ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

luni, 21 iulie 2014

Ce efect uimitor poate avea o ceașcă de cafea

Au fost descoperite și alte beneficii ale cafelei

O ceașcă de cafea stimulează circulația în micile vase de sânge -un indicator suplimentar al beneficiilor cofeinei asupra sănătății pus în evidență de un grup de cercetători de la Universitatea Ryukyu din Japonia, relatează
Ei și-au desfășurat studiul pe voluntari cu vârste între 22 și 33 de ani, care au fost examinați după ce au băut cafea, cafea fără cofeină sau niciuna dintre ele. Cafeina crește ușor, dar evident, debitul sanguin în vasele de sânge foarte mici, exercitând o acțiune favorabilă asupra pereților lor interni. Efectul ține ceva mai mult de o oră.


Microcirculația joacă un rol esențial: rețeaua de mici vase sanguine alimentează țesuturile și organele cu oxigen și nutrienți și evacuează deșeurile metabolice. Prin urmare, dacă microcirculația este perturbată, poate fi afectată funcționarea organismului și invers, când este performantă, întregul organism se comportă mai bine.
Acest element se adaugă la concluziile multor altor studii care au pus în evidență avantajele consumului rezonabil de cafea în ceea ce privește scăderea riscului de insuficiență cardiacă, accident vascular cerebral (AVC) și boli coronariene. Autorii studiului explică acest impact asupra microcirculației sanguine prin acțiunea anti-inflamatoare a cofeinei, arătând că doza indicată este două-patru cești pe zi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu