ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

vineri, 17 octombrie 2014

Ce boli semnalează durerile în gât?

Vremea de octombrie continuă să ne pună la încercare rezistența organismului. Pentru că dimineața avem parte de ceață și temperaturi scăzute, iar la amiază de razele mult așteptate ale soarelui, ne este destul de dificil să găsim un echilibru între îmbrăcămintea adecvată și temperatura de afară. Și cum în jurul nostru „roiesc” peste 200 de virusuri responsabile de infecții respiratorii, suferințele de sezon devin inevitabile. Cele mai frecvente dintre acestea sunt durerile în gât, pentru că majoritatea virusurilor se cantonează la nivelul amigdalelor, faringelui sau laringelui. Plantele medicinale sunt de un real ajutor în aceste cazuri. Gălbenelele, cătina, bergamota, precum și propolisul sunt considerate „anestezice” naturale care calmează rapid durerile în gât.
Ce boli semnalează durerile în gât?
„Mă doare în gât!” Cine nu pronunță aceaste cuvinte măcar o dată în sezonul rece? Puțini știu însă ce afecțiuni se ascund în spatele acestei suferințe frecvente. Durerea la nivelul gâtului este provocată în majoritatea cazurilor de inflamația mucoasei respiratorii. Aceasta apare de obicei din cauza virusurilor (80%), bacteriilor sau fungilor.
Durerile acute de gât se caracterizează prin:

  1. înroșirea și umflarea amigdalelor și/sau faringelui;
  2. senzație de usturime și/sau uscăciune  în gât;
  3. dificultăți la înghițire;
  4. răgușeală.
Cele mai frecvente boli manifestate prin durere în gât sunt: amigdalita, faringita și laringita. Amigdalita este o inflamație de origine infecțioasă (virală sau bacteriană) a amigdalelor. Debutează cu senzație de usturime în gât, apoi apare durerea la înghițire, iar uneori durerile iradiază spre urechi. Acestea pot fi însoțite de febră, stare de oboseală, tuse, mărirea ganglionilor, vărsături… Amigdalita bacteriană este foarte frecventă la copii între 5 și 15 ani. Faringita este inflamația faringelui. Este una dintre cele mai comune afecțiuni din sfera ORL și poate afecta pe oricine, adulți sau copii. Ea se manifestă prin dureri în gât, febră, dificultăți la înghițire, dureri la nivelul urechilor. Deseori, ganglionii limfatici ai gâtului sunt umflați. Faringita poate fi însoțită de otită acută, sinuzită sau bronșită acută. Cel mai frecvent este de origine virală. La copii, se dezvoltă mai ales în partea superioară a faringelui (rino-faringe). Rino-faringita acută este cea mai frecventă boală a copilăriei. Laringita reprezintă inflamația laringelui și a corzilor vocale. Ea se manifestă prin răgușeală și dureri în gât, asociate cu tuse seacă, nas înfundat, dificultăți respiratorii. Cazurile de laringită sunt foarte frecvente în perioada noiembrie-mai. În majoritatea cazurilor, laringitele sunt provocate de virusuri, dar pot fi și bacteriene.
Cum ne ajută remediile naturale?


Există 3 uleiuri din plante medicinale care se dovedesc de mare ajutor pentru calmarea durerilor în gât, dar și pentru stimularea sistemului imunitar. Administrate împreună, sub formă de spray, uleiurile de gălbenele, de cătină și de bergamotă acționează astfel:
  1. Protejează și umidifică mucoasa respiratorie
  2. Stimulează imunitatea și ne ajută să învingem virusurile și bacteriile
  3. Diminuează inflamația și îndepărtează durerea de gât
  4. Asigură vindecarea rapidă
Iată care sunt proprietățile terapeutice ale uleiurilor de gălbenele, de cătină și de bergamotă:
  1. Uleiul de gălbenele – are efect antiinflamator și acțiune antialergică. Reduce durerea, oprește răspândirea infecției, reduce mâncărimea, îndepărtează disconfortul la înghițire și accelerează procesul de vindecare.
  2. Uleiul de cătină – are efect antibacterian și antiinflamator, stimulează procesul de regenerare. Acționează asupra bacteriilor, reduce durerea și răspândirea infecției, reduce edemul, senzația de mâncărime, îndepărtează disconfortul la înghițire.
  3. Uleiul de bergamotă – stimulează imunitatea și acționează ca un agent de răcire. Reduce disconfortul la nivel local și accelerează procesul de regenerare a mucoasei respiratorii.
Propolisul – cel mai puternic antibiotic natural
În cazul laringitei, soluția naturală care și-a dovedit pe deplin eficiența o reprezintă un spray pe bază de propolis și tinctură de gălbenele. Aceasta este combinația ideală în cazul durerilor în gât însoțite de răgușeală și dificultăți respiratorii, deoarece îmbină cele mai bune proprietăți de vindecare ale propolisului și gălbenelelor.
  1. Propolisul este considerat cel mai puternic antibiotic natural. Acesta dezinfectează mucoasa respiratorie, distrugând bacteriile, virusurile și fungii. Propolisul este de asemenea recunoscut pentru proprietatea de a stimula sistemul imunitar. Totodată, are efecte analgezice și antiinflamatoare, fiind foarte eficient pentru îndepărtarea durerii în gât. Propolisul acționează ca un adevărat anestezic local.
  2. Tinctura de gălbenele are proprietăți antiinflamatoare dovedite și este folosită cu succes în cazul durerilor de gât pentru a limita extinderea infecției și pentru a reduce inflamația. De asemenea, gălbenelele au efecte cicatrizante și regeneratoare, grăbind vindecarea țesuturilor deteriorate. Tinctura de gălbenele contribuie și ea la stimularea imunității locale.
  3. Doctorul zilei

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu