ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

miercuri, 11 iunie 2014

Soia, alimentul care te scapă de bufeuri
Soia, alimentul care te scapă de bufeuri Instalarea menopauzei aduce o serie de schimbări în viaţa femeilor atât la nivel psihologic, cât și fizic. Bufeurile se numără printre neplăcerile majore ale acestui fenomen, însă pot fi combătute prin metode simple.
Menopauza se instalează în jurul vârstei de 50 de ani, iar senzaţiile bruște de căldură, asociate cu transpiraţie abundentă, sunt greu de suportat. Însă există o serie de remedii naturale care ajută la depășirea acestor neplăceri.

Menopauza indusă chirurgical are aceleași simptome
"Majoritatea femeilor se confruntă, la menopauză, cu senzaţii bruște de căldură, în special în zona capului și a gâtului, asociate cu transpiraţii bruște și abundente, în general reci. Acestea sunt bufeurile. Vă simţiţi pielea foarte caldă, chiar vi se poate înroși faţa și se poate instala acneea. Menopauza are aceleași simptome, indiferent dacă s-a instalat fiziologic sau a fost indusă chirurgical, ca urmare a unei histerectomii", explică dr. Laurenţiu Luca.

Soia ne reglează hormonii
Oamenii de știinţă susţin că bufeurile pot fi combătute prin consumul de soia. Acest aliment are proprietatea de a ne regla hormonii dacă îl vom consuma zilnic timp de o lună. Indiferent dacă optaţi pentru germeni de soia adăugaţi în salate, beţi lapte de soia, mâncaţi brânză tofu sau orice alt preparat din soia, izoflavonoizii din acest aliment vor echilibra balanţa hormonală din organism. Pentru a obţine aceste rezultate, trebuie să mâncaţi 200 g de tofu pe zi sau să luaţi un supliment de 50 g de izoflavonoizi.

Salvia, inamicul transpiraţiei
Pentru a scăpa de neplăcutele transpiraţii specifice menopauzei, trebuie să beţi, de trei ori pe zi, câte o cană de apă în care aţi adăugat trei picături de tinctură de salvie. Proprietăţile astringente ale salviei vor diminua transpiraţia.

Trei măsuri eficiente
-Mâncaţi frecvent fructe de pădure pentru că acestea reglează nivelul de progesteron din organism.

-Renunţaţi la cafea, tutun, alcool și condimente.

-Consumaţi frecvent carne de pui și pește și luaţi vitamina D și calciu pentru a vă menţine oasele sănătoase.

"O cură de vitamina C este eficientă în tratarea bufeurilor." - Dr. Laurenţiu Luca
"Stresul poate amplifica bufeurile" - dr. Laurenţiu Luca
30 de minute este durata unei reprize de bufeuri.

Autor: Ziarulring.ro
Sursa: www.ziarulring.ro  Miercuri, 11 Iunie 2014

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu