ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

marți, 14 ianuarie 2014

Remedii naturale care reduc durerile

14 ianuarie 2014 | Monica Georgescu



Crampe musculare, dureri reumatice sau osteoartritice, toate pot fi tratate cu planta potrivită. Iată ce aliaţi naturali le vin de hac durerilor.
Ghimbirul
Are efecte analgezice și proprietăți antiinflamatoare, care pot atenua crampele digestive şi durerile uşoare de fibromialgie (afecțiune care se manifestă prin durere, oboseală musculară etc). Poți lua 1- 4 grame de ghimbir, sub formă de praf, împărțite în două sau patru doze, zilnic. Mai poţi încerca şi ceaiul, preparat dintr-o linguriță de rădăcină proaspătă, tocată şi fiartă la foc mic, într-o ceașcă de apă, timp de 10 minute.
Gheara diavolului
Este o plantă din Africa de Sud cu rădăcini medicinale active. Această plantă elimină tensiunea musculară sau durerile de spate, umeri și gât. S-a demonstrat că extractul din gheara diavolului poate reduce durerile de şold sau genunchi cu până la 25% și, în plus, îmbunătățeşte mobilitatea după numai câteva săptămâni. Mai este disponibilă şi ca tinctură (foloseşte 1 linguriţă diluată într-un pahar cu apă de până la trei ori pe zi) sau ceai.
Arnica
Disponibilă sub formă de cremă sau tablete, arnica ameliorează durerea de la nivelul genunchilor. Planta conține helenin, un analgezic, dar şi substanţe chimice antiinflamatoare. Aplică crema de două ori pe zi sau foloseşte tabletele, conform indicațiilor medicului specialist.
Ceaiul verde
Face minuni pentru muşchii rigizi, fiindcă are nouă compuși care contribuie la relaxarea musculaturii.
Oregano, rozmarinul și cimbrul sunt plante-condiment ce nu ar trebui să lipsească din alimentația ta, datorită efectului lor analgezic, antispasmodic, dar şi pentru că au numeroşi compuşi antiinflamatori. Fă-ţi un ceai relaxant din toate cele trei plante. Toarnă o cană de apă clocotită peste o linguriţă de plante uscate, lasă la infuzat 5-10 minute, după care strecoară și bea
http://www.clickpentrufemei.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu