator au demonstrat că șobolanilor cărora li se
administrat periodic acid acetic (principalul compus din oţet) le-a
fost redus considerabil nivelul de grăsimi din sânge. În plus, s-a
constatat prin măsurători progressive că și nivelul tensiunii arteriale a
subiecţilor s-a îmbunătăţit. De asemenea, s-a observat la subiecţi
umani care mâncau frecvent salate drese cu ulei și cu oţet că aveau un
nivel mai bun al parametrilor care îi expuneau riscului de accidente
vasculare.
Reglează glicemia
S-a observat, în cadrul mai multor studii, că utilizarea consecventă a
unor cantităţi moderate de oţet (aproximativ 25 g de oţet de masă) la
prepararea sosurilor pentru legume și pentru carne are un efect de
reducere cu 30% a indicelui glicemic al carbohidraţilor din alimentele
consumate. Același efect s-a observat atât în cazul persoanelor
sănătoase, cât și în cazul celor cu diabet.
Favorizează senzaţia de saţietate
Există teorii care susţin calitatea oţetului de a grăbi senzaţia de
saţietate și, implicit, de a regla apetitul. Ba chiar și metabolismul
(arderea grăsimilor). Consumul zilnic a 15 ml (750 mg) de oţet este o
metodă prin care poate fi combătută obezitatea și sindromul metabolic
(n.r. - manifestat la persoanele cu o circumferinţă mare a taliei și cu
un nivel mare al colesterolului, al trigliceridelor și al glicemiei).
Are proprietăţi antibiotice
Calităţile antiseptice ale oţetului sunt recunoscute încă din vremea
lui Hipocrate (460-377 î. Hr.), când gargarele cu oţet erau prescrise în
cazurile de tuse rebelă.
Mai aproape de zilele noastre, cercetătorii de la Departamentul de Biotehnologie Alimentară din cadrul Institutului „Grasa" din Sevilia, Spania, au studiat activitatea antimicrobiană a câteva alimente, printre care și oţetul. Alimentele au fost contaminate cu următoarele microorganisme: Staphilococcus aureus, Listeria monocytogenes, Salmonella enteritidis, Escherichia coli, Yersinia sp. și Shigella sonnei. Mai exact, cu cele mai agresive bacterii. S-a observat că oţetul (soluţie de 5% acid acetic) a încetinit multiplicarea bacteriană, efect atribuit acidităţii sale.
Îmbunătăţește digestia
Motivul pentru care se recomandă să asociem carnea cu o salată dreasă
cu oţet este acela că, în această combinaţie, ne vom bucura de o
digestie mai bună. Însuși marele Avicenna, în cartea sa „Canonul
Medicinii" vorbea despre principiile terapeutice ale oţetului, printre
care și cel de tonic digestiv. De asemenea, practicile naturiste au
arătat că soluţia de oţet cu puţină miere stimulează producţia de bilă.
Alte utilizări
Oţetul poate fi utilizat ca deodorant, datorită calităţii sale de a
opri înmulţirea bacteriilor care favorizează apariţia mirosului neplăcut
al transpiraţiei.
Soluţia de apă cu oţet (2-3 linguri de oţet la 2-3 litri de apă),
folosită pentru clătirea părului, este o metodă excelentă pentru a
descurca și a reda strălucirea podoabei capilare. De asemenea, acidul
acetic este folosit în formula șampoanelor pentru stimularea creșterii
părului.
În amestec cu aspirina, este o soluţie naturală și ieftină de a scăpa de negi.
O soluţie acetică de 3-5% este o metodă eficientă de screening în
cancerul de col uterin. Cu ajutorul ei se identifică zonele de ţesut
afectate prin infecţia cu virusuri Papiloma umane, care se albesc în
contact cu soluţia de oţet.
Oţetul acţionează ca un antidot în cazul intoxicaţiei cu ciuperci.
Știai că...
...numele latin al oţetului este acela de vinum acer, adică „oţet înţepător"?
...în America de Nord, există un desert numit „plăcintă cu oţet"
(„vinegar pie"). Numele ei vine de la faptul că i se dă gustul specific
cu câteva linguri de oţet?
... credinţa cum că oţetul poate șterge urmele consumului de cannabis, putând fi folosit pentru a curăţa aparatul urinar este falsă?
... oţetul balsamic, închis la culoare, obţinut din vin de Madena
(Italia) este unul dintre cele mai scumpe din lume? El se îmbuteliază
pentru a fi vândut la vechimi de 15-50 de ani. De obicei, este lăsat la
învechit în butoaie de lemn, cel puţin zece ani.
...de multe ori, oţetul care se comercializeză în hipermarketuri este
un oţet nefermentat cu condiment, ci produs din oţet acetic sintetic și
îmbunătăţit prin adăugarea de coloranţi, de arome, de zahăr și de sare?
Ce potenţiale riscuri prezintă consumul
Există cazuri când tabletele pe bază de oţet obţinut din cidru de mere
folosite pentru calmarea durerilor de gât au afectat ţesuturile de la
nivelul esofagului. Iar asta s-a întâmplat pentru că, de multe ori,
remediile naturiste de acest fel nu sunt obţinute respectând strict
standardele de producţie, așa cum se întâmplă în general în cazul
medicamentelor alopate.
Alte „incidente" notate de-a lungul vremii în cazul consumului prelungit de oţet sunt hipocalcemia și osteoporoza (pentru că oţetul favorizează eliminarea calciului), precum hiperrenimia (excesul de renină, o enzimă, în organism). În unele cazuri, persoanele alergice la drojdii, mucegaiuri ori alimente fermentatepot dezvolta reacţii alergice, manifestate prin dureri de cap și prin erupţii cutanate cu mâncărimi. |
Autor: Adevarul Sursa: www.adevarul.ro Joi, 28 Iunie 2012 |
joi, 28 iunie 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu