ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

joi, 28 august 2014

Mituri despre apendicită

Autor: Paula Rotaru
Studiile arată că 2 din 20 de persoane trec prin operaţia de apendicită mai devreme sau mai târziu în viaţă iar întrebările privind această afecţiune nu contenesc să apară, mai ales dacă luăm în calcul numeroasele zvonuri şi mituri care circulă prin viu grai ori prin mediul virtual.
Tocmai de aceea, ne-am propus ca în următoarele rânduri să luăm rând pe rând aceste mituri şi să aducem la lumină adevărul.
 

În primul rând, haideţi să aflăm ce este de fapt apendicita. Apendicita reprezintă o inflamaţie a apendicelui, un mic organ, dacă îl putem numi aşa, care are forma unui săculeţ şi care este situat în imediata apropiere a intestinului gros.
Ca urmare, probabil (vom afla în continuare dacă aceasta este cauza reală), a unei alimentaţii nesănătoase, acest săculeţ creşte în volum şi acumulează mult lichid care nu este drenat corespunzător şi poate duce la dureri abdominale intense sau, şi mai grav, la infecţii care pot favoriza apariţia peritonitei, o complicaţie cu potenţial fatal. De aceea, este esenţial să trataţi durerile apărute în zona abdomenului cu foarte mare atenţie şi să vă adresaţi medicului dacă sesizaţi un astfel de disconfort pentru a se interveni de urgenţă în caz de nevoie.

De regulă, inflamaţia apendicelui apare frecvent între 10-30 de ani, însă nici după această vârstă nu suntem feriţi, femeile fiind de aproape 3 ori mai expuse acestei afecţiuni în comparaţie cu bărbaţii.

Apendicita: simptome

Principalele simptome ale inflamaţiei apendicelui constau în: durere localizată iniţial în partea superioară a abdomenului, care se deplasează ulterior în partea dreaptă a acestuia, lipsa poftei de mâncare, febră, stări frecvente de greaţă şi scaun anormal (diareic sau constipativ).
Cât priveşte factorii de risc care pot favoriza inflamarea apendicelui, iată ce este adevărat şi ce este doar mit.

Mituri şi adevăruri despre apendicită

1 - Seminţele de floarea-soarelui mâncate cu coajă şi sâmburii din fructe şi legume sunt principala cauză a apendicitei
Acesta este principalul vinovat, după spusele multor specialişti, ceea ce-i confirmă mitului  o mare doză de veridicitate.
Potrivit acestora, aceste seminţe, sâmburi şi alte componente dure ajung în tractul digestiv şi se calcifiază pe parcursul timpului ducând la un blocaj al  intestinului gros. Astfel apar inflamaţii ale mucoasei apendicelui din cauza bacteriilor care se acumulează pe porţiunea respectivă, printre care putem enumera salmonella, yersinia sau shigella.
Însă există şi păreri care contrazic această afirmaţie şi care afirmă că simpla prezenţă a acestor mici seminţe nu poate bloca orificiul apendicelui. Tocmai de aceea este recomandat consumul frecvent de alimente bogate în fibre (cereale integrale, condimente, seminţe de in, ovăz, nuci, fasole, linte dovlecei, conopidă, varză, broccoli, mere, pere, portocale, banane etc.), care au capacitatea de a stimula tranzitul intestinal şi de a favoriza eliminarea materiilor fecale în totalitate, scăzând semnificativ riscul de inflamaţie a colonului şi, implicit, a apendicelui.

Prin urmare, mitul conform căruia dacă mâncăm seminţe întregi şi sâmburi este oarecum adevărat, în condiţiile în care nu avem o alimentaţie echilibrată, bazată pe fructe şi legume cu conţinut crescut de fibre.
Acum, că am lămurit acest aspect al cauzei apendicitei, să descoperim şi alte mituri care privesc, de această dată, operaţia de apendicită şi perioada de după intervenţia chirurgicală, deoarece şi în jurul acestui subiect planează multe zvonuri mai mult sau mai puţin adevărate.
2 - Unul dintre aceste mituri priveşte secreţia uneri cantităţi mici de sânge sau fluid, despre care se consideră că nu este tocmai normal.
Specialiştii vin şi de această dată cu explicaţia medicală corectă şi ne spun că orice secreţie apărută după operaţie este perfect normală, termenul medical atribuit acestui fluid fiind de serom (lichid acumulat sub piele). Acest lichid nu semnalizează o neatenţie a chirurgului în procesul de închidere a operaţiei, ci mai degrabă un semn că organismul se vindecă mai repede şi prin acest fenomen se cicatrizează rana.

Multe persoane se sperie când observă că se scurge un lichid în jurul operaţiei şi asociază acest lucru cu o complicaţie însă, iată, părerile avizate infirmă această temere. Pentru a scăpa de toate grijile, cel mai bine este să mergeţi la medic, care vă poate explica pe larg aceste aspecte.

3 - O altă întrebare pe care cititorii ne-o adresează frecvent este cea legtă de îndepărtarea bandajului protector care acoperă incizia realizată în cadrul apendicectomiei. Mulţi pacienţi cred că dacă scot bangajul după o săptămână de la operaţie sunt mai predispuşi la infecţii şi cred că ar fi mai indicat să ţină zona acoperită cât mai mult timp.
Însă acest lucru nu este tocmai recomandat, deoarece, spun experţii, ţesuturile se vindecă în decursul unei săptămâni sau, cel mult două, fapt pentru care nu se justifică păstrarea bandajului pe o perioadă mai mare de timp. Ba din contră, bandajul ţinut mult timp pe rană împiedică vindecarea şi, de asemenea, dacă nu este schimbat zilnic se poate murdări şi poate favoriza dezvoltarea bacteriilor în zona respectivă, îngreunând procesul de cicatrizare.

4 - Un alt aspect semnalat este cel legat de durerile survenite după operaţie în timpul strănutului, râsului sau la schimbările bruşte de temperatură. Aceste simptome sunt, şi de această dată, perfect normale deoarece, în momentul cicatrizării ţesuturilor, nervii superficiali de la suprafaţa pielii devin hipersensibili şi astfel favorizează apariţia disconfortului.
Desigur, dacă este o durere abia sesizabilă nu este cazul să vă îngrijoraţi, însă dacă aceasta devine cronică şi se manifestă cu înţepături sau cu senzaţia de împunsătură puternică în zona respectivă este cazul să faceţi o vizită la medic pentru investigaţii amănunţite.
5 - Şi exerciţiile fizice intense fac subiectul unor dezbateri aprinse în ceea ce priveşte activitatea post-apendicită. Mai exact, antrenamentele intense la sală care, conform medicilor, ar trebui evitate pentru cel puţin o lună de la intervenţia chirurgicală.
6 - Iar ultimul, dar nu cel din urmă zvon, pentru că vor apărea cu siguranţă multe altele, este cel potrivit căruia ar exista anumite medicamente care să rezolve problema inflamaţiei apendicelui, fără a se ajunge la bisturiu. Din păcate însă, acest mit este şi va rămâne un mit pentru că singura soluţie este, fără doar şi poate, intervenţia chirurgului.
Cel puţin deocamdată, pentru că ştiinţa evoluează într-un ritm ameţitor şi, numai mâine nu-i poimâne, geniile în cercetare medicală vor descoperi, să sperăm, un leac nedureros pentru această problemă spinoasă.
Rămâne însă valabilă zicala conform căreia e mai bine să previi decât să tratezi, deci ţineţi cont de sfaturile legate de regimul alimentar prezentate la începutul articolului şi nu ezitaţi să programaţi o întâlnire la cabinetul medicului pentru orice  temere legată de sănătatea dumneavoastră.

Citește și:
Regim dupa operatia de apendicita
Apendicita - cauze, simptome, tratament
Tabletele cu acay berry si dieta dupa apendicita

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu