ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

sâmbătă, 5 iulie 2014

Banalul ARDEI GRAS are BENEFICII MIRACULOASE
Banalul ARDEI GRAS are BENEFICII MIRACULOASE Ardeiul gras- una dintre legumele de sezon care ar trebui să fie prezente zilnic în farfuriile noastre. Având un preţ accesibil, el poate fi încorporat în numeroase mâncăruri, salate sau aperitive, iar pe lângă gustul proaspăt și textura interesantă, are puţine calorii (doar 29 kcal în 100gr). Nativi Mexicului și ţărilor din America de Sud, ardeii dulci și-au făcut loc în bucătăriile europenilor începând cu 1433, când primele seminţe au fost aduse în Spania din Lumea Nouă, ajungând ulterior în Africa și Asia. Astăzi, China este cel mai mare producător mondial de ardei dulci. În continuare, aveţi câteva dintre cele mai importante beneficii ale ardeiului:

- Considerat printre cele mai sănătoase alimente din lume, ardeiul gras are în compoziţia sa o gamă largă și variată de antioxidanţi și fitonutrienţi precum: luteină, quercitină, betacaroten, zeaxantină, acid ferulic etc. Într-un singur ardei gras găsim 1500 micrograme de betacaroten, de trei ori mai mult decât într-un morcov de dimensiuni medii. Antioxidanţii protejează împotriva radicalilor liberi, previn cancerul și întăresc răspunsul organismului epuizat la perioade de stres. Aportul săptămânal de antioxidanţi poate scădea stresul oxidativ și preveni inflamaţia cronică.

- Ardeiul proaspăt este o sursă excelentă de vitamina C, care, după cum știm, nu este stocată de organism, fiind necesar să consumăm zilnic alimente ce au această vitamină în compoziţie. În ardeiul gras roșu găsim cea mai mare concentraţie de vitamina C, în 100gr avem 200% din necesarul zilnic.

- De asemenea, banalul ardei aduce organismului o cantitate mare de vitamina A, în 100gr avem aproape 20% din necesarul zilnic. Împreună cu betacarotenul și luteina conţinute, vitaminele A, C și E din compoziţie formează un adevărat cocktail nutriţional de excepţie, toate astea în doar 100gr ardei.

- În ardei mai găsim și vitaminele B6 și B2, care facilitează metabolismul celulelor și buna funcţionare a sistemului nervos central.

Curiozităţi despre ardei: ardeiul este, de fapt, un fruct nu o legumă, la fel ca și roșiile. Face parte din marea familie a ardeilor, fiind cea mai dulce varietate, la capătul opus aflându-se rudele sale picante precum chili, jalapeno sau pablano, a căror iuţime e măsurată pe scara Scolville.


Autor: Ziarulring.ro
Sursa: www.ziarulring.ro  Sambata, 5 Iulie 2014

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu