Prima inimă umană, concepută în laborator cu celule stem
4 aprilie 2011, 11:21 | Autor: | 1401 afişăriOamenii de ştiinţă din SUA au conceput în laborator un cord uman, cu ajutorul celulelor stem, oferind astfel o şansă de supravieţuire milioanelor de pacienţi cu boli cardiace care au nevoie de un transplant. Cercetătorii se aşteaptă ca inima să înceapă să bată în câteva săptămâni.
Pentru conceperea organului, medicii au extras, mai întâi, o porţiune de ţesut din inima unui bolnav cardiac, pe care au injectat-o cu celule stem. Acestea s-au înmulţit şi au crescut în jurul structurii iniţiale, transformându-se în celule sănătoase, identice cu cele ale ţesutului inimii.
Doctorul Doris Taylor, expert în medicină regenerativă în cadrul Universităţii americane din Minnesota, a declarat că se aşteaptă ca inima creată în laborator să înceapă să bată peste câteva săptămâni, informează publicaţia "The Daily Mail".
"Sunt multe obstacole în creare unei inimi total funcţionale, dar, după părerea mea, într-o zi va fi posibilă crearea de organe întregi pentru transplant", a adăugat doctorul Taylor. Specialistul în medicină regenerativă şi echipa sa au conceput, deja, un cord de şobolan şi unul de porc, ambele perfect funcţionale.
Sursă: The Daily Mail
În prezent, ca un transplant de cord să fie reuşit, pacientul cu o nouă inimă este nevoit să ia medicamente pentru a-şi suprima sistemul imunitar, care atacă, de îndată, orice corp perceput ca străin în organism. Dacă inima transplantată ar fi făcută din ţesutul bolnavului, este puţin probabil ca aceasta să fie respinsă de organism.
Experimentul cercetătorilor americani este un pas important în domeniul medicinii şi un precedent pentru crearea altor organe, precum rinichii, plămânii sau ficatul.
sursa; adevarul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu