ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

sâmbătă, 5 aprilie 2014

 Uleiul de măsline, cel mai falsificat produs alimentar. Mii de litri opriţi de la vânzare în România
Uleiul de măsline, cel mai falsificat produs alimentar. Mii de litri opriţi de la vânzare în România La cel mai recent control al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia consumatorilor, 22% din uleiul de măsline verificat nu se încadra în prevederile legale în vigoare.
Obţinerea uleiului de măsline extravirgin, de calitate, durează mult și este costisitoare. Pe de altă parte, falsificarea lui este rapidă, ieftină și bănoasă. Iar în prezent, problema înșelătoriilor cu ulei de măsline vizează întreaga lume.
În România, în perioada 17-28 februarie, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a descoperit că 152 de operatori economici care comercializau ulei de măsline (din 319 controlaţi), adică aproximativ 48%, nu respectau prevederile legale în vigoare. A fost verificată o cantitate totală de circa 24.000 de litri de ulei de măsline, din care 5.400 de litri nu se încadrau în prevederile legale în vigoare.
Pentru analize, s-au prelevat 26 de eșantioane de ulei de măsline, iar 3 dintre acestea, adică 11,54% nu erau conforme. Cele trei eșantioane necorespunzătoare aveau compoziţie în acizi grași asemănătoare cu uleiul de floarea-soarelui, ceea ce indica falsificarea acestuia.
Eșantioanele au fost analizate de CNIEP LAREX. În urma acestor controale, ANPC a dispus oprirea temporară de la comercializare a peste 4.800 de litri de ulei de măsline, în valoare de 95.000 de lei și oprirea definitivă și scoaterea de la comercializare a numai 35 de litri de ulei de măsline.
Au fost aplicate 147 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 87 amenzi în valoare de 25.000 lei și 60 de avertismente pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.
Escrocherie la nivel mondial
69% din uleiul de măsline importat în Statele Unite ale Americii nu corespunde standardelor înalte prevăzute pentru uleiul de măsline extravirgin, potrivit unui articol recent publicat de „New York Times“.
Cu ajutorul unei infografii interesante, „New York Times“ ilustrează modul în care este falsificat uleiul de măsline. La unele rafinării, uleiul de măsline este „diluat“ cu uleiuri mult mai ieftine, cum este cel de soia. Alţi producători merg mai departe: amestecă mai multe uleiuri vegetale cărora le adaugă betacaroten și clorofilă pentru a le controla culoarea și aroma.
De altfel, în 2008, poliţia italiană a arestat peste 60 de persoane și a închis peste 90 de ferme și rafinării care falsificau uleiul de măsline extravirgin.
Cum să alegi uleiul de măsline cu cele mai mici riscuri
  • Un criteriu relativ sigur este, din păcate pentru buzunarele noastre, preţul. Cu cât plătești mai mult pentru o sticlă de ulei de măsline extravirgin, cu atât șansele să fie cu adevărat de calitate sunt mai mari.
     
  • Cumpără doar uleiul de măsline ambalat în sticle închise la culoare sau în butoiașe metalice, fiindcă lumina afectează calitatea produsului.
     
  • Culoarea uleiului de măsline propriu-zis nu este un criteriu al calităţii produsului. Acesta diferă de la verde la auriu datorită măslinelor folosite.
     
  • Mirosul și gustul, în schimb sunt criteriile poate cele mai importante în alegerea uleiului de calitate. Evită-l pe cel care miroase a rânced, a mucegai, care are gust metalic, de ars sau de carton. Gustul uleiului de măsline extravirgin real este puternic, fructat, piperat, amar și uneori înecăcios. Aciditatea uleiului extravirgin trebuie să fie sub 0,8.
     
  • E bine să cumperi uleiul de măsline cât mai aproape de data de culegere a măslinelor (unele sticle au înscrisă data recoltării măslinelor). Dacă nu au precizată această dată, uită-te după data expirării. Termenul de valabilitate ar trebui să fie de doi ani de la data îmbutelierii.
     
  • Unii termeni ca „ulei de primă presă“ sau „presat la rece“ creează confuzie. Cum în majoritatea cazurilor, uleiul de măsline extravirgin modern se produce prin centrifugare, termenul „presat“ este, din start, impropriu. Uleiul de măsline extravirgin este, obligatoriu, obţinut din prima procesare a pastei de măsline.
     
  • Atenţie la etichetă! Etichetarea uleiurilor de măsline cuprinde, în mod clar, în plus faţă de denumire, următoarele informaţii privind categoria de ulei:
     
(a) pentru uleiul de măsline extravirgin: „ulei de măsline de categorie superioară obţinut direct din măsline și exclusiv prin procedee mecanice“;
(b) pentru uleiul de măsline virgin: „ulei de măsline obţinut direct din măsline și exclusiv prin metode mecanice“; 
(c) pentru uleiul de măsline compus din uleiuri rafinate de măsline și uleiuri de măsline virgine: „ulei cu un conţinut exclusiv de uleiuri de măsline care au suferit un tratament de rafinare și uleiuri obţinute direct din măsline“; 
d) pentru uleiul din turte de măsline: „ulei cu un conţinut exclusiv de uleiuri obţinute prin tratarea produsului obţinut în urma extracţiei uleiului de măsline și uleiuri obţinute direct din măsline“ sau „ulei cu un conţinut exclusiv de uleiuri obţinute prin transformarea turtelor de măsline și uleiuri obţinute direct din măsline“.

Autor: Adevarul.ro
Sursa: adevarul.ro  Joi, 3 Aprilie 2014

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu