ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

sâmbătă, 8 februarie 2014

Cei mai aprigi dușmani ai inimii
Cei mai aprigi dușmani ai inimii Factorii care duc la declanșarea bolilor de inimă sunt multipli. Unii, precum moștenirea genetică sau vârsta, nu pot fi modificaţi, dar alţii pot fi preveniţi. Iată care sunt aceștia!
Hipertensiunea este cel mai mare risc
Poate fi prevenită sau tratată cu succes dacă este diagnosticată din timp și este urmat întocmai tratamentul prescris de medic. Se consideră că ai tensiune dacă presiunea sistolică a sângelui depășește 140 mmHg, sau dacă presiunea diastolică a sângelui este peste 90 mmHg. Hipertensiunea exercită un stres constant asupra vaselor de sânge, ceea ce poate provoca slăbirea sau înfundarea lor.  În timp duce la apariţia aterosclerozei și slăbește structura arterelor, iar în combinaţie cu un nivel crescut al colesterolului se pot produce anevrisme.
Colesterolul, un pericol ce nu trebuie ignorat
Nivelurile crescute de lipide în sânge cresc riscul apariţiei bolilor cardiovasculare. Colesterolul este o substanţă moale, de consistenţa cerii care se găsește în sângele din vene și artere. Corpul produce o parte din colesterol, în timp ce un aport considerabil provine și din consumul de alimente bogate în grăsimi. Colesterolul este de două feluri: colesterol de densitate mică - LDL, sau de densitate mare - HDL. LDL-ul este cel de care trebuie să ai cea mai mare grijă pentru că el este responsabil de apariţia bolilor cardiovasculare.
Sedentarismul, o problemă a zilelor moderne
Mai mult de 60% din populaţia Terrei nu face suficientă mișcare. Apariţia mijloacelor de transport și munca de birou predispun la declanșarea problemelor de sănătate și în special al bolilor de inimă. Activitatea fizică crește speranţa de viaţă deoarece previne acumularea de kilograme în plus și reglează nivelul de insulină din organism. Mișcarea ţine sub control tensiunea sângelui, nivelul de glucoză sau cel de lipide din sânge. Studiile au arătat că 3 ore de sport în fiecare săptămână scad riscul de apariţie a bolilor cardiovasculare cu 30%.
Diabetul îţi afectează întregul organism
Dacă ai diabet, ai de două ori mai multe șanse să suferi de boli cardiovasculare întrucât este foarte probabil să ajungi să suferi de hipertensiune, dar să te și lupţi cu kilogramele în plus. Persoanele cu diabet se confruntă cu un risc de două ori mai mare să aibă fie un atac cerebral sau un infarct. În plus, diabetul slăbește arterele periferice și provoacă complicaţii ale colesterolului.
Obezitatea, o afecţiune din ce în ce mai frecventă
În întreaga lume peste 400 de milioane de adulţi sunt supraponderali și 17 milioane de copii se luptă cu kilogramele în plus. Însă grăsimea excesivă din corp provoacă diabet, hipertensiune și ateroscleroză, ceea ce-ţi crește riscul de a suferi de boli de inimă.

Autor: Click pentru femei
Sursa: www.clickpentrufemei.ro  Sambata, 8 Februarie 2014

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu