ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

vineri, 12 septembrie 2014


 Ce spune scrisul de mână despre sănătatea ta
Ce spune scrisul de mână despre sănătatea ta
Grafologia există încă din Antichitate și are ca scop stabilirea personalităţii unei persoane, în funcţie de scrisul său. Dar scrisul de mână spune mai multe decât ai putea crede. Este un proces care începe cu un gând și se transformă într-un impuls nervos, ce coboară spre gât, braţ, mână și degetele care ţin stiloul. Nu contează ce scrii, ci cum scrii. Numeroase studii au stabilit o legătură între scrisul de mână și starea de sănătate.

Ce scrii vine din conștient, în timp modul în care scrii este determinat de subconștient. Atunci când analizezi scrisul unei persoane, te uiţi după arcurile de sus ale literelor, cele de jos, mărimea scrisului, presiunea, dacă forma literelor este ascuţită sau rotundă, unde sunt tăiate literele, unde sunt punctele. Scrisul de mână nu poate fi folosit pentru stabilirea unui diagnostic, însă te poate ajuta să îţi faci o idee despre starea ta de sănătate.
Cercetătorii au descoperit că orice, de la sarcină, la schizofrenie, probleme ale tiroidei sau tendinţe suicidale, cancer sau Parkinson, boli psihice, poate fi detectat în scrisul de mână al unei persoane.
Tremurături

Dacă ai scris mereu frumos și organizat, dar ai observat că, în ultima vreme, aspectul literelor s-a deteriorat vizibil, nu da vina doar pe computer. Un tremurat apărut în timp ce scrii de mână poate detecta numeroase probleme, de la boli grave, precum Parkinson, la unele care nu îţi pun viaţa în pericol, cum este Tremurătura Esenţială. Diferenţa dintre cele două este dată de faptul că, în ultimul caz, mâna nu va mai tremura, atunci când se sprijină de ceva. Lasă-ţi mâna să se odihnească pe foaie,a tunci când te pregătești să scrii, și observă dacă se oprește din tremurat.
Tensiunea arterială și scrisul de mână

Atunci cânt literele tale au mărimi diferite, ar putea fi un semn de tensiune arterială ridicată.
Cum detectezi bolile psihice

Scrisul de mână se schimbă, pe măsură ce psihicul unei persoane se deteriorează. Printre primele semne se numără: literele încep să fie neregulate și apar tremurături în timpul scrisului. În plus, viteza de scris se reduce.
Depresia sau schizofrenia sunt afecţiunile cel mai ușor de detectat în scrisul de mână. Când înclinarea literelor variază într-o propoziţie ori în același cuvânt, este un semnal că scriitorul nu este în permanenţă în contact cu realitatea.
Aproape toată lumea are cel puţin un semn de depresie în scrisul de mână, așa că nu te îngrijora. Fă-ţi probleme atunci când observi mai multe semne îngrijorătoare în scrisul cuiva.
Niciodată nu îţi tăia numele, atunci când semnezi. Cei care fac asta cred, în subconștient, că nu merită să preia controlul vieţii lor și vor căuta, în cele din urmă, metode de auto-distrugere.
Scrisul înlinat este un alt semn de depresie.
O codiţă apărută la ultima literă a unui cuvânt, îndreptată spre stânga și care îl acoperă ca un scut protector, denotă oboseală emoţională. Scriitorul s-a săturat să aibă grijă de ceilalţi și caută pe cineva care să îi ofere protecţie și atenţie.
Dacă observi o buclă în codiţa de la „d”, scriitorul este extrem de aspru cu sine, mai ales când se uită în oglindă. Acesta este un semn că persoana trebuie să aibă mai multă grijă de corpul său și de sănătatea sa psihică.
Scrisul de mână și sarcina

Deși nu este o boală, sarcina poate fi determinate de scrisul de mână al unei femei, spun cercetătorii. Potrivit acestora, chiar înainte de apariţia simptomelor fizice, poate fi observant un punct mic în scrisul de mână al persoanei însărcinate. Specialiștii susţin că „punctul de sarcină” poate fi observant în primele 48 – 72 de ore de la concepţie și apare, de obicei, în zona literelor a, n, o și w.

Autor: Unica.ro
Sursa: www.unica.ro  Joi, 11 Septembrie 2014

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu