ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

sâmbătă, 29 martie 2014

Lavanda este mai eficientă decât medicamentele. Iată în ce boli e utilă
 Lavanda este mai eficientă decât medicamentele. Iată în ce boli e utilă Cercetătorii austrieci au descoperit că lavanda funcţionează mai bine decât antidepresivele în cazul pacienţilor cu tulburări de anxietate.
Pacienţii care au luat un supliment cu lavandă administrat pe cale orală, au avut niveluri mai scăzute de anxietate decât persoanele cărora li s-au administrat medicamente placebo sau antidepresive, au descoperit cercetătorii austrieci.
Studiul, cu o durată de zece săptămâni, efectuat de Facultatea de medicină din Viena și de alte centre medicale, a evaluat peste 500 de persoane diagnosticate cu tulburări de anxietate.
Conform rezultatelor, rata anxietăţii a scăzut cu 14,1% pentru grupul de pacienţi care a primit suplimente cu lavandă, cu 11,3% pentru cei cărora li s-au administrat antidepresive, cum ar fi Paxil, și cu 9,5% pentru cei care au primit medicamente placebo.
Cercetătorii consideră că lavanda, ca și Paxilul, acţionează asupra substanţelor chimice din creier ce controlează anxietatea și are mai puţine efecte secundare decât antidepresivele prescrise în mod obișnuit.
Lavanda scade tensiunea
Tot uleiul esenţial de lavandă îţi îmbunătăţește circulaţia sanguină și scade hipertensiunea arterială.
Reduce balonarea
Antioxidantul prezent în lavandă ajută la refacerea stomacului, mai ales în cazul în care ai luat anterior antibiotice, susţine Christine Gerbstadt, purtătoarea de cuvânt a Academiei de Nutriţie și Diete din Chicago, SUA. În acest caz, poţi folosi lavandă uscată, ce se găsește în comerţ că ingredient culinar. Se pune în iaurt și se consumă împreună cu acesta.
Alungă durerea de cap
Uleiul de lavandă are proprietăţi antiseptice și antiinflamatoare. Așadar, durerea de cap poate trece nu doar cu ajutorul pastilelor, ci și dacă se masează ușor tâmplele cu câteva picături din acest ulei. Același produs și-a dovedit utilitatea și în cazul somnului – câteva picături puse pe pernă asigurând un somn liniștit, întrucât aromă are o mare putere în alungarea stresului.
Potrivit:www.doctorulzilei.ro

Autor: Doctorulzilei.ro
Sursa: www.doctorulzilei.ro  Vineri, 28 Martie 2014

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu