ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

joi, 22 octombrie 2015

Năutul (Cicer arietinum) - beneficii şi proprietăţi

Autor: Paula Rotaru
● Vizualizări: 2532
  • Denumire populară: năut
  • Denumire științifică: Cicer arietinum

Descriere

Năutul este o plantă alimentară şi medicinală anuală originară din Asia, iar la noi în ţară este o plantă de cultură.
Tulpina este înaltă şi dreaptă, poate ajunge chiar şi la 50 cm. Florile au culoare purpurie, liliachie, galbenă sau albă. Năutul înfloreşte în luna iunie sau iulie. Fructul este o păstaie scurtă, ovală, de culoare galben deschis.
Seminţele sunt globuloase, de culoare galbenă, roz, roşcată, albă sau neagră.

Planta se utilizează şi în gastronomie pentru prepararea a diverse preparate culinare.
În scop fitoterapeutic se utilizează seminţele (boabele).
Cuprins
Descriere
Compoziţie
Acţiune
Indicaţii terapeutice
sus

Compoziţie

Planta conţine proteine, lipide, glucide, substanţe azotate, amidon, vitamina B, săruri minerale (potasiu, fosfor, calciu, clor, sodiu, siliciu, magneziu, fier).
sus

Acţiune

Năutul are efect diuretic, antiseptic urinar, helmintic, stomahic, tonic.
 
sus

Indicaţii terapeutice

Fiind  bogat în fibre, năutul  ajută la scăderea colesterolului total şi  al trigliceridelor, la scăderea riscului de cancer al colonului, iar datorită conţinutului în triptofan poate fi util celor cu tulburări de somn. De asemenea, năutul reduce riscul de boli cardiovasculare, datorită conţinutului în fitonutrienti cu rol antioxidant, şi ajută la stabilizarea glicemiei sangvine. Fibrele şi proteinele din compoziţie stabilizează digestia şi pot fi de ajutor în curele de slăbire - o cană de năut are 250 de calorii şi asigură 50% din necesarul zilnic de fibre şi 30% din necesarul de proteine.
În uz intern, năutul este indicat în oligurie (insuficienţă a secreţiei urinare), infectii ale căilor urinare, litiază urinara, paraziţi intestinali, astenie, oboseală fizică şi psihică, convalescenţă - sub formă de infuzie, decoct.
În uz extern, năutul este recomandat pentru tratarea răcelilor, a faringitelor şi a nevralgiilor  sub formă de gargară sau cataplasme.
 
Informatiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu inlocuiesc tratamentele medicale, ci le completeaza. Mediafax nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel. CSID nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ.
http://www.csid.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu