ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

sâmbătă, 9 iunie 2012

5 boli care se agravează când vine căldura

5 boli care se agravează când vine căldura
5 boli care se agravează când vine căldura Diabetul, pneumonia, artrita, bolile de piele, dar și fertilitatea nu se împacă bine cu această perioadă a anului.
Dozele de insulină necesare vara pot fi mai mari, motiv pentru care bolnavii cu diabet de tip 1 trebuie să își măsoare frecvent nivelul glicemiei
În ciuda credinţei populare conform căreia lumina soarelui de vară ajută la ameliorarea diverselor afecţiuni, multe boli nu răspund bine la temperaturi ridicate. Artrita, diabetul, pneumonia și afecţiunile cutanate fac parte dintre cele care se agravează la căldură. Nu în ultimul rând au de suferit cuplurile care se străduiesc să conceapă un copil, pentru că vara numărul de spermatozoizi e semnificativ mai scăzut decât iarna.

Cardiacii, în schimb, pot sta fără griji pe timp de vară. Căldura dilatează vasele de sânge, ceea ce face ca inima și întregul organism să fie mai bine irigate.
August, luna cu cele mai puţine boli
Rinichii funcţionează și ei mai bine pe timp de vară. Fructele zemoase, hidratarea constantă și creșterea secreţiei de vitamina D, prin expunere la soare, vor preveni formarea pietrelor la rinichi. "Dacă ai grija să te hidratezi, să faci mișcare și să mănânci sănătos nu vei avea probleme. În România, cea mai bună perioadă a anului este luna august, atunci fiind cea mai mică inciden­ţă a bolilor", afir­mă medicul de familie Cristian Sever Oană.
Diabetul
Insulina se absoarbe mai repede în organism din cauza căldurii care dilatează vasele. "Diabeticii să mănânce mai multe legume și zarzavaturi, să facă mai mult sport. Mișcarea face bine pentru că astfel consumăm glucoza în exces", afirmă medicul.
Artrita
Medicamentele folosite în tratarea artritei sensibilizează pielea, crescând riscul de insolaţie și chiar de cancer de piele. Anti-inflamatorii precum diclofenacul pot declanșa, odată cu expunerea la soare, modificări de pigment și arsuri ale pielii.
Fertilitatea
Lunile iulie și august sunt puţin favorabile concepţiei unui copil. Toamna și iarna, situaţia este exact pe dos, pentru că femeile produc mai multă melatonină care face ovulele mai mari și mai ușor de penetrat de spermatozoizi.
Pneumonia
Căldura excesivă favorizează deshidratarea, care duce la îngroșarea secreţiilor bronhiale. "Dacă bei apă mucusul devine fluid. Beţi cel puţin doi litri de lichide. Avantajul e că vara nu se prea face pneumonie", mai spune Cristian Sever Oană.
Bolile de piele
Cel mai mare organ al omului, pielea, este și el sensibil pe perioada anotimpului însorit. Cei care au boli de piele trebuie să se protejeze de razele soarelui. Rosacea, eczemele și chiar psoriazisul se agravează în acestă perioadă, spun specialiștii.

Autor: Evenimentul Zilei
Sursa: www.evz.ro  Vineri, 8 Iunie 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu