ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

sâmbătă, 21 iunie 2014

Afinele, leacul ideal pentru stomac
Afinele, leacul ideal pentru stomac
Compoziţia chimică a afinelor este extrem de bogată, la fel de complexă fiind și utilizarea lor terapeutică, recunoscută încă din Antichitate. Dr. Ovidiu Bojor ne spune azi ce beneficii aduc pentru sănătate.
Datorită conţinutului în taninuri și acizi organici, afinele proaspete sau uscate au un rol important în tratamentul enterocolitelor, dizenteriei și colibacilozei (sindrom entero-renal).
Printr-o acţiune complexă a componentelor (taninuri - substanţe colorante - substanţe fitoncide), dezvoltarea colibacililor (cauza diareii de fermentaţie) poate fi oprită într-o singură zi cu ajutorul extractului de afine. Proprietăţile bacteriostatice și bacteriolitice se menţin și după uscarea fructelor.
Prezenţa glicozidelor antocianice explică eficienţa afinelor în afecţiunile aparatului circulator și în special ale ochilor.
Au o acţiune anticatarală în diversele stări inflamatorii ale tubului digestiv și ale aparatului respirator.
Sunt utilizate în hemoragiile datorate fragilităţii pereţilor vasculari, purpure, tulburări circulatorii (varice, arterite, sechele de flebită, afecţiuni coronariene, sechele de infarct), recomandându-se și în ateroscleroză.
Prezenţa taninurilor le recomandă, sub formă de gargarisme, în faringite, stomatite, afte, candidoze locale.
Au rol de regenerare a celulei hepatice, rol hipoglicemiant (fiind utile ca diabetice), acţiune antihelmintică (în special în oxiuriază), acţiune antieczematoasă.
În toate aceste afecţiuni, afinele pot fi folosite ca atare, sub formă de decoct, macerat la rece, sirop, cidru, extracte etc.

Autor: Click.ro
Sursa: www.click.ro  Joi, 19 Iunie 2014

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu