ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

miercuri, 2 septembrie 2015

Cum poţi să previi boala Alzheimer foarte simplu

08.29.2015 |
0 Comentarii
Boala Alzheimer poate fi prevenită printr-un stil de viaţă sănătos, potrivit unui studiu care a identificat nouă factori de risc pentru dezvoltarea acestei maladii degenerative a memoriei, informează nydailynews.com.
Obezitatea, nivelul scăzut de educaţie, diabetul de tip 2, îngustarea arterei carotide în zona gâtului, depresia, tensiunea arterială ridicată, un nivel ridicat al unui anumit aminoacid şi fragilitatea organismului sunt puse de acest studiu în legătură cu două treimi dintre cazurile de Alzheimer la nivel mondial.
Conexiunile cu fumatul şi diabetul au fost observate în special la populaţiile asiatice.
Autorii subliniază faptul că datele cercetării au indicat existenţa unei corelaţii între aceşti factori şi nu a unei relaţii de cauzalitate.
Totuşi, datele din acest studiu au arătat că indivizii ar putea beneficia de pe urma corelării factorilor de risc cu potenţial modificabil, a declarat conducărorul studiului dr. Jin-Yu Tai, specialist în neurologie la University of California din San Francisco şi senior editor la "Journal of Alzheimer's Disease".
Cercetătorii au analizat datele cuprinse în 323 de alte studii efectuate pe această temă între anii 1968 şi 2014 şi au publicat concluziile lor în "Journal of Neurology, Neurosurgery & Psychiatry".
Se estimează că în SUA suferă de maladia Alzheimer aproximativ 5,3 milioane de locuitori, mai notează nydailynews.com.
Sursa: Agerpres

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu