ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

duminică, 9 martie 2014

Două uleiuri esenţiale sunt mai eficiente decât antibioticele
Două uleiuri esenţiale sunt mai eficiente decât antibioticele
Soluţii naturale pentru combaterea gripei

Atunci când antibioticele se dovedesc ineficiente, anumite uleiuri esenţiale luptă cu succes împotriva atacurilor virale. Din luna noiembrie, circa un milion de francezi s-au îmbolnăvit de o gripă deosebit de virulentă. Medicii sunt îngrijoraţi îndeosebi de complicaţii ale gripei – infecţiile pulmonare, scrie Le Point.
În acest an, din cele 338 cazuri de internări la reanimare, majoritatea aveau un virus de tip A, cel mai de temut dintre virușii gripali. Complicaţiile și decesele (27 în acest an) afectează mai ales persoanele cu risc (boli pulmonare — astm—, obezitate, boli cardiace și diabet).
Virusul gripei se modifică în fiecare an și își schimbă mijloacele de atac, fenomen care îngreunează protecţia prin vaccin. În afara unor cazuri excepţionale de complicaţii, uleiurile esenţiale pot avea un rol pozitiv în strategia de prevenire și în cazul contaminării. Toate au, în proporţii diferite, proprietăţi antivirale, ceea ce le face deosebit de interesante în cazul virusului gripei, atunci când antibioticele sunt ineficiente (nu acţionează asupra bacteriilor). Uleiurile esenţiale, prin mecanismul lor de acţiune, au în general aceeași eficienţă în fiecare an, oricare ar fi recompoziţia anuală a virusului.
Pierre Franchomme, cercetător și specialist recunoscut în uleiuri esenţiale de 40 de ani, vorbește despre strategia lui împotriva gripei. Prima direcţie de acţiune este întărirea apărării naturale a organismului pentru învingerea gripei, stimulând activitatea acelor ‘natural killers’, agenţi din limfocite (globule albe). Susţinându-le, se mărește capacitatea organismului de apărare împotriva intrușilor. Potrivit lui Franchomme, uleiul esenţial în acest domeniu este cel de piper negru. Fără contraindicaţii și fără a ustura, se recomandă adulţilor să ia câte două picături (nu mai mult) pe o pastilă neutră sau pe o bucată de zahăr de două ori pe zi, ca mijloc de prevenţie și de trei-patru ori în prima fază a gripei. Cercetătorul amintește și eficienţa antivirală a vitaminei C luată în doze mari, recomandând iarna consumul regulat de citrice.
Virusul gripei poate fi neutralizat prin inhalarea de ulei esenţial de coajă de lămâie și pin. ‘Gripa afectează în primul rând căile respiratorii aeriene, așa că inhalarea de uleiuri esenţiale antivirale rămâne una din metodele cele mai simple și mai eficiente’, arată cercetătorul. Cele două uleiuri sunt potrivite și pentru adulţi, și pentru copiii de peste doi ani (femeile însărcinate, în schimb, trebuie să ceară sfatul medicului înainte să recurgă la aromoterapie). Sunt suficiente câteva picături de ulei esenţial de coajă de lămâie și/sau de pin într-un difuzor sau un inhalator clasic și inahalarea de două-trei ori pe zi, câte 15 minute.
Alături de uleiurile esenţiale, în panoplia antigripală pot fi folosite și trei-patru căni de ceai de flori de soc pe zi. Socul, cunoscut încă din antichitate pentru proprietăţile sale medicinale, este recunoscut astăzi pentru virtuţile sale antivirale și antibacteriene.

Autor: Doctorul zilei

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu